Libia, o dictatura retehnologizata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscuta lumii prin intermediul liderului sau eternizat, colonelul Moammar El-Khadaffi, Libia reprezinta un teren interesant pentru cei preocupati de societatile in transformare. O mixtura intre

Cunoscuta lumii prin intermediul liderului sau eternizat, colonelul Moammar El-Khadaffi, Libia reprezinta un teren interesant pentru cei preocupati de societatile in transformare. O mixtura intre socialismul de tip sovietic, reprezentat prin proprietatea de stat in economie, si cultura araba, prin preponderenta absoluta a Islamului, Libia experimenteaza un amplu program de schimbari atent administrate. Transformat, dupa opt luni de negocieri cu SUA si Marea Britanie privind armele de distrugere in masa, din Inamicul nr 1 al Americii in "bunul lider arab", Khadaffi a decis sa redeschida Libia catre lume pentru a lua de la aceasta cele indispensabile supravietuirii.
Tripoli, intre tranzitie si criza
Inca de pe drumul dintre aeroport si capitala, Tripoli, se poate observa ca lucrurile se schimba in Libia, chiar daca este greu de spus in ce directie. Moderna autostrada care face legatura cu orasul este invadata de masini, in proportie de 80 la suta de productie sud-coreeana, iar pe marginea acesteia deja au inceput sa se acumuleze gramezile de ambalaje, semnul aparitiei germenului societatii de consum. In Tripoli, cladirile renovate, coloniale sau in stilul functionalismului arab alterneaza distonant cu cele aflate in paragina. Cu toate acestea, pe masura ce te apropii de zona rezidentiala, orasul incepe sa capete un aer cosmopolit. Spanzuratoarea de pe fortul din Piata Verde, locul unde pana acum cativa ani aveau loc executiile publice, desi domina in continuare zona pentru a reaminti tuturor ca schimbarile au limitele lor, a devenit acum o atractie turistica. Langa acesta se afla bazarul central, o piata tipic araba in care turistii pot cumpara obiecte de artizanat si bijuterii, iar localnicii bunuri de larg consum ieftine, in special provenite din China. De altfel, una dintre cele doua companii de telefonie mobila care opereaza in Libia este chinezeasca, semn al interesului tot mai mare pe care il reprezinta pentru investitori reformele libiene. Aflata inca sub semnul legendelor create de comportamentul, uneori bizar, al liderului sau, Libia este totusi o tara in care modernitatea isi face cu repeziciune loc. Pe strazi sunt amplasate automate bancare, iar facilitatile destinate turistilor sunt prevazute cu acces la internet si alte mijloace moderne de comunicare. Oameni extrem de amabili, gata oricand sa-ti fie de ajutor, libienii s-au adaptat perfect schimbarilor. Portul traditional, practicat in special de cei in varsta si de putinii berberi pe care ii poti intalni pe strada, alterneaza, in mod placut, cu imbracamintea occidentala, purtata de populatia activa.

Lupul in iarna
Extrem de acid, in trecut, la adresa occidentalilor, ba chiar finantator al grupusculelor teroriste, colonelul Moammar El Khadaffi exercita, in continuare, un control absolut asupra tarii. Initiator al unui regim in care nu exista partide si fara sa detina o functie oficiala in stat, Khadaffi se pare ca a renuntat la mult trambitata "revolutie verde", a treia cale intre socialism si capitalism. Intrat in criza dupa caderea comunismului, principala sursa de tehnologie si investitii a Libiei revolutionare, regimul "marelui lider" se pare ca este decis sa experimenteze un capitalism limitat. Pentru anul 2006, Tripoli a anuntat ca este decis sa privatizeze aproximativ 40 la suta din cele 360 de intreprinderi considerate "strategice". Pentru a putea pune in valoare imensele rezerve de titei, economia libiana are nevoie de o infuzie masiva de capital si expertiza. Eric Margolis, de la ,Sun", povesteste ca, atunci cand l-a intervievat pe lider, a fost imposibil sa fie gasit un tehnician care sa repare liftul hotelului in care locuia. Desi obisnuieste in continuare sa-si schimbe frecvent locul de rezidenta, mutandu-si celebrul cort de-a lungul si de-a latul desertului, "marele frate" nu mai este astazi amenintat de rachetele americane si nici de comandourile britanice. Resedinta Prezidentiala de la Baab al Zizia, desi pastreaza inca un puternic aer cazon, unde domnesc celebrele Garzi Revolutionare, incepe sa capete profilul unui complex de cladiri rezidentiale. Cu toate acestea, in imediata vecinatate a cortului, ruinele conservate ale fostei resedinte bombardate in 1986 de americani te fac sa intelegi ca ,marele lider" pastreaza inca puternice resentimente. De altfel, tabara este jalonata de o multime de blocuri de beton care formeaza un labirint a carui configuratie nu este cunoscuta nici de escortele oficiale care ii insotesc pe liderii straini. Aflat in relatii amiabile cu Occidentul, Khadaffi pastreza inca o influenta covarsitoare in Africa. Etern impartita intre tentatia islamica si fascinatia Africii, Libia dezvolta o politica regionala, implicandu-se activ in multimea de conflicte africane. Presedintele togolez, Faure Gnassinobe, isi datoreaza puterea ajutorului libian, Khadaffi numin- du-l pe acesta, dupa protocolul oriental, "fiul meu".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite