Libertatea de expresie, un drept pentru care se lupta... in lipsa

Alcatuiesc, dupa unii oficiali, "o institutie solida, ajunsa la maturitate"; altii ii definesc (la nervi si "la cel mai inalt nivel") drept "maimute" sau "isterici". Servesc - sau ar trebui sa

Alcatuiesc, dupa unii oficiali, "o institutie solida, ajunsa la maturitate"; altii ii definesc (la nervi si "la cel mai inalt nivel") drept "maimute" sau "isterici". Servesc - sau ar trebui sa serveasca - interesul public; se razboiesc cu nedreptatea, lupta pentru adevar, isi asuma riscuri. Jurnalistii, caci despre ei este vorba, au, ca fiecare breasla din lumea asta, o multime de obligatii. Despre drepturile pe care le au s-a vorbit ieri, intr-un seminar international, organizat de Ministerul Culturii si Cultelor si Clubul Roman de Presa. Libertatea de expresie, cea editoriala, constrangerile la care sunt supusi ziaristii, dar si drepturile lor garantate prin lege; accesul la informatiile de interes public, relatia dintre jurnalisti si patronat, responsabilitatea editoriala au fost tot atatea teme de dezbatere, abordate de specialisti romani si straini. Una dintre concluziile zilei a fost aceea ca, din diverse puncte de vedere, Romania este o tara atipica. Relatia "speciala" pe care jurnalistii o au cu autoritatile, cu reprezentantii zonei politice in special, este departe de a fi una de simpatie reciproca. "Conditia de navetist a jurnalistului, intre a fi dusman si sluga in relatia cu omul politic", de care vorbea Cristian Tudor Popescu, presedintele Clubului Roman de Presa, este un fapt subliniat "din interior", chiar de unii dintre politicieni. Deputatul PNL Mona Musca a punctat, in interventia sa, ca "oamenii politici au nu doar datoria, ci chiar obligatia de a raspunde intrebarilor ziaristilor, care sunt aliatii nostri in comunicarea cu publicul. Dar este greu sa intelegi asta cand ai prea putine de spus sau multe de ascuns". Oficial, jurnalistului roman i se asigura protectie, legea audiovizualului garantandu-i independenta editoriala, confidentialitatea surselor, dreptul la opinie si cel de a fi aparat atunci cand este supus unor presiuni. Daca acest din urma beneficiu functioneaza atunci cand este vorba de presiuni exterioare, nu la fel se intampla in cazul presiunilor "interne". Autoritatea editoriala influenteaza de multe ori negativ activitatea jurnalistului, ceea ce Mihai Tatulici definea drept "o viziune paguboasa, obstructionista si ipocrita asupra garantarii independentei editoriale. Un ziarist care doreste sa-si protejeze independenta editoriala este aruncat in strada. Nu le putem pretinde tinerilor ziaristi, care nu au protectie editoriala din partea nimanui, sa-si proclame nemultumirile si independenta. Cum au facut-o, cum au disparut", ni se zugraveste "peisajul salbatic in care isi duce existenta presa", despre care vorbea Cristian Tudor Popescu. Daca de la fata locului lucrurile nu par sa-si gaseasca o rezolvare imediata, expertii straini au venit cu solutii. Claude-Jean Bertrand, profesor emerit la Universitatea din Paris, a vorbit despre importanta mentinerii independentei jurnalistului fata de patronat si mijloacele prin care s-ar putea realiza acest lucru. Definitia jurnalistului ca amestec de "integritate, energie si competenta"; necesitatea autonomiei acestuia, pentru a-si pastra credibilitatea; prezentarea pietei libere si a profesionalismului ca factori care pot diminua presiunea externa, toate acestea au constituit o lectie remarcabila, care s-a incheiat cu o concluzie simpla: "Cele mai bune produse media sunt si cele mai profitabile". Deci fie si din considerente financiare si tot ar fi suficient pentru a incerca sa faci presa competitiva. O lectie pragmatica, din care ar fi avut de invatat orice jurnalist ori patron de media din tara asta. Numai ca insisi destinatarii seminarului au lipsit de la aceste dezbateri. Un dezinteres alarmant, care face sa para tot mai indepartata epoca "solidaritatii de breasla" si a "culturii organizationale", cea in care jurnalistul roman va avea un statut bine definit si respectul pe care si-l doreste.