Liberalii se pregatesc sa-i arate usa lui Tariceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In PNL, tensiunea a atins cote de alarma, dupa ultima rasucire la 180 de grade a premierului in privinta demisiei. Gestul lui Calin Popescu Tariceanu a dat startul pentru planurile de schimbare a lui

In PNL, tensiunea a atins cote de alarma, dupa ultima rasucire la 180 de grade a premierului in privinta demisiei. Gestul lui Calin Popescu Tariceanu a dat startul pentru planurile de schimbare a lui din funtea partidului. In perioada urmatoare, liderii mai multor filiale se vor intalni in secret pentru a pune la cale debarcarea lui Tariceanu, pentru deserviciile de imagine pe care le-a adus partidului. Scenariul de mazilire are in vedere convocarea unui Congres Extraordinar la care actualul presedinte al PNL sa fie inlocuit fie cu Theodor Stolojan, fie chiar cu Gheorghe Flutur. In aceste conditii, vocile nemultumitilor devin tot mai sonore, atitudinea ezitanta a lui Calin Popescu Tariceanu fiind taxata chiar de catre unii membri ai conducerii centrale a partidului. Intentiile fractiunii rebele au ajuns si la contestatarii din Biroul Permanent Central, care, potrivit unor surse interne, par a fi dispusi sa plece urechea la urzelile acestora si sa participe la discutiile ce vor urma. Pana in prezent, in partid se vorbeste despre 16 filiale care ar dori sa-l detroneze pe Tariceanu, numar insuficient totusi pentru a convoca un Congres. Potrivit Statutului PNL, convocarea Congresului se face de catre Delegatia Permanenta, fie la cererea BPC, fie la cererea a mai mult de jumatate din cele 42 de Delegatii Permanente Teritoriale. O confirmare a framantarilor din teritoriu a venit chiar ieri de la senatorul liberal Radu Campeanu, care a recunoscut ca "s-a discutat in anumite filiale despre congres extraordinar sau diverse combinatii populare". Cei mai vehementi critici ai gesturilor premierului - viceprimarul Capitalei, Ludovic Orban, primarul de la Piatra Neamt, Gheorghe Stefan "Pinalti", sau parlamentarii Cristian Boureanu si Crin Antonescu - n-au ratat pana acum nici o ocazie de a-i spune in fata lui Calin Popescu Tariceanu ca a gresit si ca trebuie sa mearga pana la capat cu demisia. Ei sunt decisi sa comande un sondaj de opinie pentru a evalua impactul politicii lui Tariceanu asupra imaginii partidului. Acestora li se adauga, de pe margine, Valeriu Stoica, fostul lider al PNL, care s-a aratat, in numeroase randuri, in dezacord cu directia in care primul-ministru duce formatiunea. Ultima pozitie publica a lui Stoica a aparut marti, imediat dupa anuntul privind revocarea demisiei lui Tariceanu. Ex-presedintele liberal a cerut efectuarea a doua mutari rapide si clare: intr-o prima etapa, inlocuirea lui Tariceanu cu Stolojan in fruntea Guvernului de catre Delegatia Permanenta a partidului, urmata de convocarea Congresului Extraordinar care sa consfinteasca aceeasi rocada si la varful PNL. Chiar daca iesirea lui Valeriu Stoica nu a primit adeziunea fatisa a nemultumirilor din partid, ideile propagate de acesta se regasesc in forme aproximative in gandirea multor lideri din teritoriu. Un semn ca insistenta lui Stoica devine deranjanta pentru aripa pro-Tariceanu l-a reprezentat si comunicatul remis, ieri, presei de catre Bogdan Olteanu, ministru pentru Relatia cu Parlamentul si presedinte al Curtii de Onoare si Arbitraj a PNL. "PNL dezaproba declaratiile si provocarile lui Valeriu Stoica. In aceste momente deosebit de grele pentru tara, continua sa urmareasca cu obsesie indeplinirea planurilor politice personale (...). Pe de alta parte, pozitia pe care s-a inscris Valeriu Stoica aduce deservicii intereselor PNL si numai beneficii adversarilor politici, si mai ales PSD", arata Olteanu, care ii cere acestuia sa inceteze cu astfel de declaratii. O stare accentuata de nervozitate se inregistreaza si in randul parlamentarilor partidului, frustrati de faptul ca primul-ministru i-a ignorat total in deciziile privind demisia. Acestia nu au ezitat sa-si arate nemultumirile marti seara, intr-o sedinta organizata la Palatul Parlamentului, in care s-a comentat in termeni duri despre faptul ca Tariceanu a deteriorat "pana la degradare" imaginea partidului si ca nu s-a respectat decizia Delegatiei Permanente, care optase deja pentru alegeri anticipate.

Majoritatea membrilor PNL se intorc la Stolojan
La nivelul conducerii PNL circula datele unui sondaj de opinie comandat de partid, pentru uz intern, conform caruia cel mai potrivit premier este, in viziunea celor intervievati Teodor Stolojan, cu 57%. Il urmeaza Calin Popescu Tariceanu, cu 20% dintre optiuni. Surse din partid spun ca sondajul a fost realizat de CURS, dar nu au indicat perioada in care operatorii au fost in teren. In urma cu cateva zile, un alt sondaj realizat la solicitarea PSD de catre GSS arata ca cea mai potrivita personalitate pentru conducerea PNL este Calin Popescu Tariceanu, cu 39%, urmat de Mona Musca, cu 20%.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite