Leul se depreciază din cauza frământărilor sociale / Cât va mai creşte euro?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leul se depreciază din cauza frământărilor sociale / Cât va mai creşte euro?
Leul se depreciază din cauza frământărilor sociale / Cât va mai creşte euro?

Dezechilibrele din economie şi cele sociale slăbesc moneda naţională în raport cu euro. Cursul de schimb s-a depreciat la începutul săptămânii până la maximul ultimelor şase luni. Pentru aprecierea de ieri a leului, economiştii nu exclud intervenţia BNR.

Analiştii anunţă o scumpire a euro în următoarea perioadă, dar reprezentanţii băncii centrale spun că mişcările actuale de pe piaţa valutară nu indică o depreciere a leului în raport cu moneda unică.

Citiţi şi:


Şi totuşi, în ultima săptămână, raportul de schimb a urcat până la 4,2747 lei/euro, nivel aproape de maximul ultimelor şase luni.

Oscilaţiile mari ale cursului sunt, în general, armonizate cu evoluţiile din regiune, dar amplitudinea mai mare în cazul leului „este posibil să fie legată şi de frământările sociale de la noi“, a explicat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, citat de NewsIn.

În contextul în care sindicatele bugetarilor au declanşat acţiuni de protest, nemulţumite fiind de Legea salarizării, apetitul investitorilor pentru moneda naţională scade şi, astfel, leul se depreciază.

Vasilescu spune că starea actuală a pieţei valutare nu anunţă o slăbire a leului în raport cu euro. Analiştii sunt, însă, de o altă părere.

Alt factor negativ: Deficitul bugetar

„Sunt destule aspecte negative în economia românească prin care tendinţa de depreciere a monedei naţionale să fie justificată“, spune Vlad Muscalu, economist în cadrul ING Bank, care a adăugat că cel mai grav dezechilibru îl constituie deficitul fiscal mare.

ING Bank estimează un curs de schimb de 4,3 lei/euro la finele lunii septembrie şi de 4,5 lei/euro la finele anului. Mai mult, pentru primul trimestru din 2010, economiştii anunţă o rată de schimb de 4,6 lei/euro. Ajustarea deficitului de cont curent este singurul factor de apreciere a monedei naţionale, însă insuficient.

La rândul lor, analiştii consideră că riscurile legate de implementarea programului sprijinit de FMI şi posibilitatea creşterii tumultului politic înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie sunt principalii factori ce ar putea slăbi leul în următoarea perioadă.

În plus, aceştia sunt de părere că performanţa dezamăgitoare a leului se explică şi prin faptul că România are pieţe de acţiuni şi de obligaţiuni foarte puţin dezvoltate. Citi a revizuit în urcare estimările asupra raportului de schimb, la 4,22 lei/euro în trimestrul al treilea şi la 4,18 lei/euro la sfârşitul lui 2009.  

Pentru astăzi, Banca Naţională a anunţat un curs de 4,2673 lei/euro, în uşoară scădere faţă de cel de ieri. „Nu este exclus ca aprecierea de astăzi (n.r. - ieri) a leului să fi fost indusă de o mişcare a băncii centrale“, a mai spus Muscalu.

Maxim istoric

Încă din prima şedinţă valutară din 2009, cursul de schimb a sărit de pragul de 4 lei/euro şi a continuat să se urce până la maximul istoric de la introducerea monedei naţionale, de 4,3127 lei/euro la 22 ianuarie. Deşi cursul a coborât ulterior sub această cotaţie, problemele din economie au pus presiune de depreciere pe leu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite