Leonard Cohen este un zeu

Oricine a fost duminica trecută pe stadionul Arcul de Triumf s-a convins de asta pentru totdeauna. 10.000 de spectatori au sorbit fermecaţi fiecare vers melancolic de pe buzele artistului, care a

Oricine a fost duminica trecută pe stadionul Arcul de Triumf s-a convins de asta pentru totdeauna. 10.000 de spectatori au sorbit fermecaţi fiecare vers melancolic de pe buzele artistului, care a dominat cu prezenţa sa de o eleganţă desăvârşită, timp de două ore şi jumătate, un stadion întreg.

Cohen a intrat în scenă cu o punctualitate neobişnuită pentru concertele din România, îmbrăcat ca un gangster de modă veche. Inconfundabila sa voce de bas a răsunat pe melodii din toate vremurile, de la tardivul debut din 1967 cu „Suzzane” la mai recentul „In My Secret Life” (2001). „Sisters of Mercy” şi „Tower of Song” n-au­ sunat niciodată mai bine, iar „Famous Blue Raincoat”, cântată la ultimul bis, a stors câte o lacrimă din ochii multora dintre privitori.

La 74 de ani, Cohen a traversat scena ţopăind, a îngenuncheat în faţa publicului şi a membrilor trupei sale, pe care i-a prezentat la fiecare solo, şi-a scos pălăria în faţa spectatorilor care i-au cântat „La mulţi ani”, le-a mulţumit modest şi i-a numit „prietenii mei”. La sfârşit, m-am întristat realizând că nu-l voi mai auzi, probabil, niciodată live pe acest geniu care este Leonard Cohen. Duminică seară am fost un om privilegiat.