Lehliu-Gară, capitala biodieselului din Europa

Investitorii portughezi de la Lehliu-Gară, care au ridicat cea mai mare rafinărie bio din Europa, furnizează de o lună biodiesel pe piaţa din România, propunându-şi să producă 30% din

Investitorii portughezi de la Lehliu-Gară, care au ridicat cea mai mare rafinărie bio din Europa, furnizează de o lună biodiesel pe piaţa din România, propunându-şi să producă 30% din necesarul de biocombustibil de la noi.

Faptul că normele UE ne cer să ajungem la 2% biocombustibil din consumul de carburant pe an e o mare şansă şi pentru fermierii care se îmbulzesc să cultive rapiţă. Asta în condiţiile în care, pe plan modial, există tot mai mulţi contestatari ai biocarburanţilor, Olanda fiind una din ţările care a renunţat la ei.

Fermierii care cultivă rapiţă au randamente din ce în ce mai bune ce depăşesc chiar 50% pe fondul cererii foarte mari venite din partea procesatorilor de biodiesel de la noi. Preţul pentru tona de rapiţă ajunge la 300 de dolari, asta în condiţiile în care de pe un hectar se recoltează 3,5-4 tone. Mai mult, nu este o cultură tocmai costisitoare.

Specialiştii mai spun că un alt avantaj important al culturii de rapiţă este faptul că plantele rezistă până la minus 18 grade Celsius şi nu au nevoie de multă apă. În Călăraşi, Constanţa şi Ialomiţa se cultivă cele mai mari suprafaţe de rapiţă din România, fermierii mizând din ce în ce mai mult pe această cultură. Conform Ministerului Agriculturii, suprafaţa cultivată cu rapiţă a crescut de peste trei ori în ultimul an.

Principalii clienţi pentru rapiţă sunt fabricile de ulei şi procesatorii de biodiesel. "În Călăraşi anul acesta am avut cultivate aproape 53.000 de hectare cu rapiţă. E o investiţie sigură, nu presupune tratări deosebite, şi dacă şi vremea ţine cu agricultorul, atunci profitul e asigurat. Mai ales acum, când piaţa biocombustibililor e în formare şi, mai mult, avem şi fabrică de biodiesel de la Lehliu-Gară", spune Dorel Crângaşu, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Călăraşi.

Portughezii, primii investitori Compania Martifer, care conduce o unitate de producere a biodieselului în Portugalia, a venit în România în urmă cu doi ani şi a ridicat la Lehliu-Gară, cu 30 milioane de euro, Prio Biocombustibil, prima fabrică de profil de la noi. Celestino Tavares, Plant Managerul de la Prio Biocombustibil, fost cercetător la un institut de profil din Portugalia, crede că România este o piaţă optimă pentru că are potenţial în ceea ce priveşte materia primă.

Rapiţa, soia şi floarea-soarelui sunt cel mai frecvent folosite de cei de Martifer pentru producerea biodieselului. "Cert e că normele UE se referă mai mult la rapiţă, adică ea trebuie să predomine ca procent în amestecul <> , însă avem clienţi care vor să prevaleze soia pentru că aşa ajung mai ieftin. Pentru ei importăm soia din Brazilia, Argentina şi SUA.

Mai nou, avem şi propriile producţii - anul acesta am cultivat 26.000 de hectare de <> ", zice Tavares. Calitatea biodieselului produs depinde de cea a materiilor prime. Uleiul de rapiţă este considerat ideal pentru producerea de biodiesel în conformitate cu standardul european EN 14214, la polul opus fiind uleiul de soia.

În cazul utilizării uleiului de floarea-soarelui, este nevoie de o etapă suplimentară de prelucrare, costurile de producţie fiind astfel puţin mai mari. Fabrica de la Lehliu are o capacitate de producţie de 100.000 de tone de biodiesel pe an, fiind cea mai mare rafinărie de acest tip din Europa, portughezii propunându-şi să producă 30% din necesarul de biocombustibil al României. "România nu e comparabilă cu Germania sau Austria, unde piaţa e mult mai îngustă.

La un moment dat, am întâmpinat o mică reticenţă din partea statului român, şi ne gândeam să mutăm investiţia în Bulgaria sau Polonia, dar acum lucrurile sunt în regulă", adaugă Celestino Tavares. "Am investit şi într-o fabrică de ulei, în care se pot zdrobi peste 500.000 de tone de seminţe de colză şi floarea-soarelui, producând 200.000 de tone de ulei pe an, cantitate de care avem nevoie să alimentăm două fabrici de biodiesel", mai spune portughezul.

"Ultimul contract important pe care l-am semnat a fost cu Petromul, care de o lună livrează pe piaţă motorină cu un conţinut de 2% biodisel", mai precizează Tavares. Ce ne cere UE? Investiţiile de pe piaţa biocombustibililor de la noi vin în condiţiile în care UE îşi propune ca, până în 2020, unul din cinci litri de combustibil să fie de biodiesel. România a adoptat directiva UE, asumându-şi astfel obiectivul ca la 1 ianuarie 2007 să înregistreze o cotă de consum de biocarburanţi de 2% din totalul combustibililor consumaţi la nivel naţional, cota urmând să crească gradual până la 5,75% pentru 2010.

"Sunt discuţii destul de aprinse la nivelul UE, pentru că dacă pentru 2005 nu a fost realizat procentul de 2%, este greu de crezut că se va ajunge la 5,75 în 2010. Directiva are indicii pentru stimulare şi fiecare stat a început deja să pună în practică metode de stimulare, iar România a făcut acelaşi lucru", susţin reprezentanţii Ministerului Economiei şi Comerţului.

În prezent, biodieselul în România este cu 10-20% mai ieftin decât motorina, reţeaua de distribuţie este destul de mică, de doar doi-trei clienţi, dar este suficient având în vedere capacitatea redusă de producţie. Anul trecut, Ministerul Agriculturii a susţinut producţia de biocarburanţi prin mai multe căi de stimulare a culturilor specifice. Subvenţia acordată pentru înfiinţarea culturilor de 1 leu/ litrul de motorină folosit în agricultură s-a extins şi la biodiesel. De asemenea, s-au acordat subvenţii specifice pentru soia, rapiţă şi floarea-soarelui.

Biocombustibilii, suspectaţi că n-ar tocmai eco La nivel mondial, biocombustibilii sunt şi contestaţi. În timp ce SUA şi Marea Britanie subvenţionează producţia şi importul lor, Olanda a renunţat, ca urmare a pagubelor aduse mediului.

ONU estimează că până în 2022, 98% din pădurile Indoneziei vor dispărea pentru a face loc culturilor de palmieri destinaţi producţiei de biocombustibil. În Mexic au avut loc revolte spontane cauzate de penuria de hrană, porumbul fiind tot mai folosit pentru combustibilii "verzi". Şi la noi sunt specialişti care nu se declară a fi partizanii biodieselului.

"Biocombustibilii pot fi o soluţie alternativă, dar nu şi ecologică. Studiile arată că e vorba de o diminuare de 5-10% a emisiilor poluante, dar nu duc la diminuarea gazelor cu efect de seră. De pildă, un biodiesel obţinut din rapiţă se consideră că este ecologic dintr-un motiv foarte curios… în sensul că rapiţa, ca plantă, produce oxigen echivalent cu CO2 produs ulterior de autovehicul.

Nu trebuie să ne imaginăm că un motor care consumă bioetanol nu va produce gaze poluante. Mai mult, ei creează probleme pentru alimentaţia populaţiei şi biodiversitate", e de părere Mircea Duţu, rectorul Universităţii Ecologice.