Legenda unui februarie însângerat

"Griviţa Roşie - 1933", fals istoric sau farsă comunistă? O legendă "sacră": "Griviţa Roşie"! Un caz emblematic care, practic, a rupt regimul comunist din România în două. Sub Dej, o

"Griviţa Roşie - 1933", fals istoric sau farsă comunistă?

O legendă "sacră": "Griviţa Roşie"! Un caz emblematic care, practic, a rupt regimul comunist din România în două. Sub Dej, o sărbătoare însemnată, un veritabil "cult" care-şi avea sorgintea în "glorioasele" greve din 1933, de la atelierele Griviţa. Sub Ceauşescu, "legenda" devine o "farsă" şi "cultul" devine un "fals".

La mijlocul lui februarie "33, muncitorii de la atelierele CFR Griviţa erau în fierbere. Pe 15 februarie, liderii acestora declară grevă. O grevă organizată de comunişti cu sprijin, mai ales ideologic, de la Moscova, revoltă care s-a extins repede şi la alte centre muncitoreşti (ceferiste şi petroliste) din ţară.

A doua zi, pe 16 februarie, forţele de ordine (Armata şi Jandarmeria) au primit ordin să tragă. Şi să treacă la arestări. Cel care a coordonat reprimarea revoltelor muncitoreşti era subsecretar de stat la Interne, Armand Călinescu (n.r. - asasinat de legionari câţiva ani mai târziu, când devenise prim-ministru). Au căzut sub gloanţe câteva zeci de muncitori.

Alte câteva sute ajung după gratii. După arestările din februarie "33, pentru ceferiştii grevişti şi liderii lor comunişti - Dej, Stoica, Doncea, Vasilichi, Pintilie şi mulţi alţii - a urmat un lung proces, început la Bucureşti şi continuat la Craiova. Şi ani grei de puşcărie, la Jilava şi, mai ales, la Doftana.

"Universitatea" Doftana

Închisoarea Doftana a fost prezentată de propaganda de după 1948 sub denumirea de "universitatea comuniştilor". Ca orice puşcărie, Doftana nu era numai o "şcoală a răului", unde cei fără de lege învăţau şi îşi perfecţionau metodele de "operare" şi "supravieţuire", iar gardienii lor îşi perfecţionau metodele de tortură. Doftana era şi un veritabil focar al culturii şi ideologiei marxist-leniniste aplicate "pe viu".

Dacă printre "profesorii" de la Doftana se puteau număra liderii comunişti cu state vechi şi ani mulţi de puşcărie, precum Gheorghiu-Dej sau Chivu Stoica, printre "studenţi" cei mai sârguincioşi figura, la loc de cinste, Nicolae Ceauşescu: "universitarul" cel peltic, ajuns, încă nu se ştie bine de ce, după gratii.

"Mandate" pentru "Panteonul roşu"

Procesul "lotului Griviţa" a început la 18 iulie, la Bucureşti, aproape de locul grevei, în localul Consiliului de Război din Calea Plevnei. În sală, pe lângă membrii Curţii, se mai aflau 125 de acuzaţi şi 20 de avocaţi, iar timp de 30 de zile, cât a durat procesul, au fost audiaţi peste 400 de martori. Principalii acuzaţi erau: Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Gh. Vasilichi, Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica.

Lista acuzaţilor mai cuprindea, printre alţii, pe Lucreţiu Pătrăşcanu, Moscu Cohn (Gheorghe Stoica), Luca Laszlo, toţi cunoscuţi comunişti. Sentinţa (de primă instanţă) s-a dat la 20 august 1933: două pedepse cu muncă silnică pe viaţă - C. Doncea şi G. Petrescu - şi mulţi ani de detenţie pentru restul lotului. Au fost şi unele achitări, mai ales pentru presupuşii informatori ai Siguranţei.

Un an mai târziu, procesul s-a rejudecat la Craiova. Sentinţele finale: Doncea şi Petrescu - 15 ani muncă silnică, Vasilichi, Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica - 12 ani de muncă silnică, Rosemberg - 5 ani şi Korner - 18 luni. De închisoare. Ulterior, Doncea şi Vasilichi reuşesc să evadeze. Abia în "44, Dej, care ar fi trebuit să stea în închisoare până în 1946, a reuşit şi el să evadeze. Şi să devină mare lider.

Dej, Stoica, Doncea, Pintilie, Roaită, eroii unei piese cu multe mistere

Dintre toţi liderii greviştilor, Vasile Roaită, împuşcat în timp ce trăgea sirena, a rămas cel mai controversat dintre "zeii" Griviţei. Mult timp, mai ales pe vremea lui Dej, a fost venerat şi prezentat chiar în manualele şcolare ca "omul cu sirena". După '65, în tradiţia unui "canibalism" istoric consacrat, Ceauşescu, gelos pe faima lui Dej, a pus cercetătorii să caute prin arhive şi să descopere până la urmă că "Griviţa Roşie" era un fals istoric, o falsă legendă, iar celebrul trăgător al sirenei, Vasile Roaită, un "idol fals".

În fapt, un agent al Siguranţei, bine camuflat, care ar fi sunat alarma chiar când negocierile dintre grevişti, patroni şi autorităţi erau pe calea cea bună. Tocmai pentru ca arestările şi tot ce a urmat să aibă legitimitate. De aceea, la un moment dat, sub Ceauşescu, sărbătorirea însângeratului februarie a încetat tacit. Şi tot tacit, din ordinul secret al lui Ceauşescu, s-a hotărât ca legendele "Griviţei Roşii" şi "sirenei lui Roaită" să fie scoase din istorie.