Legea salarizării unice mai are de aşteptat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legea salarizării unice mai are de aşteptat
Legea salarizării unice mai are de aşteptat

Actul normativ trebuia adoptat la 31 octombrie, însă reprezentanţii FMI au recomandat sindicatelor, la cererea Executivului, o amânare a termenului.Actualul pachet legislativ al salarizării în sistemul bugetar nu corespunde realităţilor macroeconomice ale României, potrivit unor surse guvernamentale.

Ieri, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au propus sindicatelor o amânare a termenului pentru adoptarea legii unice. Unul dintre motive spune că trebuie făcute simulări ale sistemului salarial aflat în discuţie, care să arate impactul măsurii asupra bugetului de stat.

„Ei preferă să renunţe la termenul din octombrie, pentru că nu s-a primit, încă, o evaluare a impactului acestei legi“, a declarat, pentru „Adevărul“, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Mai mult, pachetul legislativ - ce numără în jur de 700 de pagini - nu reuşeşte să reflecte pe deplin transparenţa în sistemul public şi nici echitatea între posturile similare din diferite instituţii ale statului. Hossu a precizat că noul termen de adoptare a legii ar putea fi spre sfârşitul lunii decembrie.

„Este regretabil că nu s-a făcut o evaluare. Probabil că vor prelungi termenul spre sfârşitul anului“, a adăugat liderul sindical.

Ping-pong cu o lege

Ministerul de Finanţe spune că proiectul legii unice a salarizării se află la Ministerul Muncii, dar instituţia din urmă transmite că nu a primit nimic.

Finanţele trebuiau să facă o evaluare a conţinutului actului normativ. Surse din minister declarau săptămâna trecută, pentru „Adevărul“, că ce a ajuns pe masa instituţiei nu poate fi adoptat, fiindcă nu are niciun corespondent în datele macroeconomice actuale.

Ieri, secretarul de stat în Ministerul de Finanţe, Gheorghe Gherghina, a declarat, pentru „Adevărul“, că legea a fost trimisă la Ministerul Muncii. „Ei trebuie să ajusteze nişte indicatori. Discuţiile se poartă între Ministerul Muncii şi FMI“, a precizat Gherghina.

Ministrul Sârbu este în concediu

Legea unică a salarizării trebuia adoptată până la 30 octombrie 2009 şi era una dintre condiţionalităţile impuse de FMI pentru ca România să primească a doua tranşă de împrumut.

Ministerul Muncii, în a cărui sarcină se află elaborarea pachetului legislativ, nu este reprezentat, în discuţiile din aceste zile cu experţii Fondului, de ministrul Marian Sârbu. Acesta este în concediu, potrivit unor surse din minister, şi se va întoarce în ţară la 10 august, zi în care delegaţia FMI îşi încheie prima evaluare a Programului Economic convenit cu România.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite