Lectia bulgara

Premierul Nastase s-a plans deunazi de cat de mici sunt veniturile in Romania. "Nu putem trai la infinit cu un salariu de 100 de dolari", spunea domnia sa, care, din solidaritate cu cei nevoiasi, s-a

Premierul Nastase s-a plans deunazi de cat de mici sunt veniturile in Romania. "Nu putem trai la infinit cu un salariu de 100 de dolari", spunea domnia sa, care, din solidaritate cu cei nevoiasi, s-a inclus printre "milioanele de nemultumiti" de conditiile mizere in care traiesc. "Vrem un nivel de viata european", declara premierul, fara sa explice insa de ce suntem inca foarte departe de un asemenea deziderat. In schimb, primul-ministru a promis ca va iesi "la bataie" daca institutiile financiare internationale se vor opune cresterilor de salarii pe care le preconizeaza in domeniul serviciilor publice. Preocuparea d-lui Nastase este de apreciat. Toti "bugetarii", de la functionarul marunt la profesorul universitar, sunt foarte prost platiti in raport cu standardele europene. Problema este insa alta. Nu e suficient sa promiti mai multi bani, trebuie sa ai si de unde sa ii iei pentru a-ti tine fagaduiala. Or, tocmai la capitolul suport material, proiectul premierului sufera cel mai mult. De ce? In oricare economie de piata, competitia, nu guvernul, decide cresterea salariilor, chiar in sectorul public. Cand producatorii din domeniile supuse concurentei externe reusesc sa-si creasca preturile si, implicit, veniturile, ei pot sa-si sporeasca fara grija salariile, pentru ca nu vor fi scosi de pe piata. Pe o asemenea baza se produce asa-numita egalizare dintre ramuri, de pe urma careia profita si celelalte sectoare, inclusiv serviciile publice. Niciodata, deci, salariile nu cresc intai in servicii si apoi in sectoarele productive. Este o legitate economica pe care factorii de decizie din lume se straduiesc sa o respecte, pentru ca, in caz contrar, se supun la riscuri foarte mari. In Romania, insa, procesul este practic blocat. Salariile din sectoarele supuse competitiei externe nu cresc decat foarte lent, deoarece principala atractie a produselor romanesti este costul scazut al mainii de lucru. Daca salariul mediu din Romania este de 3-4 ori mai mic decat in Cehia sau Ungaria, explicatia consta in faptul ca producatorii din tarile respective s-au ridicat pe o treapta superioara de competitivitate - calitatea. Alte tari - cum sunt cele din Uniunea Europeana, unde visam sa ajungem candva - au urcat pe o treapta si mai inalta - inovatia. Romania a ramas, insa, cantonata pe prima treapta de competitivitate si nu are sanse sa iasa curand din impas. Cauzele esecului nu sunt de ordin tehnic. Studiile efectuate de institutii financiare internationale, intre care si Banca Mondiala, arata ca Romania este una dintre putinele tari europene care poate sa produca mai multa inovatie stiintifica decat este dispusa sa absoarba piata interna. Dar, in Romania, nimeni nu da doi bani pe legatura dintre cercetare si productie. Statul pregateste ingineri si tehnicieni, insa, dupa ce ies de pe bancile scolii, ii lasa sa se descurce cum pot. Anul trecut, desi avea alocate in buget ceva fonduri, cercetarea agricola n-a primit nici macar un leu! Cercetarea este rupta de productie, pentru ca statul ignora necesitatea crearii unor canale si mijloace de comunicare. Nici intreprinderile nu s-au aratat preocupate de cresterea competitivitatii prin calitate si inovatie. Toate dezbaterile organizate de patronate in ultimii 15 ani au avut aceleasi teme: ce facilitati mai poate acorda statul intreprinderilor sau cat mai trebuie devalorizat leul pentru a se compensa slaba competitivitate a firmelor romanesti pe pietele externe. Nici o singura data managerii - atat din sectorul de stat, cat si din cel privat - nu si-au propus sa discute despre reducerea costurilor de productie sau despre cresterea productivitatii muncii in intreprinderi. Cu spatele la cercetare stau si bancile din Romania. In Occident sunt institutii de credit care si-au creat departamente tehnice speciale, in care se selecteaza 20-30 de proiecte de cercetare pentru a fi finantate, in speranta ca 2-3 dintre ele vor scoate banii pentru toate celelalte. In Romania, bancile castiga prea usor banii pentru a se gandi si la lucruri care comporta unele riscuri. Cata vreme, insa, intreprinderile romanesti raman rupte de competitivitatea prin calitate si inovatie, nu sunt sanse de ameliorare a conditiilor de viata. Motivul este simplu. Pentru a te ridica pe o treapta superioara de competitivitate si de bunastare, trebuie sa faci reforme, care inseamna viata grea. Nu poti, deci, sa faci reforme, care presupun costuri sociale, si in acelasi timp sa ridici nivelul de trai. Populatia stie ca pana la urma va veni momentul adevarului, dar tot incearca sa-l amane. Voteaza partidele care-o mangaie pe crestetul capului, alege politicienii care ii promit vise frumoase. Bulgarii, care au trecut printr-o teribila criza economica in 1996-1997, au invatat lectia. Elitele bulgare nu s-au ferit sa faca reforme nici cand au pierdut suportul electoral. Uniunea Fortelor de Dreapta a facut reforme pana cand popularitatea i-a scazut sub 15%. "Stim ca pierdem alegerile, dar nu recurgem la politici populiste", au spus liderii Uniunii. "Se sacrifica partidul, dar castiga Bulgaria", este si deviza premierului Simeon si a miscarii sale. Cand si politicienii romani vor fi dispusi sa faca astfel de sacrificii, sa fiti siguri ca viata va incepe si la noi sa se schimbe in bine, iar lumea ne va privi cu alti ochi.