Leafa trece, scumpirile rămân

şi ceva de euro, iar la ei sare de o mie, e clar că vom avea venituri cel puţin duble când o să intrăm în Europa". Adică, peste câteva luni… În acest vis răzleţ, atmosfera e

şi ceva de euro, iar la ei sare de o mie, e clar că vom avea venituri cel puţin duble când o să intrăm în Europa". Adică, peste câteva luni… În acest vis răzleţ, atmosfera e încinsă chiar de autorităţi, care au transcris în anumite capitole de negociere chiar ideea că salariile românilor se vor alinia la ale europenilor încă din primii ani după aderare. Că nu e - şi nici nu va fi curând - aşa reiese atât din statisticile anului curent, cât şi din dinamica fiecărei firme în parte, care arată de ce în România salariul nu poate creşte spectaculos. În primul rând, graficele arată că, de la începutul anului şi până în miezul verii lui 2006, veniturile au crescut mai lent decât preţurile, "câştigul" real (creşterea salarială minus inflaţia) fiind, de fapt, un minus. Românii au fost nevoiţi să facă faţă unei creşteri medii de preţuri de peste 2,7%, dispunând de venituri cu doar 1,9% mai mari, în iulie faţă de ianuarie. Din decembrie 2004, de când am luat-o pe calea lui "Să trăiţi bine!", creşterea reală a fost de numai 5% sau, mai concret, acum avem un salariu mediu real cu 36 de lei mai mare. Atât s-a putut face în condiţiile date ale mediului nostru de afaceri. şi când te gândeşti că suntem pe locul doi în lume din punctul de vedere al eficienţei reformelor economice… Motivele pentru care angajatorii nu pot da lefuri mai mari nu sunt deloc puţine. Piaţa e năpădită de importuri suspect de ieftine, aşa că, în concurenţa cu ele, producătorul autohton e nevoit să ţină preţurile atât de jos încât o creştere de salarii la firma lui este exclusă. În plus, costurile de producţie cresc lent, dar sigur, absorbind tot ce înseamnă valoare adăugată care ar putea contribui la mărirea fondului de salarii. În asemenea condiţii, ce mai rămâne din mult-trâmbiţata aliniere a veniturilor noastre la cele europene?Mai grav este că, orbiţi de himerele "visului european", românii s-au împrumutat pe rupte. Îndatorarea multora a ajuns la limita suportabilităţii, în ideea că peste câţiva ani se va ajunge la un salariu mediu de cel puţin 500 de euro şi că, astfel, o rată de 150-200 euro/lună nu va mai fi o problemă, cum este acum. Rezultatul: după o primă perioadă de "acomodare", oamenii se trezesc acum că surplusul, rămas după plata ratei şi cheltuielile curente ale lunii, e din ce în ce mai subţire. Dacă nu cumva e un minus, care trebuie acoperit tot printr-un împrumut. De aici şi până la incapacitatea de plată nu mai e decât un pas pe care, în ultima perioadă, îl fac din ce în ce mai mulţi clienţi ai băncilor.Aşa se face că, deşi salariile cresc de la lună la lună, cel puţin pe hârtiile statisticienilor, veniturile reale ale românilor coboară treaptă după treaptă. Salariile trec, dar scumpirile rămân, agăţate de gâtul puterii de cumpărare. Aceasta este realitatea pe care va trebui s-o avem în vedere când ni se va vorbi de ceea ce au făcut şi-au dres politicienii pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei.