Ioan Lascau, directorul Finantelor Publice Bihor, a fost dus imediat la PNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Consemnatul" nu a vrut sa declare nimic

Ioan Lascau, director executiv adjunct al Directiei Generale a Finantelor Publice Bihor, a fost prins de autoritati ieri dupa-amiaza pe Aeroportul Otopeni. Intors din Ungaria, Lascau a fost dus imediat la sediul PNA Bucuresti, pe numele lui fiind emis un mandat de aducere care trebuia pus in executare. "A fost de acord sa vina la PNA, unde i s-a adus la cunostinta faptul ca este urmarit penal, i s-au comunicat toate drepturile, inclusiv acela de a nu spune nimic. Urmeaza ca in zilele urmatoare sa se prezinte la PNA - structura centrala, cea care efectueaza ancheta", ne-a declarat reprezentantul PNA, procurorul-sef inspector Alexandru Chiciu. Lascau este urmarit penal din data de 8 martie, fiind acuzat de efectuarea unor operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia lui si utilizarea unor informatii detinute in virtutea atributiilor de serviciu. Potrivit anchetatorilor, Lascau a cumparat la o licitatie, cu 2,7 miliarde de lei, ca mandatar al unei firme oradene, un spatiu comercial pe care l-a trecut pe numele surorii si cumnatului sau. Acestia l-au vandut apoi unei banci pentru 10 miliarde de lei. Banii au fost depusi intr-un cont lasat in administrarea lui Lascau. Acesta nu s-a prezentat la audieri, procurorii constatand ca se sustrage urmaririi penale. Din acest motiv a fost dat in consemn la frontiera. Numai ca el a parasit Romania din 10 martie a.c., cu masina personala, prin Vama Bors. In Ungaria, Lascau a declarat ca ar fi victima unor inscenari si rafuieli politice, deoarece i-ar fi dat peste cap unele afaceri prefectului de Bihor, Florian Serac. Ieri insa, Ioan Lascau nu a vrut sa faca declaratii procurorilor PNA, rezervandu-si acest drept pentru intalniri ulterioare cu anchetatorii sai, dar in prezenta unor avocati alesi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite