Lansare de carte: Albumul Luchian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Târgul de carte Bookfest, pasionaţii de artă autentică s-au bucurat de o surpriză foarte plăcută. La standul Monitorului Oficial a fost lansat "Albumul Luchian". Lucrarea, apărută în

La Târgul de carte Bookfest, pasionaţii de artă autentică s-au bucurat de o surpriză foarte plăcută. La standul Monitorului Oficial a fost lansat "Albumul Luchian". Lucrarea, apărută în condiţii grafice deosebite, aduce în atenţia colecţionarilor şi a iubitorilor de frumos 129 de ilustraţii color şi sepia - unele foarte cunoscute. Cele mai multe sunt prezentate în premieră, pentru că fac parte din colecţii particulare şi timp de patru decenii nu au fost accesibile publicului larg. Volumul este însoţit de un valoros studiu, intitulat profetic "Magia culorii", semnat de cunoscutul critic Alexandru Cebuc.

Este emoţionantă prezentarea vieţii şi activităţii pictorului, dar şi opiniile contemporanilor săi - renumite personalităţi ale vieţii literare şi artistice. Tematica pictorului Luchian, unul dintre cei mai apreciaţi colorişti de la începutul secolului XX, este mereu actuală. Florile, despre care Tudor Arghezi spunea că artistul este stăpânul lor, tematica socială, portretele şi autoportretele poartă girul creaţiei originale.

La moartea pictorului, în finalul discursului său, Nicolae Iorga spunea: "Tablourile sale mici, cu subiecte oarecare, fără nicio pretenţie şi fără nicio urmă de manieră, au un preţ superior atâtor celelalte: ele sunt contrasemnate de acel sever şi mare verificator care este <> ".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite