Laboratorul de informatică "Traian Băsescu" a fost desfiinţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

la şcoala Nr. 3 "C-tin Parfenie", care poartă numele actualului preşedinte al României, a fost desfiinţat. Când era ministru al transporturilor şi deputat PD de Vaslui, Băsescu a donat zece

la şcoala Nr. 3 "C-tin Parfenie", care poartă numele actualului preşedinte al României, a fost desfiinţat.
Când era ministru al transporturilor şi deputat PD de Vaslui, Băsescu a donat zece calculatoare elevilor de la şcoala Nr. 3. Profesorii şi copiii, deopotrivă, au numit laboratorul de informatică laboratorul lui Traian Băsescu. Calculatoarele date de preşedinte sunt, acum, scoase din uz, iar locaţia a fost schimbată. Până în urmă cu un an şi jumătate, laboratorul de informatică "Traian Băsescu" se afla la parterul unui corp de clădire care arată jalnic şi necesită urgente reparaţii. Deoarece sala în care a fost amenajat laboratorul este insalubră, conducerea şcolii a decis ca, începând cu acest an şcolar, laboratorul să fie "urcat" la etajul unei clădiri proaspăt renovate. "Laboratorul Traian Băsescu nu-l mai găsiţi aici, ci la etajul al doilea din clădirea aceea renovată", spune portarul unităţii şcolare. Directorul şcolii spune că nu trebuie să se vorbească cu răutate de Băsescu şi că gestul lui de a dona calculatoare trebuie urmat şi de alţi politicieni.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite