Labirintul "moştenirii Şuţu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doamna Alexandra şuţu din Italia nu este singura membră a familiei şuţu care şi-a păstrat cetăţenia română, cum a încercat să acrediteze ideea, relativ recent, în diverse medii şi

Doamna Alexandra şuţu din Italia nu este singura membră a familiei şuţu care şi-a păstrat cetăţenia română, cum a încercat să acrediteze ideea, relativ recent, în diverse medii şi media, o controversată (fostă) purtătoare de robă care ar fi fost cercetată de Curtea de Apel Ploieşti "pentru practică ilegală de avocatură". Este vorba despre fosta avocată Carmen Păştin, care se erijează a fi deţinătoarea "a jumătate din drepturile de proprietate ale familiei şuţu în România", prin contractarea, de la Alexandra Maria şuţu, din Italia, a "jumătate din drepturile litigioase" asupra proprietăţilor şuţu, proprietăţi care ar include numeroase palate din Bucureşti, printre care o parte din Palatul BNR, Palatul CEC, Palatul MAI (fost Palat al Prefecturii), Facultatea de Medicină Bucureşti şi, bineînţeles, Palatul şuţu (Muzeul de Istorie al Bucureştilor). Cealaltă jumătate a proprietăţilor ar fi fost cedată, susţine avocata Carmen Păştin, către fiul doamnei şuţu, Istrate şuţu, care ar locui în Germania şi care, la un moment dat, nu s-a înţeles cu George Becali, care dorea să facă o fundaţie şuţu care să aibă la bază impresionanta avere şuţu. Numai că, un alt şuţu veritabil, Radu Negrescu-şuţu, care trăieşte la Paris şi care a editat pe cheltuială proprie o impresionantă Carte de Aur a familiei şuţu, susţine că "doamna Alexandra şuţu din Italia nu este singura membră a familiei şuţu care şi-a păstrat cetăţenia română". El mai susţine că, "după venirea comuniştilor la putere, membrii familiei şuţu nu au părăsit ţara" - cum susţine avocata Păştin -, "ci au înfundat puşcăriile sau şi-au sfârşit viaţa în mizerie în România" şi că aceia "care au reuşit să plece în străinătate au fost doar vreo trei la număr, restul au rămas în ţară".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite