LUMEA SUB LUPA - Divortul membrilor CSI s-a amanat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Summitul Comunitatii Statelor Independente incheiat recent la Kazan, capitala Tatarstanului, s-a incheiat fara divortul civilizat anuntat aproape ca sigur inainte de deschidere, ca urmare a

Summitul Comunitatii Statelor Independente incheiat recent la Kazan, capitala Tatarstanului, s-a incheiat fara divortul civilizat anuntat aproape ca sigur inainte de deschidere, ca urmare a tendintelor centrifuge conturate in ultimii ani in sanul organizatiei. Surpriza a fost oferita insa de presedintele Turkmenistanului, Saparmurat Niazov (Turkmenbasi), care a lipsit de la reuniune, fiind reprezentat de un vicepremier. Dezinteresul presedintelui turkmen fata de CSI a fost, de altfel, vizibil inca de la crearea Comunitatii, acesta preferand formatul bilateral de colaborare. Nu statutul de neutralitate, invocat de fiecare data, ci independenta energetica a Turkmenistanului l-a determinat pe presedintele Niazov sa anunte ca in viitor tara sa va fi prezenta la asemenea reuniuni doar cu statut de membru asociat. Spiritul pragmatic si teama de eventuale complicatii pe plan intern au temperat, deocamdata, "avantul revolutionar" al presedintilor Georgiei, Ucrainei si Republicii Moldova, impiedicandu-i sa paraseasca organizatia si determinandu-i sa-si nuanteze discursurile. Dimpotriva, acestia s-au aratat satisfacuti de rezultatele reuniunii, care s-a incheiat cu adoptarea unui set de documente referitoare la: colaborarea militara, coordonarea politicii de frontiera, conlucrarea in situatii de conflicte la granitele CSI, lupta impotriva terorismului si a migratiei ilegale, precum si la marcarea a 20 de ani de catastrofa de la Cernobal si 60 de ani de la fondarea ONU. Participantii au adoptat, de asemenea, o hotarare cu privire la reformarea aparatului si a organelor CSI, primita cu pesimism de majoritatea analistilor politici rusi. Acestia sunt de parere ca in cadrul summitului nu au fost enuntate nici un fel de idei noi, nu a fost luata nici o decizie care sa dovedeasca misiunea acestei organizatii, creata intr-o alta conjunctura istorica. Asa cum remarca politologul Serghei Markov, directorul Institutului de Studii Politice din Moscova, citat de Agentia de stiri RIA" Novosti", summitul CSI si cel al Spatiului Economic Comun (Rusia, Bielorusia, Kazahstan si Ucraina), au demonstrat ca "CSI nu moare, dar fenomenele de criza si problemele spinoase raman". Reuniunea viitoare, programata pentru anul viitor la Minsk, va dovedi cat de viabila va mai fi aceasta organizatie.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite