LUMEA SUB LUPA - Aliatii au castigat razboiul in Irak, dar au pierdut pacea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele atentate din Irak au atras atentia prin doua aspecte: numarul impresionant de victime si participarea masiva a teroristilor kamikaze. Mai mult, in ce priveste victimele, a socat prezenta pe

Ultimele atentate din Irak au atras atentia prin doua aspecte: numarul impresionant de victime si participarea masiva a teroristilor kamikaze. Mai mult, in ce priveste victimele, a socat prezenta pe lista a celor 32 de copii si adolescenti morti miercurea trecuta la Bagdad in urma exploziei unei masini-capcana exact in momentul in care soldatii americani le imparteau jucarii si bomboane. E o escaladare evidenta a violentei, iar aparitia masiva a copiilor printre victime nu face decat sa sublinieze riscul mare care planeaza asupra Irakului de azi. In al doilea rand, un atentat comis sambata impotriva unei moschei siite din Mussayeb (60 km sud de Bagdad) s-a soldat cu peste 71 de morti, fiind vorba de unul dintre cele mai devastatoare acte teroriste comise in Irak dupa caderea lui Saddam Hussein. De aceea nu sunt putini cei care opineaza ca Irakul se afla practic in pragul unui razboi civil intre siiti si sunniti, adica intre arabii adepti ai uneia sau celeilalte dintre ramurile principale ale Islamului. Disensiunile confesionale au fost ridicate la rang de disensiuni politice, iar tensiunile tind sa se acutizeze odata cu apropierea datei de 15 august, cand comisia constitutionala trebuie sa prezinte textul noii legi fundamentale a tarii. Ea va sta la baza "noului Irak" si va fi supusa unui referendum la 15 octombrie. La acestea se adauga avantul evident al ramurii Al-Qaida din Irak, tot mai prezenta in campul actiunilor teroriste, dar si in zona mediatica. Din aceasta ultima perspectiva, ieri, toate marile ziare europene se refereau pe larg si la ultimatumul dat de Brigazile Abu Hafs al-Masri statelor de pe batranul continent ce au trupe in Irak. Erau nominalizate in mod expres "Danemarca, Olanda, Marea Britanie si Italia, si celelalte tari ai caror soldati continua sa cutreiere teritoriul irakian". Documentul respectiv, emis de gruparea ce a revendicat atentatele din noiembrie 2003, din Istanbul (63 morti), 11 martie 2004, din Madrid (191 morti) si 7 iulie a.c., din Londra (56 morti), este luat foarte in serios de analisti, ca si de specialistii in terorism. El propaga un climat de incordare, vizibila in multe capitale europene, indeplinind astfel unul dintre obiectivele asumate de Al-Qaida, si anume de a cultiva teroarea psihologica. Pornind de la cele de mai sus, ca si de la atatea alte elemente, nu e hazardat sa se spuna ca, in Irak, aliatii au castigat razboiul odata cu inlaturarea regimului Saddam Hussein, dar au pierdut pacea!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite