Kostyal, spionul care a creat planul Revoluţiei

Ştefan Kostyal, general cu studii la Academia Superioară Militară din Moscova (1956-1958), a fost unul dintre pilonii reţelei de complot împotriva lui Ceauşescu. „Adevărul“ a reuşit să vorbească, în exclusivitate, cu generalul Ştefan Kostyal. Vă prezentăm astăzi biografia sa controversată.

Biografia lui Ştefan Kostyal începe în închisorile Siguranţei interbelice, continuă în gulagul siberian şi pe holurile Academiei Militare de la Moscova, trece prin mişcările tenebroase anticeauşiste din parcurile Bucureştiului şi se termină într-un apartament auster din Drumul Taberei. Despre Ştefan Kostyal (91 de ani) s-a scris puţin şi cu băgare de seamă. Când Sorin Ovidiu Vîntu a fost întrebat de către istoricul Mihai Alex Stoenescu despre generalul Kostyal (colegul său de celulă în anii '80), afaceristul a spus: „Kostyal, un stalinist devotat URSS cu trup şi suflet. Mai mult nu vă spun, pentru că nu sunt sigur că în România a dispărut asasinatul politic.

Citiţi şi:

Iliescu, revoltat că Europa îl caută la Revoluţie

Impostorii Revoluţiei faţă cu martirii comunismului

N-am chef să mă trezesc cu un glonţ în cap pentru o problemă care nu mă interesează. O mână de ucrainean costă 3.000 de dolari. Aşa că fiţi şi dumneavoastră atent!". „Adevărul" vă prezintă azi prima parte dintr-o serie de trei articole dedicată generalului Kostyal, despre care s-a spus că a fost cea mai puternică verigă a KGB în România. Continuarea - luni şi marţi!

Ştefan Kostyal s-a născut la 15 august 1920, la Timişoara. Părinţii săi erau comunişti ilegalişti. „Aveau şedinţe, discutau. Eu mă băgam sub masă şi căscam urechile", spune Kostyal. La 14 ani neîmpliniţi a fost arestat prima oară. „Era în 1934, într-o zi de joi", îşi aminteşte Kostyal. A fost condamnat împreună cu familia sa la 4 ani de închisoare, pentru activitate comunistă. A ieşit din închisoare la 17 ani.

S-a angajat la o fabrică de ceramică şi a continuat să-şi etaleze comunismul. În 1941 a fugit în URSS împreună cu prietena sa. „Era 7 ianuarie când am trecut graniţa ilegal, o zi de marţi. Ea era foarte bolnavă şi am tras-o după mine prin zăpadă". I-au găsit grănicerii sovietici pe jumătate îngheţaţi sub un brad. „Da, erau brazi", rememorează Kostyal de parcă-ar fi aievea.

Grănicerii i-au predat la gulagul de la Vorkuta, agonizant de aproape de Polul Nord. Au stat şapte ani acolo, fără să ştie pentru ce erau condamnaţi. După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, sovieticii i-au eliberat. Kostyal a mers la ambasada României de la Moscova, dar n-a primit viza de intrare în ţara natală. Aşa că a trecut înapoi graniţa, aşa cum fugise, clandestin, şi cu prietena după el.

Un general tânăr

Conform propriilor afirmaţii, timp de doi ani n-a fost recunoscut de noul şi puternicul Partid Comunist Român. A scăpat din epidemii de tifos şi a trăit vânzând ziare în Timişoara. În 1949 a devenit comunist cu carnet şi imediat a fost trimis în Armată. Kostyal avea 29 de ani şi îmbrăca pentru prima dată haina militară.În numai cinci ani avea să cunoască o ascensiune miraculoasă, în 1954 ajungând general al Armatei Române, după ce a absolvit cursurile Academiei Militare cu program scurt şi ale Academiei Militare Superioare „Kliment Efremovici Voroşilov" de la Moscova (1956-1958). Avea doar 34 de ani! Toate aceste instituţii de învăţământ atârnau în gol, fiindcă Ştefan Kostyal nu avea nici şcoală generală şi nici liceu la bază (la fel ca şi Ceauşescu). Dar învăţase limba rusă în gulagul de la Vorkuta şi avea toate calităţile pentru a fi împins în faţă de sovietici, care controlau pe atunci România.

Femeia cu care Kostyal a fugit în URSS s-a îmbolnăvit grav în detenţia siberiană. A revenit cu el în România, dar şi-a petrecut singură ultimii ani din viaţă, cu tuberculoză şi 12 operaţii pe trup. Kostyal a cerut divorţul, fiindcă în timpul studenţiei de la Moscova a cunoscut o rusoaică. Şi astfel a continuat să frecventeze capitala Uniunii Sovietice.

 În 1965 a avut cu ea un fiu. E încă un detaliu din biografia sa care i-a atras suspiciunea de agent sovietic. În acei ani, când un ofiţer român se întorcea de la Moscova căsătorit cu o rusoaică, la anumite niveluri se vorbea că sigur a fost racolat. Kostyal spune că aceste speculaţii nu au temei. „Haina militară mi-a făcut multe necazuri. Femeile erau atrase de generali. Iar eu arătam bine". Kostyal pretinde, halucinant, că fiul pe care l-a avut cu rusoaica i-a adus retragerea din Armată.

„Am cerut să legalizez copilul şi să-i aduc, pe el şi pe maică-sa, în România. Ceauşescu mi-a zis: «Nu. Te căsătoreşti cu o româncă şi faci alt copil!». N-am vrut şi atunci mi‑a spus că o să fiu trecut în rezervă", susţine Kostyal. Teză cu valenţe SF lansată pentru a acoperi adevărata explicaţie a „epurărilor" din Armată făcute de Ceauşescu: apartenenţa la grupuri complotiste finanţate şi dirijate din exterior.

Anii primelor comploturi anticeauşiste

Kostyal, general la 34 de ani

În ultima parte a anilor '60, relaţiile româno-sovietice s-au răcit. Iar Kostyal, cel care devenise general în câţiva ani, pe timpul prezenţei Armatei Roşii în România, a devenit inamic.A fost degradat la gradul de soldat şi exclus din Partidul Comunist Român pentru „imoralitate". Chiar şi aşa, soldat, o bucureşteancă s-a îndrăgostit de el, s‑au căsătorit şi au avut o fată. Şi chiar şi aşa, cu familie în Bucureşti, Kostyal era vizitat anual de rusoaica de la Moscova, cu care avea un băiat. Astfel, cel puţin o dată pe an, Kostyal mergea la Ambasada URSS în România, pentru a cere viză. Cu timpul, vizitele lui Kostyal la Ambasada URSS s-au înteţit.

El a susţinut tot timpul, după Revoluţie că, de fapt, mergea în clădirea Ambasadei, stătea în sala de aşteptare câteva ore, apoi pleca acasă fără să fi vorbit cu nimeni înăuntru. „Făceam asta pentru a crea o atmosferă că sunt apărat de sovietici. Raportul mergea: «a intrat, a stat două ceasuri». Îşi închipuiau că cine ştie ce fel de legături am avut", spune Kostyal. În 1970, Kostyal a fost prins pentru prima dată în flagrant, complotând împotriva lui Ceauşescu alături de Mihail Nicolae, fost comandant al Marinei Militare, cu studii la Leningrad, şi el degradat.

„Frâna şi informarea"

În 1970, în timp ce urmărea la televizor un meci de fotbal de la Mondialul din Mexic, Securitatea i-a făcut o percheziţie la domiciliu. La final a fost anunţat că nu va mai beneficia de pensie şi i s-a stabilit un domiciliu obligatoriu: Curtea de Argeş. Acolo s-a angajat la o exploatare forestieră: urca buşteni în vagoane.

La începutul anilor '80, Kostyal a început să comploteze alături de un alt coleg de studenţie sovietică: Ioan Ioniţă, care fusese ministru al Apărării (1966-1976) şi vice-prim-ministru (1976-1982). Au format un nucleu de combatanţi cu scopul de a-l înlătura prin forţă pe Ceauşescu. Din grup făceau parte: generalul Nicolae Militaru (absolvent al Academiei Militare „Mihail Frunze", Moscova), comandantul de rangul I Radu Nicolae şi comandorul Anton Bejan.

Grupul ofiţerilor avea conexiuni cu grupul civililor, unde activau Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi Silviu Brucan. „Ceauşescu ştia grupul nostru... din cine se compune, ce forţă avea. Interesul său a fost să contopească cele două grupuri, pentru că cel al civililor era frâna şi informarea", susţine Kostyal.

Planul revoltei populare, urmată de o lovitură de stat

Ion Iliescu a fost preferat de complotişti fiindcă „avea papagal“, susţine  Ştefan Kostyal

În lungi discuţii clandestine prin parcurile Capitalei, ofiţerii au pus la cale trei planuri de înlăturare a dictaturii ceauşişte.

1 Lovitură de stat, în care Ceauşescu urma să fie asasinat, iar puterea - preluată de grupul militar.

2 Ceauşescu este plecat din ţară cu soţia. Grupul militarilor urma să-i aresteze pe membrii Comitetului Politic Executiv (CPEx). Prima tentativă eşuată a fost în septembrie 1984. Soţii Ceauşescu se aflau într-o vizită oficială în Republica Federală Germană. Ne spune Kostyal: „Eu am studiat reacţiile când a fost marele cutremur din '77. Ceauşescu era plecat undeva în Africa. Şi am văzut că politrucii n-au ştiut ce să facă timp de câteva ore, în acel haos. Vid de putere. Maşinile mergeau pe contrasens. Libertate! Mi-a spus Ioniţă că nu ştiau cum să facă telegrama prin care să-l anunţe pe Ceauşescu. Le era frică. Într-o astfel de situaţie era momentul nostru".

3 Revoltă spontană independentă, urmată de o lovitură de stat. Kostyal susţine că acesta era planul gândit de el. Este, totodată, planul care seamănă cel mai mult cu ce s-a petrecut în decembrie '89 la Timişoara şi la Bucureşti. „Independent de noi se produce o revoltă, apoi noi preluăm şi conducem. Riscul de a lua alţii conducerea venea dinspre grupul organizat: Dincă, Bobu, Coman şi Postelnicu. L-am mai avut în vedere pe Ilie Ceauşescu, de la Armată. Deci eliminarea şi a ăluia eventual, depinde cum evoluează lucrurile. Pentru asta trebuia să avem un grup şi o casă conspirativă unde să fie depuşi aceşti reţinuţi. Totul trebuia să se întâmple în câteva ore şi noi să fim aceia care să permitem ieşirea populaţiei pe stradă după ce am ocupat Televiziunea, Radioul, Armata etc. M-am tot gândit la acest plan şi vedeam diverse posibilităţi: la un meci Dinamo - Steaua iese scandal, asta trebuie să folosim. Sau: un tinerel la Piaţa Unirii, la tarabe, a furat o roşie de pe tejghea şi vânzătorul a aruncat după el cu un taler şi a ieşit un mare scandal. Populaţia era revoltată că a dat cu talerul după el, gălăgie mare. În situaţia noastră, cum nu aveam mase de oameni, asemenea momente psihologice trebuie căutate".

Misiunile lui Kostyal

 Să ceară de la Ambasada URSS 100 de pistoale (50 cu amortizor şi 50 fără). Kostyal a cerut, dar i s-a răspuns că toată ambasada are un singur pistol. Kostyal nu a dorit să detalieze acest aspect: „Nu am dezlegare să vorbesc despre aşa ceva".

Să anunţe Moscova că în România se va produce o mişcare de preluare a puterii şi arestare a capilor PCR rămaşi în ţară. Vestea trebuia transmisă prin ambasadă cu o zi înainte de eveniment.  În 1984, când a existat încercarea prilejuită de plecarea lui Ceauşescu în RFG, Kostyal a mers la ambasadă şi a anunţat că în România urma să se producă înlăturarea lui Ceauşescu şi a clicii lui.

„Se uita la mine secretarul de la ambasadă, nu-i venea să creadă. Şi eu aveam rezerve, dar m-au rugat să spun şi am spus". Numai că în dimineaţa ce a urmat nu s-a întâmplat nimic. Unitatea militară moto pe care contau complotiştii a fost scoasă la strângerea recoltei. „Dacă planul ăsta reuşea, era un rai. Veneam cu un comunism cu faţă umană. Nu precum acest capitalism descompus. Noi trebuia să mergem pe calea socialismului", oftează Kostyal.

"Nu am dezlegare să vorbesc despre armele cerute la Ambasada URSS.''
Ştefan Kostyal complotist

Iarna în care „Corbii" au preluat puterea

Generalul Nicolae Militaru

Complotul nu a rămas fără urmări, căci securiştii se plimbau şi ei prin parcuri, cu tehnică de ascultare după ei. Aşa au apărut, la finalul anilor '70, dosarele „Corbii".  Kostyal a fost arestat în toamna anului 1984. I s-a înscenat un control la panoul de electricitate, constatânu-se oficial că numitul Kostyal Ştefan fură curent. A stat la închisoare 10 luni. În 1985, Securitatea i-a făcut o altă percheziţie. „M-au întrebat dacă am valută. Au găsit colecţia fiului meu, care, când venea în România, strângea bani străini, cum fac copiii. Pentru asta m-au mai reţinut încă 10 luni".

„Sunt scaunele calde..."

În ultimii ani dinaintea Revoluţiei, Kostyal mergea la Securitate ca la serviciu. „Mă chemau dimineaţa la 9, acolo, pe Calea Rahovei. Fie discutau cu mine, fie stăteam degeaba într-o cămăruţă, pe un scaun, până la 6 seara. Aşa m-a găsit Revoluţia".La Revoluţie, Kostyal nu a reuşit să rămână în barca învingătorilor.  Pe 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, a mers la Ministerul Apărării, unde l-a întâmpinat generalul Stănculescu. Kostyal, cu vechiul plan în minte, a ordonat ca generalul Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului, să fie arestat.

„La Ministerul Apărării am întrebat: «Cine e şeful?». Şi a venit Stănculescu. Mă ştia, îl ştiam. Am intrat, el stătea şi mima că nu poate merge. Eu l-am întrebat unde e fratele lui Ceauşescu, Ilie. Mi-am închipuit că Ilie e mai deştept decât Nicolae Ceauşescu. Voiam să-l neutralizăm de la început. Ilie stătea într-un birou şi râdea, la o cafea, cu un ofiţer.

Am ordonat să-i pună pază la uşă". Din minister, Kostyal a sunat la Televiziune, unde i-a comunicat generalului Nicolae Militaru că-l aşteaptă la MApN. Militaru, Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi alaiul lor au ajuns la minister ceva mai târziu. "Au venit ca Napoleon după Elba. Mândri, cu piepturile înainte. Ne-am pupat, ne‑am felicitat. Dar am văzut că Iliescu are altceva în cap. El propunea să-l cooptăm şi pe un general Burcă, un lingău al lui Ceauşescu. Atunci m-am enervat şi am ţipat: «Sunt scaunele calde de cururile lor de la ultimul congres. Tot cu ăştia?»".

Roman, „omul nostru"

În continuare, Kostyal şi-a vărsat nervii pe Petre Roman. "Erau mulţi intruşi în MApN. Şi pe un tânăr, care mai apoi am aflat că e Petre Roman, l-am luat şi l-am trântit de un zid. Am crezut că e vreun cascador de-al lui Sergiu Nicolaescu. Zic: «Tu ce vrei, mă? Vrei să intri neapărat în cutiuţă?». Şi atunci, Iliescu imediat a sărit: „Nu. Ăsta e omul nostru, e omul nostru!". Şi a rămas aşa, că e omul nostru. Roman se speriase tare, era râsul lumii".

De la Ministerul Apărării s-a mers la CC al PCR. Kostyal, care manifestase o atitudine recalcitrantă, n-a fost cooptat în grupul Iliescu-Militaru. A rămas să vină în urmă, cu o Dacie. S-a pierdut astfel de nucleul care preluase pu­terea.  "I-am spus lui Stănculescu să-mi pună un plin de benzină la maşină, dar în harababura aia, până au găsit benzină, am pierdut un ceas. Când am ajuns la Comitetul Central nu i-am mai găsit pe Militaru şi pe Iliescu". Cei doi îşi urmaseră drumul spre putere: TVR, apoi din nou MApN.

Ajuns la CC, Kostyal a dat nas în nas cu generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii. Acesta l-a trimis la unitatea antiaeriană de la Băneasa, pentru a superviza acţiunea de doborâre a ţintelor care apăreau pe radiolocatoare. Acolo a rămas până la 25 decembrie 1989. Militaru devenise ministru al Apărării, dar - spune Kostyal - „parcă nici nu ne mai cunoşteam, a uitat că exist". După execuţia lui Ceauşescu, Kostyal a auzit la radio lista cadrelor militare avansate. Nu figura între ele. Atunci i-a scris lui Militaru o notă: „Socotesc că misiunea mea este încheiată".