Kohl&Partner vizează poziţia de lider

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austriecii estimează afaceri de un milion de euro pentru primul an pe piaţa de consultanţă hotelieră din România, unde activează de la sfârşitul lui 2008. Reprezentanţii companiei de consultanţă în industria hotelieră, turism şi leisure identifică ski-ul şi spa-ul drept punctele forte ale turismului autohton.

„Vrem ca în cel mai scurt timp să ajungem să controlăm această piaţă şi să lucrăm pentru cele mai importante proiecte”, spune Stephan Aigner, reprezentantul Kohl&Partner. În Europa Centrală şi de Est, până la sfârşitul anului în curs, compania intenţioneză să acceadă în top trei firme de consiliere în turism.

Grad de ocupare în scădere cu 40%

Cu toate că piaţa hotelieră românească este afectată vizibil de efectele crizei financiare, Aigner consideră că situaţia se va îmbunătăţi. „Pentru a ajunge numărul unu în consilierea pieţei de turism din România avem intenţii clare de colaborare directă cu statul român, respectiv cu ministerul de turism local”, explică Aigner.

Compania Kohl&Partner are în program şi o întâlnire cu ministrul turismului Elena Udrea, la sfârşitul lunii martie, în vederea stabilirii unor priorităţi în privinţa pieţei de profil. „Noi vom veni cu mai multe oferte, propuneri pentru minister, vom încerca să arătăm care sunt cele mai profitabile soluţii pentru această piaţă. Cred că spa-ul şi ski-ul sunt două servicii ce pot fi dezvoltate enorm în România”, susţine oficialul companiei.

Comparativ cu Ungaria, piaţă pe care Kohl&Partner activează de 25 de ani, România nu a înregistrat scăderi ale preţurilor de închiriere a camerelor de hotel. În Bucureşti, deşi gradul de ocupare al hotelurilor s-a diminuat în primele două luni ale anului cu până la 40%, pe fondul reducerii numărului de turişti business, până la sfârşitul anului, gradul de ocupare va reveni la nivelul din ultimul semestru al anului 2008.

Nouă birouri în Europa

În România, Kohl&Partner a inaugurat primul birou la sfârşitul anului trecut şi estimează afaceri de un milion de euro pentru 2009.

În prezent, pe piaţa românească, compania lucrează pentru două proiecte de hotel, de patru, respectiv, cinci stele. La nivel internaţional, compania operează nouă birouri în Europa, dintre care trei în Austria.

Kohl&Partner consiliază 20 de grupuri de cooperare în turism şi are în derulare un concept de dezvoltare turistică pentru Tirolul de Sud. Printre companiile care activează în acelaşi domeniu în România se numără Fivestar Hospitality şi Peacock Global Hotel Management.

Turismul de business

Acoperirea turismului de business în Capitala noastră este de 85% din totalul oaspeţilor pieţei hoteliere. Peste 95% dintre persoanele care vin în Bucureşti pentru afaceri sunt europeni.  În schimb, în Viena turismul de business reprezintă o pondere cu mult mai mică comparativ cu cea din Bucureşti, aproximativ 40% din întreaga piaţă hotelieră a capitalei austriece. Circa 80% dintre vizitatorii străini care călătoresc în interes de serviciu în Viena sunt din Europa, conform reprezentanţilor Kohl&Partner.

Compania este prezentă pe piaţa din Ungaria de 25 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite