„Karol Racz eliberat din închisoare”- Revista presei italiene
0Ziarele din Italia se ocupă astăzi de două teme centrale cu rezonanţă internaţională. Cardinalii Vaticanului şi-au exprimat dezamăgire faţă de mass media care au interpretat greşit discursurile Sanctităţii Sale în timpul vizitei în Africa cu privire la bolile cu transmisie sexuală şi folosirea prezervativului. Din paginile principalelor cotidiene nu lipseşte analiza planului economic al Statelor Unite pentru redresarea Bursel
„Papa s-a simţit ofensat în chestiunea prezervativelor”declarat cardinalul Angelo Bagnasco, una dintre cele mai apropiate voci ale Papei Benedict al XVI –lea şi citat de „Corriere della Sera”. În timpul celei mai recente vizite în Angola, Sanctitatea Sa a criticat folosirea prezervativelor care stopează procesul de procree. Datorită diveritelor interpretări date spuselor Papei, mai multe organizaţii internaţionale s-au împărţit în tabere pro şi contra. În Franţa, reprezentanţi ai celor două curente au ieşit în stradă unde au avut loc mici altercaţii între cele două tabere. „Cuvintele lui Benedict al XVI-lea au fost interpretate greşit şi redate în mod vulgar. Noi nu vom permite ca Sfinţia Sa să fie luată în râs”, a adăugat cardinalul.
„Caffarella, cei doi români îşi mărturisesc fapta. Tribunalul îl eliberează pe Karol Racz” titrează cotidianul „La Repubblica”. Cei doi români Ionuţ Jean Alexandru (18 ani) şi Oltean Gavrilă (27 ani) şi-au mărturisit implicarea în cazul violului de la Caffarella petrecut în seara de Sfântul Valentin. Mai mult, testele ADN au fost compatibile cu cele colectate de la locul faptei. Tot ieri, Tribunalul din Roma a decis eliberarea din închisoare a lui Karol Racz, unul dintre românii acuzaţi şi arestaţi în faza iniţială a cercetărilor.
„Demarează planul SUA de redresare a burselor” anunţă cotidianul „Il Messaggero”. Preşedintele Statelor Unite ale Americii a aprobat planul economic prin care Bursele din America şi Europa vor fi susţinute cu 1.000 de miliarde de dolari pentru redresarea nivelului actual. Prin această metodă se urmăreşte şi protejarea băncilor de titluri de acţiuni „fatomă”.
„Emanuele Filiberto de Savoia recucereşte Italia” scrie cotidianul „Il Tempo”. Concurent la o emisiune de divertisment după formatul „Dansez pentru tine” realizată de Televiziunea Naţională RAI, descendentul familiei regale Savoia câştigă locul întâi. Mare surpriză a tuturor a fost că punctajul maxim l-a primit din partea publicului italian. Familia Savoia a ieşit din graţiile maselor după cel de-al doilea război mondial şi italienii i-au cerut exilul în Franţa. La începutul anilor ’90, descendenţii s-au întors în Italia.