Justiţia română a învins-o pe actriţa Florence Nicolas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Ni s-a încuviinţat adopţia, cu schimbarea prenumelui copilului în Mihai, pentru că l-am botezat ortodox acum doi ani. Sunt convinsă că se va face recurs. Când sentinţa va deveni definitivă


"Ni s-a încuviinţat adopţia, cu schimbarea prenumelui copilului în Mihai, pentru că l-am botezat ortodox acum doi ani. Sunt convinsă că se va face recurs. Când sentinţa va deveni definitivă şi irevocabilă, vom putea face certificatul copilului", ne-a declarat "mama" în grija căreia se află băiatul. şefa Oficiului Român pentru Adopţii, Theodora Bertzi, a declarat pentru Adevărul că "este vorba despre un proces care nu se putea încheia altfel decât cu încuviinţarea adopţiei familiei de români. Înţelegem suferinţa doamnei Florence Nicolas, dar, în acelaşi timp, noi trebuie să respectăm interesul superior al copilului, care s-a ataşat de cei doi soţi. Trebuie să se înţeleagă că familiile de români au prioritate în adopţia copiilor. Florence Nicolas şi Daniel Nicodim nu pot face recurs la procesul de adopţie, pentru că nu sunt parte de proces. Ei pot face recurs la decizia instanţei privind respingerea cererilor de intervenţie". Gheorghe Curelea, director în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Prahova, spune că "încuviinţarea spre adopţie a copilului, dispusă de comisia pentru protecţia copilului, a fost hotărâtă în cunoştinţă de cauză şi consider că nu există elemente care să contrazică decizia. Copilul a fost urmărit îndeaproape de direcţie, întrucât au fost mai multe intervenţii din partea franceză, şi se simte foarte bine în familia română". Deşi aproape doi ani micuţul a crescut alături de prietenul actriţei franceze, Daniel Nicodim, directorul de la Protecţia Copilului Prahova susţine că tot acest scandal nu a avut repercusiuni negative asupra personalităţii micuţului Michel Adrian.

"Florence a fost minţită, a fost înşelată"
"Florence Nicolas a fost minţită, a fost înşelată, i s-a creat iluzia că poate deveni mama oficială a acestui copil, şi toate acestea pe parcursul a patru ani de zile. A dat mulţi bani, şi-a neglijat viaţa, şi-a neglijat familia, şi-a neglijat tot. Eu sunt dezamăgit, o să mă gândesc dacă fac recurs. Am aflat despre decizia tribunalului din condică. Probabil că am pierdut procedural. În acest moment, sper ca cei doi soţi români să poată avea grijă de copil. Eu iubesc foarte mult acest copil şi am fost alături de el. Acuzaţia că Florence Nicolas doreşte să se folosească de mine pentru a lua acest copil este un scenariu de telenovelă. Cei doi soţi români s-au căsătorit cu 5 zile înainte să-şi facă dosarul de adopţie", ne-a declarat Daniel Nicodim, prietenul actriţei franceze. Potrivit acestuia, sunt probleme mari în actele de la Direcţia de Protecţia Copilului Prahova. "Lucrul cel mai grav este că cei doi soţi nu cunoşteau copilul, nu ştiau nimic despre el, eu am fost alături de el - spune Nicodim. Au pândit practic acest copil. Au beneficiat de ajutorul autorităţilor din Prahova. Eu nu am putut ţine legătura cu acest copil pentru că mi-a fost interzis de familie". Contactată telefonic pentru a comenta această situaţie, actriţa Florance Nicolas a refuzat să vorbească.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite