Justitia germana i-a invinuit pe mituitorii lui Dabela

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Autoritatile germane ar putea confisca de la PRS Rohrsanierung GMBH intreaga valoare a contractului incheiat cu RADET Bucuresti: 22,5 milioane de marci germane * Autoritatile romane si germane au stabilit ca reprezentantii firmei au adus in Romania pentru spaga 550.000 DM

Cetatenii germani implicati in mituirea directorilor de la RADET au fost deja pusi sub invinuire de justitia germana, fiind acuzati de coruptie, ne-au informat surse judiciare. Knud Gerdes, Manfred Forster si Rudi Donath sunt invinuiti de dare de mita, in forma continuata. Din probele administrate si prin intermediul comisiei rogatorii rezulta ca cei trei ar fi introdus in Romania 550.000 de marci germane care ar fi fost date ca spaga directorilor de prin Regia de Termoficare, in frunte cu directorul ei general Gheorghe Dabela. Ancheta procurorilor germani a dovedit drept reale toate problemele ridicate de procurorii Parchetului National Anticoruptie, confirmandu-se faptul ca din firma au fost scosi ilegal bani si au fost trimisi in Romania si cash, nu numai prin conturi cu destinatie falsa. Conducerea executiva a firmei a avut tot timpul situatia mitei date in Romania, anchetatorii depistand chiar si existenta unor tabele cu aceste informatii, ne-a informat sursa citata. Reamintim ca dupa arestarea directorului general al RADET Gheorghe Dabela si a altor functionari cu rang ai Regiei, precum si a unui ofiter SRI, procurorii PNA au inceput urmarirea penala si impotriva directorilor firmei germane Donath Rudi si Gerdes Knud Gunter pentru dare de mita, in decembrie 2002. Cei doi nemti au fost acuzati ca, in perioada 1998 - 2002, in baza unei rezolutii infractionale unice si prin intelegere cu Marian Fatu si Gabriel Carali, au oferit mai multor persoane din conducerea RADET, in mod repetat, sume mari de bani, precum si alte bunuri, care in echivalent depaseau 100.000 de euro. Banii si bunurile au fost remise pentru incheierea si derularea unui contract economic intre societatea pe care o reprezentau si Regia de termoficare Bucuresti, in valoare totala de 22,5 milioane DM, dar si pentru asigurarea ritmicitatii in platile ce trebuiau facute firmei germane pe baza relatiilor contractuale existente. Cetatenii nemti au plecat din tara chiar inainte ca procurorii sa inceapa urmarirea lor penala. In consecinta, s-a solicitat infiintarea unei comisii rogatorii, ale carei concluzii au sosit in Romania la sfarsitul anului trecut. Reamintim si pozitia firmei germane care a negat printr-un comunicat de presa derularea ilegala a fondurilor firmei, afirmand ca toate platile s-au facut prin transferuri bancare oficiale si in conformitate cu reglementarile internationale in drept comercial. Potrivit legislatiei germane, daca se constata ca o firma a incheiat si derulat un contract prin comiterea unor infractiuni de coruptie, atunci statul german confisca valoarea integrala a contractului respectiv. Cu alte cuvinte, firma germana ar putea pierde echivalentul in euro a 22,5 milioane de marci.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite