Justiţia, la cucurigu

Dacă vreun raportor european, însărcinat să scrie un referat despre justiţia română, ar cita capitole întregi din "Procesul" de Franz Kafka, toată lumea ar lăuda fidelitatea descrierii, în

Dacă vreun raportor european, însărcinat să scrie un referat despre justiţia română, ar cita capitole întregi din "Procesul" de Franz Kafka, toată lumea ar lăuda fidelitatea descrierii, în afară de judecătorii şi de procurorii noştri. Aceştia ar sări opăriţi, aidoma oricăror personaje care se regăsesc în astfel de scrieri dure. Român fiind, n-ai cum să citeşti romanul angoasatului Kafka, fără să faci imediat asocierea cu absurditatea tribunalelor noastre.

O singură mare diferenţă se remarcă: dacă justiţia descrisă de Kafka mână spre ocnă oameni nevinovaţi, justiţia noastră e preocupată să-i scape de condamnare pe cei vinovaţi.

Am scos din chimir 19 RON ca să cumpăr un exemplar din "Procesul", răsărit la "RAO", în iunie 2007. Remarcabilă traducerea lui Gellu Naum, ca şi tiparul, executat la o firmă din oraşul Debrecen, situat undeva prin vecini. Cartea are un cumul de 250 de pagini.

Tocmai în ziua când prinde în buchetul vieţii al treizecilea trandafir, funcţionarul de bancă Josef K. e vizitat de doi gealaţi de-ai justiţiei, care-l anunţă că e inculpat într-un proces. Ce-aţi spus? Uluiala lui nu cunoaşte limită: "K. trăia doar într-un stat constituţional. Pretutindeni domnea pacea. Toate legile erau respectate." Ca orice cetăţean onest îşi cere drepturile: "De cine sunt acuzat? Cine conduce procesul?" Vizitatorii îi râd în nas. Poftim, ce acuzat problemă, zici că-i crescut la pension! După ce că e arestat, mai vrea să afle şi pentru ce. Lasă că te educăm noi, fluturaş! Drept prime represalii, emisarii justiţiei îi înghit cu poftă micul dejun şi-i ochesc rufăria de corp, care s-ar mula perfect pe constituţia lor, că tot veni vorba aici de constituţie.

În doar câteva zile, viziunea onestului bancher în plină ascensiune se schimbă radical. Justiţia e corectă, dar numai când o priveşti din depărtări; cum i-ai păşit pragul, situaţia se schimbă. Ea aduce cu o fetişcană câştigătoare a unui concurs de miss care, pe măsură ce e privită mai de aproape, pare tot mai defectuoasă. Totuşi, ca o concesie, inculpatului i se oferă o arestare mai generoasă, lăsându-i-se dreptul de a merge la serviciu, cu condiţia să stea, în restul timpului, la dispoziţia organelor abilitate. Josef K. trage speranţă că-n câteva zile eroarea va fi reparată, iar el îşi va putea vedea de ale lui. Cu pieptul frumos bombat, se prezintă duminică la primul interogatoriu, hotărât să pună lucrurile la punct.

Nu-i vine a crede când constată că Justiţia e amplasată într-un bloc slinos, plin cu apartamente ocupate de beţivani şi de târfe turmentate de sex, disponibile cu ora. Sala de şedinţe - situată undeva la cucurigu, printre rufele înşirate de locatari la uscat - e în deplină concordanţă cu atmosfera sordidă a imobilului. O încăpere redusă spaţial, înţesată de lume cocârjată din cauza tavanului prea jos, ceea ce-i răpeşte aerului calitatea de a fi respirat. Judecătorul de instrucţie îl preia pe inculpatul Josef K., în timp ce spectatorii freamătă, aplaudă şi reacţionează din fundal, de parcă ar fi spectatorii unei piese captivante de teatru.

Cu-atât mai bine pentru Josef, care-şi trânteşte oful în plen, cu patima celui nedreptăţit, obrăzindu-l pe judecătorul ce reprezintă un sistem juridic ros de boli dintre cele mai ruşinoase. "Un rău făcut unuia e o ameninţare pentru toţi", grăia Montesquieu. Exact asta vrea să spună şi Josef: "ceea ce mi s-a întâmplat mie e numai un caz izolat; n-ar avea deci mare importanţă şi nu l-aş lua în serios, dacă n-ar rezuma felul în care se procedează şi împotriva multor altora. Pentru ei vorbesc aici, şi nu pentru mine."

Tânăra lui adrenalină e mai corozivă ca acidul sulfuric, neiertând pe nimeni, nici măcar pe cei doi funcţionari grobieni, care-au dat buzna peste el în propria cameră, "canalii fără pic de moralitate, care mi-au împuiat capul cu trăncăneala lor, cerându-mi să-i mituiesc, încercând să capete prin escrocherie hainele şi rufăria mea." Publicul pare să-l aprecieze cum se cuvine pe revoltatul tânăr, care demască public abuzurile comise în numele legii, nesfiindu-se să bată cu pumnul în masă, pentru a marca ritmul acuzaţiilor sale. Iar la sfârşit, când judecătorul îi atrage atenţia că a ratat "avantajul pe care orice interogatoriu îl reprezintă oricând pentru un acuzat", Josef îi scuipă în faţă, râzând triumfător: "Bandă de golani, vă dăruiesc vouă toate interogatoriile!"

Dar foarte curând, avântul iniţial începe să i se taie, junele acuzat făcând cunoştinţă cu mijloacele subtile de luptă ale justiţiei, între care arma chimică stă la loc de mare fudulie. O altă vizită în clădirea tribunalului îl aduce pe Josef K. în pragul leşinului, aerul greu din săli şi de pe culoare înfometându-i plămânii şi creierul. Tot acum, elanul său capătă primele cătuşe: Josef K. află că, în concepţia judiciară, prezumţia de nevinovăţie e un banc la care se râde în hohote. Un aprod cu ceva vechime în branşă, a cărui nevastă saltă ca o căpriţă în călduri din judecător în judecător, îi vorbeşte despre cât de nepotrivite sunt iluziile pentru un acuzat, fiindcă "de regulă la noi nu se intentează procese care să nu ducă la nimic." Procesele au un scop bine definit: distrugerea inculpatului, pulverizarea, nimicirea lui.

Pe nesimţite, Josef K. începe să cedeze. Şi, fiindcă zvonul că e implicat într-un proces prinde să se împrăştie, subminându-i prestigiul social, primul semn de capitulare e că-şi angajează un avocat, la fel de incoerent şi de confuz ca "imensul organism judiciar", din care face parte. Mari speranţe în serviciile avocatului nu-şi pune, dar nu vrea să-şi reproşeze mai târziu că nu a încercat-o şi pe asta. Când îşi vizitează avocatul, Josef K. e întâmpinat cu valuri sonore ambigue: "procesul e spinos", "există progrese", "lucrurile merg binişor pe micul lor făgaş" şi tot aşa. Trăncăneală goală, folosită de avocaţi atunci când "fac vorbire", ca să citez o formulă verbală dragă acestei bresle.

Acum, "ideea procesului nu-l slăbeşte nicio clipă". Consecinţele devin vizibile pe toate planurile, afectându-i inclusiv randamentul profesional, la care Josef ţine ca la nimic altceva. La bancă, "prestigiul lui suferă pagube ireparabile", iar colegii îi iau postul la ţintă.
Josef K. pricepe că a nimerit în digestia unui brontozaur, care-l mistuie uşor, ronţăindu-i pentru început moralul, că-i mai gustos. Nu lasă neîncercată nicio pistă de salvare, inclusiv pe cele oculte; dar o face fără entuziasm, parcă dintr-un fel de obligaţie. Aşa cunoaşte un pictor soios, salariat cu carte de muncă al tribunalului, unde pictează portretele judecătorilor. Căci judecătorii, în paranoica lor impresie despre sine, se cred nimeriţi să fie imortalizaţi pe pânză, pentru ca splendoarea să nu li se prăpădească, ci să le fie contemplată de generaţiile viitoare.

Pictorul îi face praf lui Josef şi ultima fărămiţă de nădejde. Se oferă să presteze trafic de influenţă în favoarea lui, dar îl avertizează că, odată ce justiţia şi-a desemnat prada, nu se lasă până n-o vede înfundată. Prin urmare, pentru inculpat, există două soluţii convenabile: "achitarea aparentă" sau "tărăgănarea la infinit". Prima înseamnă să obţii o absolvire temporară, rămânând însă vie ameninţarea justiţiei, care oricând - dacă-i căşună, şi întotdeauna îi căşună - poate redeschide procesul. Iar a doua, "tărăgănarea la infinit", după cum îi spune şi numele, presupune s-o lălăi la nesfârşit în amânări şi fente dibace, până când îţi trece viaţa şi te prezinţi la altă judecată, cea de apoi.

În sufletul lui Josef K. nu mai e loc decât pentru resemnare. "În ajunul zilei în care K. împlineşte treizeci şi unu de ani - cam pe la nouă seara, ora liniştii pe străzi - doi domni se prezintă la locuinţa lui." Angoasa procesului împlineşte un an, dar e pe ultima sută de metri. Cei doi vizitatori sunt de profesie călăi, iar K. îi priveşte cu uşurare, chiar cu simpatie, lăsându-se condus de ei într-un loc discret, la o carieră de piatră, în afara oraşului. Aici se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple, folosind pentru asta arma ideală: un cuţit de măcelărie. Înainte de a primi lama în inimă, Josef mai are răgaz pentru câteva întrebări de rutină: "Unde e judecătorul pe care nu-l văzuse niciodată? Unde e tribunalul suprem la care nu ajunsese niciodată?"

Iar noi îl completăm, plini de compasiune, din inima galeriei:
- Ce acuzaţie ţi s-a adus, Josef, şi pentru ce-ai fost găsit vinovat, măi băiatule?
- N-o să aflaţi niciodată!, răspunde ecoul.

Din nevoia criticilor de a face lipituri unde este şi unde nu este cazul, scriitorul fantastic Franz Kafka a fost comparat cu pictorul fantastic Marc Chagall. Eu cred că scriitorul fantastic Franz Kafka seamănă cel mai bine şi mai bine cu pictorul fantastic Franz Kafka.

Am scos din chimir 19 RON ca să cumpăr un exemplar din "Procesul", răsărit la "RAO", în iunie 2007. Remarcabilă traducerea lui Gellu Naum, ca şi tiparul, executat la o firmă din oraşul Debrecen, situat undeva prin vecini. Cartea are un cumul de 250 de pagini.