Judecatoarea Rodica Arhip cere 100.000 euro daune morale conducerii Curtii de Apel Galati
0Magistratul Rodica Arhip, judecatoare la Tribunalul Galati, a devenit tinta conducerii Curtii de Apel locale in urma unor dezvaluiri privind coruptia din interiorul sistemului. Dupa ce Rodica Arhip a
Magistratul Rodica Arhip, judecatoare la Tribunalul Galati, a devenit tinta conducerii Curtii de Apel locale in urma unor dezvaluiri privind coruptia din interiorul sistemului. Dupa ce Rodica Arhip a dezvaluit ziarului Adevarul fapte incompatibile cu statutul de magistrat in care sunt implicati judecatori cu functii in instantele din cadrul Curtii de Apel Galati, raspunsul celor vizati a fost inaintarea unei plangeri impotriva rebelei la Consiliul Superior al Magistraturii. In loc sa raspunda acuzatiilor concrete de coruptie aduse la judecatoarea Arhip, care a facut public faptul ca magistrati cu functii mari in instantele locale au practicat ilegal arbitrajul economic contra unor sume mari de bani, ca au semnat declaratii in fals pentru obtinerea unor locuinte si ca au traficat actul de justitie, Consiliul de conducere al Curtii de Apel Galati a ales sa sesizeze CSM impotriva judecatoarei revoltate. Dupa cele mai pure metode staliniste, structura de conducere a instantelor locale a fabricat un dosar cu cinci volume in care judecatoarea Arhip este descrisa ca fiind o betiva de ultima speta, cu un comportament imoral si, bineinteles, incapabila in plan profesional. Pe 1 martie a.c., la al doilea termen de judecata al actiunii disciplinare la CSM, cauza a fost amanata invocata fiind imbolnavirea subita a reprezentantei Curtii de Apel Galati, judecatoarea Viorica Crudescu. Acuzata, judecatoarea Rodica Arhip, odata cu strategia de aparare a ales si calea atacului si a inaintat CSM o cerere reconventionala prin care solicita, de la Consiliul de conducere al Curtii de Apel Galati, 100.000 euro daune morale pentru acuzatiile nefondate aduse. In legatura cu aceasta cerere, unul dintre cei mai infocati acuzatori ai Rodicai Arhip, judecatorul Ioan Apostu, de la Curtea de Apel Galati, s-a exprimat foarte plastic la adresa colegei sale, intr-o conferinta de presa: "Este ca si cum violatorul si-ar da in judecata victima pentru ca nu a avut chilotii curati".