Jocurile din copilărie prepară sexualitatea celor maturi

Jocul şi sexul sunt două lucruri fără de care viaţa ar fi de neimaginat. Și ludicul, şi erosul au rădăcini comune încă din cea mai fragedă copilărie. Psihanaliştii explică modul

Jocul şi sexul sunt două lucruri fără de care viaţa ar fi de neimaginat. Și ludicul, şi erosul au rădăcini comune încă din cea mai fragedă copilărie. Psihanaliştii explică modul în care acestea se întrepătrund.

Sexualitatea, aşa cum o definea Sigmund Freud, cuprinde toate plăcerile corpului, denumite de acesta "plăceri erogene". Prima plăcere corporală a nou-născutului, aceea de a se hrăni, este una orală. În funcţie de etapele maturizării psihice şi fizice, plăcerile erogene vor include progresiv zone noi (zona anală apoi uretrală), până când, în perioada oedipiană, vor interesa sfera genitală propriu-zisă. În acel moment, sexualitatea va fi influenţată de diferenţele dintre sexe.

"Prin urmare, sexualitatea, în sens larg, interesează nu numai adolescentul şi adultul, dar şi copilul", explică dr. J.P. Boyer, psihanalist francez, autorul lucrării "Copiii noştri şi sexualitatea". Iar sexualitatea la vârsta maturităţii este modelată şi marcată de cea din vremea copilăriei, explică psihologii. În copilărie, sexualitatea este supusă unor "conflicte intrapsihice" care pun în conflict sentimentele de ură cu cele de dragoste, explică psihologii.

Schiţarea primelor crochiuri ale sexualităţii apar încă din primii ani de viaţă. La vârsta de trei-patru ani, băieţelul se extaziază în faţa mamei sale şi îşi exprimă dorinţa de a se căsători cu ea când va creşte. Fetiţele se admiră în faţa oglinzii şi îşi imaginează momentul căsătoriei.

"Primele semne ale senzualităţii relaţiilor dintre un copil şi mamă configurează sexualitatea acestuia", susţine psihanalistul francez. Relaţia copil-mamă formează primele sentimente de atracţie, de ataşament afectiv, de dragoste, primele experienţe corporale care compun matricea viitoarei sexualităţi a individului.

Odată ce începe să meargă, copilul se îndepărtează de mamă şi de fuziunea cu aceasta şi trebuie să facă faţă unor restricţii. Este perioada când copilul pierde privilegiul de a fi centrul atenţiei întregii familii şi adoptă o poziţie de frondă când cuvântul de ordine este "nu".

Sub egida unei inconştiente ameninţări a "castrării" venită din exterior, în persoana tatălui, băieţelul nu mai este obiectul unic al dragostei mamei sale şi se instalează într-o relaţie de rivalitate cu tatăl său pe care încearcă să îl imite pentru a-l surclasa mai târziu.

Fetiţele realizează diferenţa anatomică - lipsa penisului - care le pun în inferioritate faţă de băieţei şi îşi canalizează dorinţele către ideea de a avea un copil cu propriul tată, apoi, în adolescenţă, îşi vor dori un copil de la un bărbat.

Sexualitatea adulţilor este însă puternic influenţată de experienţele din copilărie, de jocurile aparent inocente care mai târziu îşi vor pune amprenta asupra personalităţii erotice a individului matur. "Jocul dragostei" nu este doar o vorbă în vânt. "Jocul şi dragostea, afirmă dr. Boyer, sunt apropiate în primul rând pentru că ţin de ceea ce obişnuit se numeşte domeniul plăcerii, iar pe de altă parte nici unul, nici celălalt nu par să fie indispensabile supravieţuirii". Cu toate că supravieţuirea fără oricare dintre ele devine extrem de ternă, chiar insuportabilă.

Pentru dezvoltarea normală a pulsiunilor sexuale, psihologii susţin că jocul este important în-tr-un mod cu totul particular, fiind considerat de unii o caracteristică definitorie a lui Homo ludens (în traducere liberă, "Omul care se joacă").

Pentru părinţi este foarte important să perceapă aceste jocuri ca pe o etapă importantă în dezvoltarea copiilor
Dr. J.P. Boyer, psihanalist

"De-a doctorul", descoperirea zonelor erogene

Este un lucru normal ca cei mici să fie atraşi de jocuri interzise, să descopere corpul celorlalţi, al celorlalţi copii sau adulţi. Trebuie reamintit caracterul iniţiatic în tainele dragostei al cvasiuniversalului joc "de-a mama şi de-a tata", pe care toţi copiii lumii l-au jucat. De altfel, nu pare să fie un secret că, şi înainte de acest joc, copilul s-a antrenat sau a fost antrenat în diferite "jocuri" a căror senzualitate va fi un important vector în viaţa adultă: pipăitul, mângâiatul, sărutul.

Toate acestea fac parte din arsenalul de explorare a zonelor genitale şi dintr-un proces foarte normal de dezvoltare psihosexuală a celor mici, explică specialiştii. Spre exemplu, jocul "de-a doctorul", mai ales când jocul trece de la examinarea păpuşilor la "păpuşile" vii, are un pronunţat caracter erotic. Astfel de jocuri răspund curiozităţii sexuale a copiilor. Principalele zone examinate în jocul copiilor sunt cele care mai târziu vor rămâne ascunse în mod obişnuit privirii sau examinării celorlalţi.

Tot din acest timp se va păstra în inconştientul multora atracţia pentru profesiuni medicale care oferă un acces nelimitat spre examinare.

Imediat ce devin conştienţi de diferenţele anatomice dintre sexe, copiii - indiferent că sunt băieţei sau fetiţe - sunt atraşi de descoperirea corpului celor din jur. "Pentru a-şi defini mai bine identitatea sexuală, băieţeii au nevoie să vadă, să observe, să atingă", explică dr. Boyer. Astfel de experienţe le permit să-şi structureze mai bine identitatea sexuală şi să evolueze din punct de vedere al cunoaşterii erotice. "Pentru părinţi este foarte important să perceapă aceste jocuri ca pe o etapă importantă în dezvoltarea copiilor", atenţionează specialistul în psihanaliză.

Dacă aceste experienţe sunt pedepsite de adulţi, copiii riscă să rămână cu traume psihice, să asocieze sexualitatea cu ceva rău şi interzis. Pe de altă parte, este necesar ca cei mici să înţeleagă faptul că participarea la astfel de jocuri inocente trebuie să fie liber consimţită şi de ceilalţi, că nu trebuie să fie un lucru impus.

În acest fel, copilul asociază explorarea corporală şi apropierea fizică de o altă persoană cu libertatea de alegere, cu respectul faţă de opţiunile celuilalt şi cu posibilitatea de a fi respins în astfel de demersuri.

Încă din primii ani de viaţă, mulţi copii simt plăcerea de a se afişa complet dezbrăcaţi, fără complexe. Alţii însă nu sunt deloc dispuşi să îşi arate goliciunea, iar această opţiune trebuie să le fie respectată, avertizează pedopsihologii. Pe măsură ce cresc, copiii fac distincţia între a fi goi şi a fi îmbrăcaţi şi distincţia între cele două sexe, iar acest lucru le creşte pudoarea şi dorinţa de a fi protejaţi de orice fel de privire indecentă. Încep să închidă uşa la toaletă, să se dezbrace în spatele unui paravan, pe scurt, încep să-şi creeze propriul lor spaţiu intim.

Acesta trebuie respectat de către adulţi, deoarece, dacă este ignorat şi pudoarea copilului este violată, cel mic poate suferi traume ireparabile. "Pudoarea înseamnă respect faţă de copil", explică dr. J.P. Boyer, psihanalist francez, autorul lucrării "Copiii noştri şi sexualitatea". "Este o barieră care interesează atât corpul, cât şi expresia sentimentelor de către copil.

Evitând reducerea sexualităţii doar la sex, pudoarea leagă emoţiile corpului de sentimente şi de plăcerile spirituale, de tot ceea ce deschide universul copilului către lumea înconjurătoare, cea care îi dă cu adevărat sentimentul că trăieşte", susţine specialistul francez.

Jocul dragostei, valabil pentru toate vârstele

Urmează perioada plină de bucuria adolescenţei, în care realul şi imaginarul sexualităţii încep să se amestece tot mai frecvent şi când jocurile sexuale încep să devină tot mai explicite - adevărate repetiţii a ceea ce fiecare se gândeşte că va urma puţin mai târziu.

Din păcate, uneori există experienţe triste sau neplăcute ale acestei perioade dominate încă de inconştienţa jocului, perioade care pot influenţa negativ sexualitatea ulterioară. Vârsta adultă este spaţiul şi timpul prin excelenţă al jocurilor de dragoste pe care unii le vor transforma într-un teren de vânătoare continuă, alţii într-o adevărată tablă de şah în care vor studia fiecare mişcare posibilă a partenerului lor, consecinţele şi urmările mai mult sau mai puţin reale ale fiecărui gest, tandru sau nu, pe care îl vor face.

Majoritatea vor folosi însă dragostea pentru a reedita toate jocurile pe care le cunosc din cea mai fragedă copilărie: "Baba-oarba", "De-a v-aţi ascunselea", "Hoţii şi vardiştii" etc. Să mai spunem că jocul dragostei nu se termină niciodată, fiind unul dintre puţinele de care jucătorii nu par obosiţi şi nici plictisiţi, la nici o vârstă.

Să ne amintim de "Trei feţe", poezia lui Lucian Blaga "Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul! Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea! Bătrânul tace: iubirea şi jocul meu e înţelepciunea".