Joaca de-a Dumnezeu

>> Sistemul de sănătate ar fi şi el sănătos tun dacă nu ar fi mort . n tânăr de 33 de ani din Tulcea a murit cu zile deoarece medicii de la camera de gardă a Spitalului Judeţean de

>> Sistemul de sănătate ar fi şi el sănătos tun dacă nu ar fi mort .

n tânăr de 33 de ani din Tulcea a murit cu zile deoarece medicii de la camera de gardă a Spitalului Judeţean de Urgenţă nu şi-au dat seama că pacientul era grav bolnav. După un stagiu de câteva ore de aşteptare la uşa spitalului, bărbatului i s-a făcut o electrocardiogramă şi apoi a fost trimis acasă, deşi spunea că are dureri puternice în piept.

Pentru că se simţea din ce în ce mai rău, rudele au chemat ambulanţa pentru a-l transporta înapoi la spital. A fost însă prea târziu. Tânărul a murit pe patul spitalului de unde fusese trimis acasă în urmă cu opt ore deoarece medicii au considerat că era "sănătos ca un cal".

Păcat, vor spune poate medici şi directori de instituţii sanitare, dar se întâmplă, nici noi nu suntem Dumnezeu... Chiar dacă ne place, uneori, să ne jucăm cu viaţa oamenilor. Pe lângă acest caz, păţania bătrânelor internate la secţia de ortopedie a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti pare o bagatelă. Înghesuite în paturi plasate la distanţă de 10 cm unul de altul, bătrânele ţipă după ajutor ca din gură de şarpe. Le e sete, au scăpat pătura pe jos sau au nevoie de ceva? Să fie sănătoase!

Asistentele nu au timp de ele! Sunt puţine, sunt prost plătite şi în general au o scârbă infinită pentru văicăreala continuă a pacienţilor care le deranjează în timpul serviciului. Aşa că ce altă atitudine mai potrivită să ai faţă de bolnavii internaţi decât aceea de a le arăta degetul. Cum care deget. Acela care trebuie. Păi cum altfel ar mai putea ele să-şi bea cafeaua în linişte, că doar de aia vin la muncă.

Mai ales că imediat după prânz, când doctorii dau fuga la clinicile private să mai facă un ban, ele sunt stăpânele spitalului... Iar dacă managerului nu-i convine, nu are decât să le dea afară. Să vedem cine vine în locul lor. În niciun caz cele 9.000 de cadre medicale care stau cu bagajele făcute şi cu ochii pe spitalele din Uniunea Europeană. Şi dacă aceasta este situaţia în spitalele mari din România ţi-e şi frică să te gândeşti ce poate fi în cele mici.

Sistemul de sănătate, clocit de-a lungul vremii de atâţia incompetenţi care se dau drept reformatori, ar fi şi el sănătos tun, dacă n-ar fi mort. Prinşi în lupte politice de doi bani, mai marii zilei nu mai au timp să vadă cum trăim sau cât de uşor se moare în patria noastră. Abandonat de un sistem care nu ştie altceva decât să-l mulgă de bani, pacientul român obişnuit nu mai are altă soluţie decât să-şi murmure rugăciunea şi să lase orice speranţă la uşa spitalului. Eh, România e o ţară tristă…