Japonia anunta un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru reconstructia Irakului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania ar contribui cu "numai" 290 de milioane de dolari

Japonia va oferi, in 2004, ajutoare financiare in valoare de 1,5 miliarde de dolari pentru reconstructia Irakului, a anuntat, ieri, un purtator de cuvant al guvernului de la Tokyo, inaintea vizitei presedintelui american George W. Bush in Japonia. Fondurile alocate de guvernul japonez vor fi investite in refacerea retelelor de electricitate, in alimentarea cu apa, precum si in domeniile educatiei si sanatatii. Conform presei nipone, contributia financiara totala a Japoniei va ajunge la cinci miliarde de dolari pana in anul 2007, cea mai mare parte a acestei sume fiind acordata cu titlu de imprumut. Anuntul guvernului de la Tokyo a fost facut cu 48 de ore inaintea vizitei lui Bush in Japonia. Intre timp, in editia de miercuri a cotidianului Financial Times Deutschland se arata ca Spania intentioneaza sa aloce 250 de milioane de euro (aproximativ 290 de milioane de dolari) pentru reconstructia Irakului, la Conferinta donatorilor, programata in perioada 23-24 octombrie, la Madrid. Guvernul spaniol, scrie publicatia, isi va anunta oficial decizia, vineri, 17 octombrie. Spania este una dintre putinele tari care au sustinut in mod activ politica promovata de Statele Unite in Irak. Cotidianul mai precizeaza ca Spania spera sa recupereze o parte a acestei sume din contractele obtinute de firme spaniole in Irak, iar 100 din cele 250 de milioane de euro vor fi acordate sub forma de credit. Contributia spaniola este mai mare decat suma propusa de Comisia Europeana pentru Irak: 200 milioane euro. Statele Unite sunt dispuse sa deblocheze 20 de miliarde de dolari si spera ca, la Conferinta donatorilor, sa stranga, in special din partea tarilor asiatice si a celor din zona Orientului Mijlociu, fonduri internationale cat mai mari pentru reconstructia Irakului. Banca Mondiala si Natiunile Unite au estimat la 36 de miliarde de dolari suma necesara Irakului pentru perioada 2004-2007.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite