Jandarmii vitezomani vor lua lectii de legislatie rutiera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa ce zeci de politisti au fost sanctionati si exclusi din Ministerul Administratiei si Internelor ca urmare a implicarii lor in diverse accidente rutiere soldate cu raniti si morti, iata ca a venit

Dupa ce zeci de politisti au fost sanctionati si exclusi din Ministerul Administratiei si Internelor ca urmare a implicarii lor in diverse accidente rutiere soldate cu raniti si morti, iata ca a venit si randul cadrelor Jandarmeriei Romane sa fie luate "la puricat". Pentru ca numarul accidentelor auto in care au fost implicati jandarmii a crescut in ultima perioada cu opt la suta, inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane (IGJR) a hotarat ca toti jandarmii sa fie testati. Astfel, atat pentru jandarmii care se afla la volanul masinilor din dotarea institutiei, cat si la cele personale, periodic, acestia vor participa la cursuri pentru imbunatatirea cunostintelor in domeniu, valabile pentru posesorii tuturor tipurilor de permise auto. Asa cum ne-a declarat general de brigada dr. Costica Silion, inspectorul general al IGJR, jandarmii vor fi supusi unor testari scrise, dar si unor verificari psihologice complexe. Un astfel de curs se afla in desfasurare, in toate structurile Jandarmeriei, si se va finaliza cu un test pentru verificarea aptitudinilor de a conduce autovehicule pe drumurile publice si pentru verificarea cunostintelor teoretice de legislatie rutiera. "Cei care nu vor obtine punctajul minim la acest test vor fi sanctionati ori, dupa caz, se va dispune incetarea raporturilor de munca", a mai spus comandantul IGJR. Cu toate ca atentia este indreptata primordial asupra cadrelor care au acces la masinile din dotarea Jandarmeriei, este atentionat si participa la instructaje si restul personalului care poseda permis auto. De asemenea, general de brigada dr. Costica Silion a subliniat ca in nici o situatie de interventie nu este recomandata depasirea vitezei legale admise, iar atunci cand situatia o impune, deplasarea se va face cu o viteza care sa permita evitarea oricarui pericol. "Vom lua masuri pentru prevenirea accidentelor rutiere, dar, in aceeasi masura, vinovatii vor suporta aspre sanctiuni, care in functie de gravitatea faptei vor merge pana la inlaturarea din cadrul institutiei", a afirmat inspectorul general Silion. Conform unei statistici a IGJR, aceste accidente au fost cauzate de nerespectarea regulilor de circulatie rutiera pe drumurile publice, cum ar fi viteza excesiva, nepurta- rea centurii de siguranta, neacordarea prioritatii, oboseala.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite