Ivan Patzaichin :„Amiralul“ flotei româneşti de caiac-canoe

Timp de 20 de ani, comanda în caiac-canoe la nivel mondial i-a aparţinut lui Ivan Patzaichin. Pentru el, ca sportiv, barca, pagaia şi linul apei nu au avut secrete. În prezent, aceste mici taine le dezvăluie şi elevilor săi, din postura de antrenor . Povestea „Amiralului“ care nu cedează flota, mai ales pe perioada de criză, este presărată de momente comice şi dramatice, toate împletite frumos la buza firului apei.

S-a născut printre stufărişurile Deltei, în localitatea tulceană Mila 23. Fiul unui pescar şi al unei croitorese, Ivan Patzaichin a lăsat în 1967 păinjenişul de ape în care crescuse, luând calea Capitalei, cu un singur gând: să devină campion. N-a reuşit din prima să se menţină drept în barcă, însă visul său trebuia împlinit.

A ajuns la clubul Dinamo şi nici după un an de pregătire la Snagov, la nici 18 ani, a fost trimis să reprezinte România la Jocurile Olimpice din Mexic, la kaiac-canoe. Copilul-apei s-a blocat la o primă cursă, după ce a condus-o mai bine de jumătate.

Avea, însă, să-şi ia revanşa la cea de-a doua, cucerind aurul în faţa mult mai titraţilor săi adversari. Prinţul Deltei a continuat să domine disciplina kaiac-canoe pe plan mondial în următorii 20 de ani, cu o constanţă nemaiîntâlnită.

De la pagaia ruptă la aurul olimpic

A fost educat să nu renunţe niciodată, nici chiar dacă cele mai nebănuite obstacole i se ridică în cale. În 1972, la Olimpiada de la München, Ivan Patzaichin a aplicat ceea ce învăţase, iar o lume întreagă l-a îndrăgit pentru spiritul său luptător şi voinţa de învingător.

O poveste în stil american cu greutăţi, dramatism, care a ţinut multă lume cu sufletul la gură, până la urmă cu „happy-end”, dar sută la sută marcă românească.

Canoistul se afla pentru a doua oară la concursul cel mai important din lume dedicat sportivilor, Jocurile Olimpice. Avea o oarecare experienţă acum, însă nu bănuia că această ediţie îl va pune la altă încercare decât emoţiile debutului.

În serii, pagaia lui Ivan Patzaichin se fisurase. Regulamentul cere să ai o vâslă de rezervă, iar dacă în primii 30 de metri se întâmplă ceva, ridici braţele, iar cursa este oprită de arbitri. Aceasta se reia după ce se remediază problemele semnalate. „Eu am ridicat pagaia, dar nu m-a văzut nimeni sau n-au vrut să mă vadă”, spune, cu un zâmbet în colţul gurii, după ani de la cele întâmplate, fostul canotor.

Văzând că nu-l vede nimeni, Ivan cel viteaz a început să vâslească doar cu pagaia ruptă. Mulţi nu-i dădeau nicio şansă că ar mai termina acea cursă. Însă încăpăţânarea sa a fost mai mare. „Publicul era în picioare şi mă încuraja, credeau că sunt un sportiv mai slab”, rememorează Patzaichin, care a terminat respectiva calificare la trei minute de primul sosit.

În loc să-l laude pentru prestaţia sa, arbitrii i-au adus acuze că a vâslit cu panoul bărcii. A făcut contestaţie, a muncit din nou în recalificări, iar primul loc al podiumului în finală a fost al lui. Al doilea aur pe care-l cucerise la o Olimpiadă de vară, după cel din 1968, din Mexic.

După mai bine de 35 de ani, pagaia a primit-o cadou anul trecut de la Fundaţia „Casa Campionilor”.  Tot la Olimpiada din 1972 a trăit cele mai de groază clipe. Atentatul palestinienilor asupra delegaţiei Israelului, l-a făcut să simtă cum pluteşte moartea în aer, deoarece românii erau vecini în satul de vacanţă cu evreii. „Stăteam baricadaţi în camere şi ieşeam pe burtă în balcon”, rememorează actualul antrenor al lotului olimpic de caiac-canoe.

Părul lipit cu zahăr

Dacă n-ai ştii că e o legendă a sportului, pe Ivan l-ai confunda la prima vedere cu un cântăreţ de folk, mai casual. Părul lung, prins mereu în coadă, pe care îl are aşa din tinereţe, nu şi l-a tuns nici în vremea comunismului. A reuşit să şi-l ascundă în fel şi chip când se prezenta în faţa celor sus-puşi.

A suferit mult pentru podoaba sa capilară înainte de ’89. A fost chiar ameninţat de nenumărate ori cu excluderea din lotul naţional. Ivan ştia că nu au ce-i face: ştia că este bun, şi fosta conducere avea nevoie de un om ca el. Pentru a părea totuşi decent şi că le ascultă ordinele, Ivan îşi lipea părul cu zahăr şi îşi ascundea coada sub gulerul cămăşii ori de câte ori avea vreo întâlnire mai importantă cu vreun secretar de stat.

Aşa s-a întâmplat şi când a primit grad de la Dinamo, fiind făcut ofiţer cu o întârziere de cinci ani. „Am fost propus în ’73 , după Olimpiada de la München, şi făcut membru de partid abia în ’78 după multe intervenţii de la conducerea organizaţiei de partid de la clubul Dinamo la Ministerul de Interne”, îşi mai aduce aminte Patzaichin.

Nu părăseşte barca

Imediat după ce s-a retras din activitatea competiţională, Ivan Patzaichin a înmânat pagaia sa unor tineri pentru a duce succesul început de el şi răspândit în toate colţurile lumii, mai departe. Însă nu s-a depărtat de aceştia, ci le-a fost alături învăţându-i tainele sale. Mai întâi a fost antrenor al Clubului Dinamo, apoi tehnician al loturilor de kaiac-canoe.

Lipoveanul petrece zece luni pe an în centrul de pregătire de la Snagov, alături de loturile de băieţi. „Vreau să redau sportului măcar puţin din câte mi-a oferit el”, spune campionul. Recunoaşte că emoţiile din postura de antrenor sunt mult mai mari deoarece nu totul depinde de el, indiferent de cât de bine i-ar pregăti.

Şi i-a apropiat pe băieţi pentru a le ştii toate nemulţumirile şi bucuriile, astfel încât să ştie cum să-i ia şi să-i stimuleze. Echipele conduse de Ivan Patzaichin au câştigat peste o sută de medalii la diferite competiţii, însă din păcate rezultatele ultimelor două ediţii ale Jocurilor Olimpice i-au lăsat un gust amar. Cu toate acestea, Patzaichin nu părăseşte barca ce l-a făcut cunoscut în întreaga lume.

Statuia, model pentru tineri

Clubul Sportiv Dinamo a vrut să-l recompenseze pe Ivan Patzaichin, cel mai bun canoist al României din toate timpurile, făcându-i o statuie în faţa parcului din Ştefan cel Mare.

Adeptul unei existenţe mai modeste, campionul n-a fost de acord la început cu această „răsplată”, dar s-a lăsat convins cu motivul că tinerii au nevoie în viaţă de modele. Statuia de bronz are înălţimea de 3,4 metri şi a fost realizată de sculptorul Alexandru Papuc, în 2002.

Odată cu ridicarea statuii, fostul canotor a primit şi distincţia „Diploma de excelenţă“ pentru întreaga activitate din cadrul clubului alb-roşu, dar  şi numele unui premiu, Trofeul „Ivan Patzaichin“, care este acordat anual unui sportiv dinamovist.

Carte de vizită

Nume: Ivan Patzaichin

Data şi locul naşterii: 26 noiembrie 1949, Mila 23 (Tulcea)

Porecla: „Amiralul“

Greutate: 68 kg

Palmares: 

Jocurile Olimpice:

aur – 1968, Mexic (C-2 1000 m), 1972, München (C-1 1000 m), 1980, Moscova (C-2 1000 m), 1984, Los Angeles (C-2 1000 m); argint – 1972, München (C-2 1000 m), 1980, Moscova  (C-2 500 m), 1984, Los Angeles (C-2 500 m)

Campionate Mondiale:

9 aur – 1970, Copenhaga (C-2 1000 m), 1973, Tampere (C-1 1000 m), 1973, Tampere (C-2 1000 m), 1977, Sofia (C-1 1000 m), 1978, Belgrad (C-1 10000 m), 1979, Duisburg (C-2 500 m), 1981, Nottingham (C-2 1000 m), 1982, Belgrad (C-2 10000 m), 1983, Tampere (C-2 1000 m); 14 argint

HOBBY

Prinde şi găteşte peşte

Cel mai bun canoist al României din toate timpurile, Ivan Patzaichin, îşi „omoară” timpul liber pescuind. Fostul sportiv are în sânge pescuitul, dar nu se dă în lături nici de la gătit „Este plăcerea lui, de ce să i-o furăm?!”, spunea Ivona, fiica sa.

PREMIERE

Printre „Campionii de legendă“

Multiplul campion olimpic la caiac-canoe Ivan Patzaichin a fost premiat  de „Fundaţia Casa Campionilor“, cu trofeul „Campioni de legendă“.  Din partea fundaţiei, fostul canoist a mai primit o canoe şi vechea sa pagaie ruptă la Jocurile Olimpice din 1972.

MARCĂ PROPRIE

Concurs pescăresc „Ivan Patzaichin“

Competiţia nautică pescarească „Ivan Patzaichin” a debutat în anul 2003. Întrecerea are loc în luna august, între Tulcea şi Sulina şi, din 2007,  a devenit internaţională prin participarea a trei echipe de concurenţi din Ucraina.