Iuşcenko nu se împacă cu Timoşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Viktor Iuşcenko a respins ieri propunerea fostului premier Iulia Timoşenko privind formarea unei "coaliţii portocalii", propunere adresată marţi şefului statului ucrainean. "Tema

Preşedintele Viktor Iuşcenko a respins ieri propunerea fostului premier Iulia Timoşenko privind formarea unei "coaliţii portocalii", propunere adresată marţi şefului statului ucrainean. "Tema împăcării nu poate fi deschisă cu un pas unilateral", a declarat Iuşcenko reprezentanţilor presei. "Nu de aici trebuie început, nu se semnează un document fără a exista interes pentru soarta lui ulterioară", a spus preşedintele ucrainean, adăugând că un astfel de pas unilateral "jigneşte alţi posibili participanţi la coaliţie".
Experţii politici comentau că eventuala împăcare dintre Iuşcenko şi Timoşenko nu poate avea decât un caracter temporar fiind menită, mai degrabă, să atragă electoratul. Kost Bondarenko, directorul Institutului pentru problemele conducerii din Kiev, citat de cotidianul "Izvestia", este de părere că Timoşenko şi Iuşcenko ocupă nişe politice diferite şi "coaliţia portocalie" are şanse minime de supravieţuire. La rândul său, politologul Dmitrii Ponamarciuk explică eventuala împăcare dintre cei doi lideri prin teama în faţa unei înfrângeri zdrobitoare a formaţiunilor lor la apropiatele alegeri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite