Italienii încep să se orienteze spre agricultura din estul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Vaslui, doar 2.000 de hectare de teren au intrat în posesia străinilor, mai mult preluate în arendă. Suprafaţa este nesemnificativă în raport cu ceea ce lucrează firmele

În judeţul Vaslui, doar 2.000 de hectare de teren au intrat în posesia străinilor, mai mult preluate în arendă. Suprafaţa este nesemnificativă în raport cu ceea ce lucrează firmele italieneşti în vestul ţării, dar şi condiţiile sunt mult mai dificile decât în Banat, de exemplu. Ploile ocolesc această parte a ţării, iar terenurile, în majoritatea lor, sunt aşezate în pantă.
Italienii par, totuşi, interesaţi să investească în agricultură, cu toate inconvenientele zonei. Aceştia au luat în arendă loturi din comunele Deleni, Deleşti, Roşiesti, Măluşteni, Vutcani, Vetrişoaia, Pungeşti, oraşul Negreşti. Proprietarii, spune primarul Vasile Puiu, primesc câte 400-600 de kg de grâu la hectar. Nu întotdeauna la timp. De aici, mai apar şi conflictele, dar care se rezolvă în timp". SC Wink SRL, actuala SC Agrana Juice SRL, a lucrat pe o suprafaţă de circa 300 de hectare, pe care a înfiinţat o livadă. Ulterior a renunţat la livadă şi a luat în arendă 200 de hectare, în zonele Vaslui şi Negreşti.
Au fost şi câteva firme care după ce s-au ocupat de cultivarea pământului au dat chix în numai doi-trei ani. Cel mai elocvent exemplu este al firmei Sibeea SRL din Pungeşti, care a cumpărat moara din localitate şi apoi a lucrat 300 de hectare de teren, luate în arendă, teren lăsat pârloagă de doi ani. Din păcate, după falimentul firmei italiene, sătenii din zonă nu au mai reuşit să se ocupe de proprietăţile agricole.
Cine cumpără pământul?Cu toate că Direcţia Agricolă şi Direcţia de Statistică nu pot furniza date exacte cu privire la terenurile vândute, totuşi, am aflat că, la Vutcani, italienii au cumpărat 300 de hectare, firma cumpărătoare fiind SC Demetra SRL. Ba, chiar şi Sibeea care a lucrat în arendă loturi în Pungeşti ar fi cumpărat într-o altă comună, Deleşti, 60 de hectare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite