Italia: “Un târg de 2 milioane de euro”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziarele din Peninsulă scriu astăzi despre succesul înregistrat de “Târgul de carte”, care se desfăşoară în prezent în oraşul Torino. Un alt subiect de interes este reprezentat de moartea unui alpinist italian, intervenită pe versantul francez al lui Mont Blanc. Se titrează şi despre salariile mici ale italienilor la nivel european sau despre conflictele armate din Sri Lanka.

“Un târg de 2 milioane”, titrează cotdianul “La Stampa”, despre expoziţia de carte organizată în oraşul Torino în perioada 14-18 mai 2009. Potrivit aceleaşi publicaţii, dacă cineva ar dori să cumpere marca “Târgul de carte” ar trebuie să scoată din buzunar 2 milioane de euro. Succesul economic al manifestării de la Torino se datorează numărului mare de vizitatori şi numeroaselor prezenţe editoriale italiene şi străine.

“Doi milanezi au murit pe munte, unul pe Mont Blanc şi altul în Valsassina”, anunţă şi cotidianul “Corriere della Sera”. Un italian de 36 de ani, din zona localităţii Milano şi-a pierdut viaţa ieri, în timp ce cobora de pe Glacier Rond. Bărbatul a căzut pentru circa 150 de metri, în timp ce se afla pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf (4.810 metri) din Alpi şi din Europa de Vest. Tot ieri un instructor alpinist, de 40 de ani, provenind din aceeaşi zonă a oraşului Milano, şi-a pierdut viaţa pe un munte din Regiunea Lombardia (zona central-nordică a Italiei). Se pare că bărbatul a fost lovit de o formaţiune pietroasă în timp ce escalada un munte din zona Valsassina aflată în Provincia Lecco, Regiunea Lombardia.

“OSCE (Organizaţia pentru Siguranţa şi Cooperarea în Europa): Salariile italiene sunt printre cele mai modeste, cu 17% mai mici faţă de media europeană”, titrează cotidianul economic “Il Sole 24 Ore”. Itallienii încasează un salariu mediu anul relativ mic, din punctul de vedere al raportării acestuia la remuneraţiile cetăţenilor din ţările membre OSCE. Cu un salariu net de 21.374 de dolari, Italia se situează pe al 23-lea loc în clasificarea celor 30 de ţări membre OSCE. Salariile muncitorilor sunt mai mari în ţări precum Anglia, Germania, Franţa, Grecia, Spania.

“« Să încetăm lupta»”, preia cotidianul “La Repubblica” afirmaţia lui  Selvarasa Pathmanathan , şeful serviciului diplomatic internaţional al armatei Eiberării Tigrilor Tamil din Sri Lanka. Într-un anunţ făcut pe site-ul “Tamilnet”, acesta a anunţat faptul că civilii tamil din Sri Lanka s-au predat. “În ciuda apelului nostru, către statele lumii, pentru salvarea miilor de persoane de la moarte, comunitatea mondială a încurajat armata din Sri Lanka să continue războiul”, a mai adăugat Selvarasa Pathmanathan. Peste 3.000 de civili au fost implicaţi şi ucişi în recentele lupte dintre rebeli şi armata din Sri Lanka.

“Roi de albine în Piazza di Spagna din Roma”, anunţă şi site-ul agenţiei italiene de presă, ANSA. Turiştii aflaţi ieri într-unul dintre cele mai vizitate locuri ale capitalei italiane, Piazza di Spagna, au fost înspăimântaţi de un roi de mii de albine. La faţa locului au intervenit trei patrule de poliţişti care au cerut prezenţa unui specialist în apicultură. Acesta a încercat să le atragă pe albine într-un cuib special amenajat. În opinia sa, roiul care a invadat una dintre cele mai vizitate pieţe din Roma era alcătuit din 30-40 de mii de albine.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite