Italia: 16 decese pe zi în accidente rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe străzile din Italia se înregistrează zilnic 16 decese, relatează cotidianul "Il Sole 24 ore". Deşi numărul accidentelor stradale este într-o uşoară scădere, obiectivul Uniunii Europene

Pe străzile din Italia se înregistrează zilnic 16 decese, relatează cotidianul "Il Sole 24 ore". Deşi numărul accidentelor stradale este într-o uşoară scădere, obiectivul Uniunii Europene este de a înjumătăţi proporţia deceselor până în anul 2010.

Anul trecut, în Italia, s-a înregistrat o scădere de 19,7% ale acestor incidente. Organizaţia Aci-Istat a efectuat o statistică pe 2006 conform căreia au existat 238.124 accidente stradale, 5.669 decese şi 332.995 de răniţi.

În fiecare zi, pe străzile din Peninsulă se produc în medie 625 de accidente, care provoacă moartea a 16 persoane şi rănirea altor 912. Sfârşitul de săptămână s-a dovedit a fi şi mai periculos: vinerea se înregistrează cele mai multe accidente(36.574), duminica aduce cel mai ridicat număr de decese(1.004), iar sâmbăta sunt internaţi în spitale circa 50.230 de răniţi.

Indicele mortalităţii în jurul orei 5.00 dimineaţa este de 5,8 decese la fiecare 100 de accidente. Noaptea au loc mai puţine astfel de evenimente, dar sunt mult mai periculoase şi au consecinţe mai grave.

Luna iulie este considerată "luna neagră" a Italiei în ceea ce priveşte activitatea rutieră, din cauză că prezintă cel mai ridicat număr de decese(585 de victime); zilnic, se înregistrează 19 morţi.

Oraşele sunt zonele în care se produc cel mai des accidentele, însă, conform indicelui mortalităţii, autostrăzile aduc un număr mult mai ridicat de decese şi de răniţi.

Primele trei cauze ale mortalităţii sunt reprezentate de neacordare priorităţii(17,74%), de neatenţia şoferilor(15,36%) şi de viteza excesivă(12,76%).

Doar 2% dintre accidente sunt cauzate de şoferi în stare de ebrietate sau care se află sub influenţa substanţelor ori a produselor stupefiante; incidentele sunt mai puţine, însă au consecinţe mult mai grave.

Ciocnirile frontal-laterale şi tamponările sunt cele mai dese, în timp ce accidentele frontale şi cele care implică lovirea unui obstacol sunt mult mai periculoase pentru pasageri şi pentru pietoni. Printre conducatorii de automobile, cel mai mare tribut de vieţi este plătit de tineri între 21 şi 24 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite