Isteria zăpezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce s-a întâmplat, de fapt? S-a nimerit să ningă într-o zi de iarnă. Dacă există un om pe lumea asta pentru care nu se aplică legea Băsescu, "iarna nu-i ca vara", atunci el nu poate fi

Ce s-a întâmplat, de fapt? S-a nimerit să ningă într-o zi de iarnă.

Dacă există un om pe lumea asta pentru care nu se aplică legea Băsescu, "iarna nu-i ca vara", atunci el nu poate fi decât primarul Bucureştilor, Adriean Videanu. Pentru întâiul edil al ţării, fie caniculă, fie viscol, situaţia e aceeaşi. De regulă se găseşte departe de ţară. Nu poţi să-i bagi vreo vină omului pentru că se întâmplă tot felul de lucruri taman în perioadele de concediu. În plus, a dat indicaţii prin telefon.

Ceea ce este mai important decât să-l fi văzut, de pildă, pe primarul general cu lopata în mână în mijlocul nămeţilor ca să dea exemplu concetăţenilor săi. Forţa minţii este mult mai puternică decât forţa muşchilor, nu-i aşa? Unde mai pui că viceprimarul Murgeanu ar fi lovit în orgoliul profesional. El este cel care se ocupă de nenorocirile din Bucureşti. Plouă, ninge, crapă vreo ţeavă, Murgeanu trebuie să iasă la înaintare echipat în salopetă şi cu cizme de cauciuc.


Până la urmă, ce s-a întâmplat, de fapt? Într-o ţară cu climă temperat-continentală s-a nimerit să ningă într-o zi de iarnă. Nici măcar pe tot teritoriul, ci numai în jumătatea de sud. A fost suficient ca isteria zăpezii să cuprindă pe toată lumea. De parcă ar fi nins pe Amazon.

Într-o ţară cât de cât normală, evenimentul meteo, firesc pentru un asemenea anotimp, ar fi fost doar subiectul unor ştiri din jurnalele de actualităţi. La noi, a devenit o chestiune de supravieţuire naţională. Comandamentele de iarnă, celulele de criză, armata, pompierii, asociaţiile filantropice intră în alertă, aleargă toţi ca găinile zăpăcite să se bage în seamă, să arate cât de mult bine fac în slujba patriei şi a societăţii.

În România, lucrurile simple devin deosebit de complicate. Se ştia dinainte unde va ninge, unde va lovi viscolul. Trebuia să se spună clar oamenilor să nu plece pe drumurile naţionale numărul cutare şi numărul cutare, să se ştie la ce se aşteaptă. În loc de informaţii utile, lamentaţii: ne-a surprins iarna, oare ce e de făcut? Dacă s-ar fi comportat ca românii, naţiunile cu ierni mai grele decât ale noastre ar fi înţepenit de mult sub gheţuri.

Poate că serviciile publice autohtone au mizat totul pe încălzirea globală. În ultimii ani, iarna a fost mai mult o prelungire a toamnei, iar despre căderi abundente de zăpadă s-a mai ştiut doar din cărţile de poveşti. Pusă pe lista anotimpurilor aflate pe cale de dispariţie, iarna dovedeşte că mai are puterea să se ivească pe meleagurile mioritice. Dar nu e de vină iarna că, în loc să pună mâna pe lopeţi, în România responsabilii cu deszăpezirea se arată încă o dată luaţi prin surprindere sau neputincioşi pentru că ninge în ianuarie.

Galerie Foto: Capitala sub nămeţi

Video: Cu schiurile pe bulevardele Capitalei

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite