"Israelul nu mai poate tolera activitatea Hezbollah"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- Pe 12 iulie a început războiul, când va izbucni pacea?- E foarte greu de precizat, fiindcă o soluţie bună şi durabilă presupune câteva lucruri elementare. În primul rând, este vorba de

- Pe 12 iulie a început războiul, când va izbucni pacea?
- E foarte greu de precizat, fiindcă o soluţie bună şi durabilă presupune câteva lucruri elementare. În primul rând, este vorba de viitorul Hezbollah, în sensul că nu poate rămâne o grupare teroristă, cum e azi; nu poate fi lăsată să domine sudul Libanului şi să fie aprovizionată cu arme şi muniţie de Siria şi Iran, în special. Nu poate fi lăsată să aibă un număr enorm de rachete şi proiectile, cum are azi, iar acestea să ameninţe Israelul. Pe de altă parte, Israelul nu are nicio pretenţie faţă de teritoriul libanez, iar acest lucru l-am dovedit încă din 2000, când ne-am retras la graniţa care este recunoscută pe plan internaţional şi de ONU - aşa-numita "linie albastră". Ne dorim foarte mult ca, în acelaşi timp, să fie implementată integral Rezoluţia 1559 din 2004, care vorbea întâi şi întâi despre retragerea tuturor forţelor străine din Liban, ceea ce s-a realizat odată cu plecarea trupelor Siriei şi dezarmarea tuturor miliţiilor. Or, acest ultim punct rămâne de îndeplinit pentru că Hezbollah e foarte activă în Liban, iar guvernul Libanului trebuie să-şi exercite suveranitatea pe tot teritoriul ţării. Am dori ca armata libaneză să fie desfăşurată până la graniţa cu Israelul şi să dovedească faptul că este suverană. Desigur, cred că toată lumea îşi dă seama că, pentru moment, guvernul libanez nu este atât de puternic încât să poată îndeplini toate prevederile Rezoluţiei 1559 şi, de aceea, există ideea de a amplasa o forţă internaţională pentru o perioadă anumită la graniţa israelo-libaneză. Pe urmă, e vorba de susţinerea de care Hezbollah se bucură din partea Siriei şi Iranului. Sunt două elemente-cheie care trebuie avute în vedere. În fine, mai e cerinţa foarte firească, şi anume că soldaţii răpiţi de Hezbollah să fie aduşi înapoi în Israel, teferi şi nevătămaţi. Cred că orice se va decide în privinţa graniţei nordice a Israelului va avea un mare impact şi în Fâşia Gaza. De aceea, situaţia e foarte complexă şi sunt foarte multe elemente care trebuie puse la punct. Numai după aceea vom înţelege care va fi soluţia şi vom putea vorbi despre încetarea focului.
- Un punct foarte sensibil: presa internaţională scrie foarte mult despre victimele civile şi victimele colaterale ale războiului...
- Într-adevăr, în acest război, populaţia civilă e cea care suferă cel mai mult. În nordul israelian, pe o fâşie de 40 de km, au căzut, în 14 zile, circa 2.000-2.500 de rachete. ştim că Hezbollah are rachete care pot ajunge chiar până în Tel Aviv şi poate la sud, adică pot lovi aproape tot teritoriul Israelului. Din cauza acestor katiuşe, aproape un milion de persoane se află, de peste două săptămâni, în adăposturi. E vorba de femei, copii, adolescenţi, bătrâni, care nu au putut să-şi părăsească locuinţele şi stau aproape toată ziua în adăposturi, în condiţii deosebit de grele, fără alimentele de bază. Pe de altă parte, şi în Liban populaţia are de suferit, pentru că Hezbollah şi-a făcut cartierele generale şi bazele printre civili. Aici se dovedeşte caracterul terorist al mişcării: prima dată, din cauza ameninţării populaţiei israeliene, iar în al doilea rând, prin folosirea civililor libanezi ca scuturi umane. De aceea, populaţia libaneză e obligată să-şi părăsească satele şi locuinţele, devenind refugiată în ţara sa. E o situaţie foarte grea. Armata israeliană se străduieşte, pe cât posibil, să permită nişte coridoare umanitare pentru ajutorarea populaţiei, însă, fiindcă e vorba de război, este foarte greu de asigurat o securitate totală. Din păcate, a fost şi accidentul, foarte regretabil, când au fost omorâţi câţiva soldaţi ai ONU. Cu această ocazie, vreau să vă asigur că Israelul nu ţinteşte intenţionat, niciodată, nici civili şi nici soldaţi ONU. Din păcate, erau victime colaterale ale acestor lupte foarte grele care se dau.
- Cine poate lua şi poate impune o iniţiativă de pace durabilă şi viabilă?
- Cred că s-a dovedit că e foarte necesar să existe o implicare foarte serioasă a comunităţii internaţionale. Jucătorii principali îi ştim cu toţii: SUA, Franţa, UE, dar şi Rusia şi ONU. E vorba de o problemă care nu se limitează doar la Hezbollah, ci are implicaţii mult mai mari.
Israelul s-a retras din Liban în anul 2000, fără nicio pretenţie teritorială. În 2005 ne-am retras unilateral din Fâşia Gaza. Apoi am avut pe agendă retragerea din anumite aşezări din Cisiordania. Deci, Israelul a încercat prin aceste retrageri unilaterale să limiteze zonele de fricţiune. Se pare că aceste gesturi nu au fost înţelese de partea cealaltă. De aceea, lupta actuală din Liban se bucură de mare susţinere în rândul populaţiei israeliene, fiindcă are şi menirea de a arăta că nu ne-am retras din slăbiciune, ci pentru a crea o realitate mai bună, de linişte, atât în nord, cât şi în sud.

" ...Israelul nu are nicio pretenţie faţă de teritoriul libanez, iar acest lucru l-am dovedit încă din 2000, când ne-am retras la graniţa care este recunoscută pe plan internaţional şi de ONU, aşa-numita "linie albastră"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite