Israelul acorda palestinienilor controlul limitat asupra securitatii biblicului Ierihon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aici e in curs de finalizare o mare biserica romaneasca

Noi pasi pe calea destinderii israelo-palestiniene s-au consemnat in ultimele zile dupa ce, ieri, controlul securitatii orasului Ierihon, una dintre cele mai vechi localitati de pe glob, a fost preluat de palestinieni. In acelasi timp, pentru prima oara, autoritatile de la Tel Aviv au spus ca nu exclud posibilitatea eliberarii detinutilor palestinieni condamnati pentru comiterea unor acte teroriste. In fine, Tulkarem si Kalkiliya din nordul Cisiordaniei, reocupate de armata israeliana in urma valului de atentate sinucigase de dupa izbucnirea celei de-a doua Intifade, ar urma sa treaca in curand sub responsabilitate palestiniana, in cazul primului dintre cele doua orase acest lucru realizandu-se chiar vineri. De fapt, dupa prima intalnire dintre premierul Ariel Sharon si noul presedinte palestinian Mahmud Abbas, de la Sharm el-Sheikh, 8 februarie a.c., Israelul a anuntat ca armata sa va parasi cinci mari orase din Cisiordania - Bethleem, Jenin, Tulkarem, Kalkiliya si Ierihon - insa abia acum a trecut la realizarea promisiunii. Nu e mai putin adevarat ca Tsahal (armata israeliana) si-a pastrat o marja de manevra ce-i permite sa reia oricand controlul asupra securitatii unor localitati precum Ierihon, daca se inregistreaza iarasi derapaje ori acte de violenta. In acest sens, retragerea din Ierihon va fi esalonata. Ea a inceput ieri cu orasul propriu-zis si cu cele doua baraje din preajma lui, urmand ca in viitoarele saptamani sa cuprinda toata regiunea Ierihon. O forta palestiniana armata va fi plasata in satul arab Ujda, aflat la nord de Ierihon pe soseaua 90, ce leaga Ierusalimul de Valea Iordanului. De notat ca, intre altele, palestinienii s-au angajat sa restituie Israelului zecile de masini israeliene furate si gasite in Ierihon. Credinciosii evrei vor fi autorizati sa se roage in stravechea sinagoga din Ierihon. Si, fiindca veni vorba de credinciosi, reamintim ca, la Ierihon, se afla in constructie o biserica romaneasca, ea fiind cel mai impunator lacas de cult realizat in ultima vreme de tara noastra peste hotarele ei. Dar, tot la Ierihon, a fiintat marele cazinou Oasis, azi dezafectat, pe care inaintea izbucnirii Intifadei il frecventau cu prioritate israelieni, intrucat pe teritoriul statului lor acestea sunt interzise. In noul context, Ierihonul va redeveni un pol al atractiei turistice, inca de pe acum avansandu-se ideea redeschiderii cazinoului Oasis, in parte proprietate a Cazinoului Austria, companie ce apartine partial guvernului austriac, controlata de Martin Schlaf (fondator al Cazino Oasis) si de Mohamed Rashid, bancherul lui Yasser Arafat. In 1999, castigurile cazinoului din Ierihon au fost de 54 milioane de dolari, 2.900 de persoane trecandu-i zilnic pragul, 99% dintre ele fiind israelieni. De altfel, chiar daca armata israeliana n-a fost prezenta in Ierihon, barajele pe care le-a instituit pe caile de acces au afectat total situatia economica a zonei ce traia exclusiv din turism.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite