Israelienii au votat fără entuziasm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Israelienii au ales ieri cei 120 de deputaţi ai celui de-al 17-lea Knesset din istoria ţării. Confruntarea electorală a fost apatică, n-a trezit un ecou deosebit printre alegători, aşa încât

Israelienii au ales ieri cei 120 de deputaţi ai celui de-al 17-lea Knesset din istoria ţării. Confruntarea electorală a fost apatică, n-a trezit un ecou deosebit printre alegători, aşa încât cifra indecişilor ar putea să depăşească recordul din 2003. Primele estimări ale votului s-au dat publicităţii la ora 22,00, după închiderea ediţiei noastre.
Ieri, în Israel, a fost o zi liberă pentru majoritatea populaţiei, astfel încât alegătorii să se poată duce la urne. Secţiile de vot au fost deschise între 7.00 şi 22.00. În cele 8.820 de birouri, repartizate în toată ţara, s-au adus în total 202 milioane buletine de vot, întrucât Comitetul Central al alegerilor a tipărit câte 6.519.000 buletine pentru fiecare dintre cele 31 de liste. Cea mai mare temere a clasei politice, o prezenţă slabă la urne, pare să se fi adeverit în primele ore ale zilei de ieri, când israelienii nu s-au prea înghesuit la vot. Faptul a afectat îndeosebi marile formaţiuni politice şi în primul rând Kadima şi Partidul Muncii. Ieri dimineaţă se spunea că se aştepta o participare la vot de 66%, cu 2% mai mică decât în 2003. De altfel, ieri la prânz, doar 21,7% din israelieni votaseră, cifră inferioară cu 3% celei înregistrate la aceeaşi oră în 2003. Ehud Ollmert, moştenitorul politic al lui Ariel Sharon şi lider al Kadima, a fost primul dintre principalii competitori care a votat în cartierul său din Ierusalim. În fine, Partidul Muncii, condus pentru prima oară în istoria sa de un evreu sefarad, Amir Peretz, 54 ani, ar putea ocupa locul al doilea, formând o coaliţie cu Kadima.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite