Islamiştii care nu părăsesc Pakistanul vor fi ucişi
0Militanţii islamişti străini care se ascund în Pakistan vor fi ucişi în cazul în care nu vor părăsi ţara, a declarat preşedintele Pervez Musharraf, într-un discurs rostit joi, cu ocazia
Militanţii islamişti străini care se ascund în Pakistan vor fi ucişi în cazul în care nu vor părăsi ţara, a declarat preşedintele Pervez Musharraf, într-un discurs rostit joi, cu ocazia unei sărbători naţionale. Forţele de securitate pakistaneze se confruntă în continuare cu elemente ale grupării teroriste şi cu susţinătorii acesteia din regiunile tribale situate la frontiera cu Afganistanul. "Aceşti terorişti străini nu răspândesc terorismul doar în Pakistan, ci şi în restul lumii. Vreau să-i avertizez că ar trebui să plece din Pakistan. Să plece sau, dacă nu, îi vom extermina", a subliniat preşedintele.