Iranul a pornit un reactor cu apă grea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

întrebuinţări militare importante, deoarece plutoniul, produs secundar al activităţii sale, este folosit pentru fabricarea focoaselor nucleare cu care sunt prevăzute rachetele.Avertisment

întrebuinţări militare importante, deoarece plutoniul, produs secundar al activităţii sale, este folosit pentru fabricarea focoaselor nucleare cu care sunt prevăzute rachetele.

Avertisment adresat Occidentului: "Nu vă jucaţi cu focul"
"Nu suntem o ameninţare pentru nimeni, nici măcar pentru regimul sionist", a spus preşedintele Ahmadinejad, avertizând însă statele occidentale "să nu se joace cu focul" (prin adoptarea de sancţiuni împotriva Iranului - n.r.), întrucât poporul iranian "este hotărât să răspundă prin acţiuni ferme". Care ar putea fi aceste măsuri nu a precizat, dar puterile occidentale se tem că închiderea Strâmtorii Hormuz din Golful Persic, prin care trec petrolierele, ar putea perturba întreaga economie mondială, ca urmare a creşterii vertiginoase a preţului ţiţeiului.
De aceea, Departamentul de Stat american a reacţionat cu prudenţă la respingerea deja anunţată de către Teheran a ultimatumului Consiliului de Securitate, mulţumindu-se să afirme că va studia cu atenţie documentul iranian respectiv şi că se va consulta cu ceilalţi membri ai Consiliului asupra acţiunilor de viitor.
Consultări care nu se anunţă deloc uşoare pentru americani, deoarece Rusia şi China, care au serioase interese economice în Iran, se împotrivesc oricăror sancţiuni, cum ar dori Washingtonul, iar alte ţări ale Consiliului nu împărtăşesc nici ele punctul de vedere american, ceea ce creează posibilitatea respingerii unor eventuale propuneri de sancţionare, fără a mai fi nevoie ca ruşii sau chinezii să mai recurgă la drepturile de veto.

Intenţiile Teheranului, de nepătruns
Or, tocmai în acest moment, Congresul american a dat publicităţii un raport care deplânge "serioasele lacune" pe plan informativ asupra intenţiilor Iranului, ceea ce face ca SUA să nu fie în măsură să aprecieze în mod corespunzător capacităţile militare ale acestei ţări şi să fie pregătite cum trebuie în vederea noilor negocieri din Consiliul de Securitate. Prin contrast, Iranul se află - cum estimează o analiză a Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale din Marea Britanie - într-o poziţie solidă de negocieri. "Nu încape îndoială că Iranul este principalul beneficiar al războiului împotriva terorismului dezlănţuit de SUA", se arată în analiză.

Iranul a ajuns puterea cea mai influentă din Orientul Mijlociu
Iranul nu a avut decât de câştigat de pe urma înlăturării rivalilor săi regionali cei mai importanţi, Saddam Hussein în Irak şi talibanii în Afganistan, continuă documentul.
În consecinţă, agenda americană de confruntare cu Teheranul este serios compromisă de poziţia preponderentă dobândă de Iran în ansamblul Orientului Mijlociu. Războiul dintre Israel şi Hezbollah nu a făcut decât să întărească această poziţie. "Iranul consideră acum Irakul ca fiind curtea sa din spate şi a luat locul SUA ca puterea cea mai influentă în zonă", conchide prestigiosul institut.

Rachetă iraniană lansată de la bordul unui submarin
La numai 24 de ore de la inaugurarea reactorului cu apă grea, forţele aeronavale iraniene şi-au arătat muşchii, lansând cu succes, în Golful Persic, de la bordul unui submarin, o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune. Din imaginile transmise la televiziune, s-a putut vedea cum racheta a atins o ţintă situată la o distanţă ce-i drept mică, de numai o milă, de la locul lansării, în condiţiile în care lăţimea Golfului Persic este redusă. În cazul când rachetele ar putea parcurge o distanţă mai mare, aşa cum este de presupus, ele ar putea deveni o armă din cele mai redutabile. Există puţin ţări în lume, în măsură să lanseze rachete de la bordul submarinelor, ceea ce demonstrează gradul înalt de sofisticare a armamentului forţelor militare iraniene. Testul face parte din manevrele militare pe scară largă în curs de desfăşurare în întreaga ţară.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite