Irak: razboiul de dupa razboi

150 de victime in urma unui singur atentat la Bagdad. Atacuri teroriste zilnice - pe tot cuprinsul Irakului, majoritatea celor omorati sau mutilati fiind acum cetateni irakieni. Peste 500 de militari

150 de victime in urma unui singur atentat la Bagdad. Atacuri teroriste zilnice - pe tot cuprinsul Irakului, majoritatea celor omorati sau mutilati fiind acum cetateni irakieni. Peste 500 de militari americani ucisi in Irak de la inceputul razboiului in martie anul trecut. In comparatie cu ce se intampla acolo, Orientul Apropiat a ajuns o oaza de liniste, pace si securitate. In timpul dictaturii lui Saddam Hussein, situatia din Irak era perfect stabila. Saddam, exercitand o teroare fara precedent in timpurile noastre, tinea sub control absolut intreaga populatie. Preocuparea principala a irakienilor in afara de a-l aclama pe Saddam era supravietuirea de zi cu zi. Tensiunile religioase erau tinute sub capac. Din motive ce tineau strict de impunerea propriei dictaturi Saddam promova un stat laic. Siitii si sunnitii, doua mari curente ale religiei islamice care se dusmanesc in tot Orientul, nu aveau camp de manifestare in Irak. Acolo, desi 60 la suta din populatie e siita, extrem de religioasa, conducerea era exercitata de sunnitii lui Saddam avand alaturi chiar si crestini, asa cum era cazul cu fosta lui mana dreapta, Tarik Aziz. La inceput, siitii au vazut in invazia americana posibilitatea de a se elibera de o dictatura laica si de a crea un stat musulman fundamentalist, dupa exemplul Iranului. In plan extern, situatia se afla de asemenea intr-un anumit echilibru. Iranul, Siria, Arabia Saudita si chiar Kuweitul aveau un anumit comportament fata de Irakul lui Saddam. Acesta incerca sa-i sfideze pe americani si trambita politica antiisraeliana atat de populara in regiune. Indepartarea dictatorului si a regimului sau a eliberat tensiunile negative acumulate vreme de mai multe decenii. Tranzitia de la fosta stare de echilibru din vremea lui Saddam pana la noua stare de echilibru, din nefericire, nici astazi bine definita de catre Washington, este la originea bailor de sange ce apar zilnic in Irak. In conditia in care Saddam Hussein a fost capturat, iar populatia il ura efectiv pe fostul dictator, cine sunt oare cei care isi sacrifica viata doar pentru a ucide, o data cu ei, militari straini sau civili irakieni nevinovati? Prezenta masiva a americanilor in regiune a atras imediat retele teroriste din tot Orientul. Fundamentalistii au inteles imediat ca este mai usor si mai ieftin sa loveasca americani, prezenti in numar mare in regiune, decat sa incerce noi atacuri chiar pe teritoriul american. Faptul ca populatia locala irakiana a devenit o tinta poate fi explicat prin aceea ca se urmareste descurajarea acesteia sa colaboreze cu noua putere. O alta explicatie a valului de atentate este aceea ca grupurile religioase siite, vazand ca Irakul, sub tutela americana, va ramane tot un stat laic, recurg la atentate pentru a destabiliza situatia. De remarcat faptul ca majoritatea siita a fost capabila sa adune sute de mii de oameni la manifestatii religioase dupa prabusirea regimului lui Saddam. Siitii doresc alegeri pana in luna iunie, cand administratia americana planuieste retragerea americanilor si predarea integrala a puterii catre irakieni. Washingtonul si sunnitii din Irak prefera o conducere numita, argumentand ca este practic imposibil sa faci acum alegeri libere intr-o tara devastata de razboaie si embargouri. Situatia actuala din Irak este deci o consecinta a lipsei strategiei politice post-conflict din partea Statelor Unite. Siiti, sunniti, iranieni, kurzi si sirieni, sauditi si kuweitieni, istoria de mii de ani a Mesopotamiei si istoria de dupa 1948 dupa crearea statului Israel, totul pare sa fi scapat din vedere Washingtonului in momentul indepartarii lui Saddam. Militarii americani au castigat razboiul din Irak, dar ei nu pot castiga si pacea. Dimpotriva. Cata vreme americanii vor ramane la vedere in Irak, atentatele se vor indesi. Solicitarea adresata ONU de a reveni in Irak nu este o solutie a problemei. Tot ce se va putea obtine este ca povara mortii sa nu mai apese in principal pe umerii americanilor, ci sa fie impartita de un numar mai mare de natiuni. Nici macar eficienta actului militar nu va creste. Intotdeauna comanda unei forte multinationale a fost mult mai dificila decat a uneia unitare sau, asa cum am vazut in razboaiele moderne, a coalitiei americano-britanice. Dintr-un singur punct de vedere prezenta ONU in Irak ar fi salutara. Ea ar da semnalul ca Irakul intereseaza si implica pe toata lumea, iar disputele americano-franco-germane, care au facut atata rau Occidentului, au fost cel putin inghetate, daca nu rezolvate. Nivelul ridicat al pierderilor americane in Irak, asezat intr-o ecuatie politica, depaseste cu mult miza pe care o reprezinta alegerile prezidentiale din SUA din acest an. Oricum, presedintele George W. Bush pastreaza neatinsa prima sansa in alegerile din noiembrie. Si asta si datorita cresterii economice exceptionale de care se bucura astazi America. Grav este faptul ca un esec al SUA in Irak ar deveni un esec al intregii lumi occidentale in fata Orientului Mijlociu. De aici ar avea de pierdut atat occidentalii, cat si orientalii. Numai retelele teroriste de tip Al Qaida ar avea de castigat. Asa cum arata Orientul Mijlociu si situatia din Irak astazi, nu pot exista solutii simple sau rapide. Si totusi, cateva mutari s-ar mai putea face. De exemplu, americanii i-ar putea asculta cu mai multa atentie pe verii lor englezi, despre felul cum se pot raspandi valori sau se pot adapta diferite moduri de viata arhaica la timpurile moderne. Poate ca ar fi interesant si faptul ca secole de-a randul Regatul Unit a colonizat tari avand in prima linie localnici dublati de englezi. Acest principiu s-ar putea dovedi util si in Irak. Desigur ca administratia, politia sau armata irakiana ar fi departe de a fi perfecte. Si totusi, cu sprijin corespunzator, ele ar putea controla lucrurile mai bine decat o fac astazi americanii.