Vă mai amintiţi de...: Iosif Iser

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vă mai amintiţi de...: Iosif Iser
Vă mai amintiţi de...: Iosif Iser

Născut la Bucureşti la 21 mai 1881, Iosif Iser a fost un pictor şi grafician român inspirat iniţial de curentul expresionist. Şi-a completat studiile la München sub îndrumarea lui Anton Azbe şi Johann Herterich.

După o scurtă perioadă petrecută în România între 1905 şi 1907, pleacă la Paris pentru a-şi continua studiile la Academia Ranson. În capitala Franţei, se alătură avangardei din Montmartre. Acolo, îi cunoaşte pe Brâncuşi şi Derrain. Se întoarce iar la Bucureşti în 1909, unde pregăteşte prima sa expoziţie la Palatul Ateneului.

În timpul Primului Război Mondial, luptă pe frontul din Moldova , dar, cu toate acestea, continuă să picteze, realizând o serie de portrete de soldaţi, în 1917, care se află astăzi în colecţia Muzeului Naţional de Artă. În urma unor călătorii ulterioare în Spania şi în Orient, Iser adoptă o coloristică mai luminoasă, cu tentă exotică. Pictura sa este influenţată, în această perioadă, de stilul lui Cezanne.

Este cubistă în esenţă, dar figurativă, concentrându-se pe reprezentări ale unor fizionomii exotice şi ale unor peisaje spectaculare ale tătarilor din zona Balcicului. Cea mai cunoscută lucrare din această perioadă este cea intitulată “Familie Tătară” (1921), care se află astăzi în aceeaşi colecţie a Muzeului Naţional de Artă. Din volumele stilizate ale lucrării transpare influenţa cubismului. A continuat să trateze tema tătarilor, în lucrări precum “Tătăroaică în albastru” sau “Familie de tătari”.

Lucrările lui Iser au fost de asemenea influenţate de literatură şi de artele dramatice. A recreat, în picturile sale, portrete ale balerinelor şi arlechinilor, înfăţişând mediul specific al acestor artişti. Lucrarea „Arlechin şi dansatoare“, din anul 1929, este un exemplu în acest sens.

Între 1921 şi 1934 a trăit din nou la Paris, reîntorcându-se, după cel de-Al Doilea Război Mondial, în România şi pictând teme socialiste, în special portrete de muncitori. În 1955 a fost ales membru al Academiei Române. A decedat în 1958, la Bucureşti. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite