Iorgulescu nu dă mai mult de 30 milioane de euro pe domeniul Peleş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor, va semna săptămâna viitoare decizia de retrocedare a domeniului Peleş şi a Pelişorului către Casa Regală a României. RA-APPS a semnat

Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor, va semna săptămâna viitoare decizia de retrocedare a domeniului Peleş şi a Pelişorului către Casa Regală a României. RA-APPS a semnat deja decizia de retrocedare a părţii vechi din Palatul Foişor. Dar cât va plăti statul român pentru a păstra comorile unice, adevăraţi magneţi pentru turiştii din întreaga lume? Ministrul Adrian Iorgulescu spune că 30.000.000 de euro este o sumă realistă, care ar acoperi cererea Casei Regale. "Preţul este aproape de realitate, dar nu s-au făcut încă evaluări sau negocieri. Eu n-o să dau mai mult. Poate o să scoatem mai puţin", a declarat ministrul pentru Adevărul. Criticul de artă Pavel Şuşară crede că 30 milioane de euro este un preţ bun de răscumpărare a domeniului Peleş. "Având în vedere toate datele de arhitectură, memoria culturală, dotările, bunurile din interior, spaţiul peisagistic, cred că nu este un preţ mare. Ştiu că în Franţa, de pildă, un castel valorează mult mai puţin, dar acolo vorbim de o adevărată inflaţie. Povara de a întreţine un castel este enormă, iar rigorile de patrimoniu sunt draconice. De multe ori nici nu se găsesc cumpărători. La noi este vorba de un unicat", spune Şuşară.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite