Ion Caramitru, revoluţionar: „Iliescu şi Brucan au creat intoxicarea cu aşa-zişii terorişti“
0
Actorul Ion Caramitru îi acuză pe „emanaţii Revoluţiei“ că au plăsmuit diversiunile din decembrie 1989 pentru a-şi spori credibilitatea. În cea de-a doua parte a interviului despre implicarea sa în Revoluţia din 1989, Ion Caramitru intră în culisele luptelor pentru putere.
Afirmaţiile sale lovesc în tabăra „emanaţilor": „Iliescu a venit să ia puterea de-a gata", „Sergiu Nicolaescu a fost un pion al planului de succesiune", „existenţa teroriştilor a fost o intoxicare menită să aducă o doză de credibilitate noii puteri". Ion Caramitru comentează şi imaginile filmate în după-amiaza de 22 decembrie, când a vorbit la microfonul instalat în balconul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, dând comenzi militarilor care trăgeau în Biblioteca Universitară şi în Muzeul de Artă.
„Adevărul": Domnule Caramitru, imaginile cu dumneavoastră şi cu Mircea Dinescu anunţând victoria Revoluţiei sunt arhicunoscute. Ce se întâmpla însă dincolo de camerele de luat vederi, unde se dădeau luptele pentru putere?
Ion Caramitru: La scurt timp după anunţul nostru au început să vină acolo tot felul de demnitari ceauşişti - Cornel Burtică, Popescu - „Dumnezeu" şi alţii. La un moment dat stăteam turceşte lângă o cameră şi, când am ridicat capul, l-am văzut pe „Dumnezeu" lângă mine. M-am ridicat şi l-am dat afară: „Ce cauţi aici, 'tu-ţi Dumnezeu' mă-tii, ieşi afară!". Era haos acolo. Abia după-amiază, după venirea lui Iliescu, a început să se facă ordine. Iliescu şi oamenii lui n-au apărut în direct decât după ce l-au pus la păstrare pe Ceauşescu. După ce au aflat că e prins şi arestat la Târgovişte, atunci abia a avut Iliescu curaj să apară la TVR cu ceilalţi.
Ion Iliescu a vorbit prima dată la TVR, din Studioul 4, pe 22 decembrie, ora 14.40. Din amintirile martorilor, Nicolae Ceauşescu a fost preluat de Miliţia Dâmboviţa în jurul orei 14.45-14.50, iar în cazarma UM 01417 Târgovişte a fost adus după 18.30.
Apariţia dumneavoastră şi a celor din Studioul 4 dădea o oarecare măsură a haosului, eraţi într-o stare de surescitare...
Da, e ceva normal în asemenea momente. Era în primul rând bucuria că am învins frica şi am avut curajul să ies în stradă. Apoi aş fi vrut să nu se mai tragă, să nu mai moară oameni. Când a început să se tragă, am crezut că sunt într-adevăr terorişti. Nu s-a anunţat că Nicolae Ceauşescu a fost prins în 22 seara, au mai ţinut ceva timp informaţia, pentru că era nevoie de un tampon pentru a da credibilitate taberei Iliescu. Iliescu nu ieşise în stradă, Brucan nu ieşise în stradă, au venit la „de-a gata", cum se spune. Şi atunci au creat această intoxicare publică, cu aşa-zişii terorişti, şi şi-au creat o doză de credibilitate. Apoi, atenţia publică s-a mutat pe moartea lui Ceauşescu şi gata, puterea a fost câştigată.
Dacă nu apărea Iliescu cu acea aură de salvator, ce se întâmpla, ce aţi fi făcut?
Aici a fost şi naivitatea noastră, greşeala pe care am făcut-o. Pentru că în timp ce noi eram la Televiziune, în CC se improvizau tot felul de guverne, lucru de care noi nu ştiam. Şi aici, la Televiziune, n-a venit nimeni cu ideea să facă o structură. Nici eu, nici Dinescu, nici cine mai era pe acolo. În naivitatea mea nu mi-am pus problema asta, dar nici nu-mi pare rău.
Unii spun că dumneavoastră şi Dinescu, prin acea primă apariţie, aţi deschis calea taberei Iliescu.
Cei care am apărut prima dată - eu, cel puţin - n-am dorit decât să fie libertate şi să se anunţe lumii că Ceauşescu a fugit, că suntem pe stradă, şi să cerem oamenilor să iasă şi ei. Nu ceream nici să fim aleşi, nici privilegii, nimic. Această mişcare n-avea nicio legătură cu Puterea care s-a insinuat mai târziu. Drept pentru care am spus mereu că revoluţia la care eu am participat nu a reuşit. Aia a lui Sergiu Nicolaescu a reuşit.
Când aţi simţit că pierde revoluţia dumneavoastră şi câştigă cea a lui Sergiu Nicolaescu?
În momentul în care l-am văzut pe el implicat în chestia asta. Or Sergiu Nicolaescu cine era, în afară de un regizor de filme de acţiune?
Umăr la umăr: Mircea Dinescu şi Ion Caramitru Foto: TVR
În ce sens l-aţi văzut implicat?
A apărut înarmat şi în combinezon, înconjurat de bodyguarzi, care erau de fapt cascadorii lui de prin filme. El era secretarul organizaţiei de bază de la Buftea, omul partidului, care făcuse filmele istorice unde măştile lui Mihai Viteazul sau Mircea cel Bătrân erau variantele lui Ceauşescu. Toate filmele istorice cu chipuri celebre erau variante ale „conducătorului iubit".
Şi el zice ca şi dumneavoastră, că a ieşit pe stradă şi a luptat pentru Revoluţie, pentru popor.
Sigur că zice. Pentru că până la urmă tind să cred că n-a fost o revoluţie. Organismele puterii lui Ceauşescu sunt intacte. Cei mai ortodocşi comunişti şi securişti sunt astăzi cei mai sălbatici capitalişti. Au avut bani, au avut energie, au lucrat în reţele şi au supravieţuit. Au avut o spaimă de câteva zile. Din biroul lui Iliescu plecau cohorte de militari făcuţi generali peste noapte, securiştii erau băgaţi în Armată, activiştii erau salvaţi. Procesul de la Timişoara s-a făcut târziu şi pentru că se trăsese la vedere acolo. La Bucureşti nu s-a tras la vedere, ca la Timişoara. Stănculescu, când a fost întrebat la proces cine a tras la Timişoara, a spus foarte clar: „Armata a tras!".
Printre altele, Sergiu Nicolaescu a adus în Capitală o unitate de tancuri de la Ploieşti.
Ce căuta el acolo? Nu vreau să comentez prea mult. Oricum, el este un pion al succesiunii la putere numite Ion Iliescu. El a servit cauza acolo.
De ce credeţi că a fost ales el?
În seara de 22, când s-a constituit Frontul Salvării Naţionale, eram toţi de faţă, inclusiv Doina Cornea, eu, Dinescu. Şi Iliescu l-a numit pe Sergiu Nicolaescu preşedintele Comisiei Militare a Frontului. Asta presupunea să aibă în subordine Armata şi tot ce mişca. La care noi am sărit ca arşi: „Cum o să dai, domnule, Armata pe mâna unui amărât de regizor?". Şi atunci, Iliescu s-a trezit şi a zis că nu e nevoie de acest departament şi a anulat constituirea lui. Dar l-a folosit - la proces, la montajul filmului, i-a fost aproape.
Sunteţi convins că Sergiu Nicolaescu făcea parte din acest plan de preluare a puterii de către tabăra Iliescu?
Da, sigur. Categoric.
"Iliescu a susţinut că lumea n-a strigat «Jos comunismul!», a strigat numai «Jos Ceauşescu!». Şi nu e adevărat. Nu doar că am auzit, am strigat şi eu «Jos comunismul!»''
"Trebuie să luaţi întâmplările de atunci ca expresia unei demenţe colective. Oricum, o nebuloasă va rămâne în jurul acelor zile.''
Carieră
Revoluţia i-a deschis lui Ion Caramitru perspectivele unei cariere politice. A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, iar mai apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. Între 1996 şi 2000 a ocupat funcţia de ministru al Culturii. Din 2005 este directorul Teatrului Naţional Bucureşti.
„Brucan mi-a propus să devin şeful FSN"
Ce indicii aţi mai avut, din momentele trăite atunci, că Iliescu era vârful de lance al unui grup pregătit din timp pentru luarea puterii?
Atunci nu prea mi-am dat seama, ulterior am aflat cu toţii. Atunci, singura chestie care mi-a dat de gândit a fost o şedinţă a biroului executiv al CFSN, format din 11 persoane, printre care şi eu. Au venit Brucan, Roman şi Iliescu, iar Brucan a explicat că FSN-ul trebuie să devină partid şi să intre în politică. Până atunci nu se vorbise deloc de aşa ceva. La care eu m-am opus vehement, alături de alţii, şi am susţinut sus şi tare că această mişcare spontană nu poate fi transformată în partid politic. Ci partidele care au fost interzise de comunişti trebuie să apară în arena puterii.
Ei anunţaseră iniţial că vor asigura doar perioada de tranziţie, până la alegeri.
Da. Şi Brucan a încercat să justifice, spunea că FSN este o mişcare spontană, revoluţionară, care vine pe spuma de pe val, este expresia voinţei populare şi nu poate să părăsească pur şi simplu politica. Şi a zis că FSN trebuie înscris ca partid cât mai repede şi că e nevoie de un lider credibil, şi ne-am gândit ca acesta să fie... a creat un suspans şi a arătat spre mine. La care eu am căzut din cer! Am avut un râs nervos şi am zis: „Bun, dar dacă ar fi să primesc lucrul ăsta, primii care ar trebui să plece de aici sunteţi voi". „Ho-ho-ho", au râs ei, „ho-ho-ho", am râs şi eu. Le-am zis că e inadmisibil, că nu accept o asemenea postură. Drept pentru care n-au mai propus nimănui şi Iliescu s-a dus şi a înscris partidul şi a devenit liderul lui.
Silviu Brucan, „păpuşarul“ Revoluţiei Foto: adevărul
De ce v-a propus tocmai dumneavoastră?
Nu fusesem membru în Partidul Comunist, eram un actor cunoscut, eram curat.
Dacă aţi fi acceptat, ce s-ar fi întâmplat?
Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat. La un moment dat mi-ar fi luat gâtul. Se întâmpla la trei săptămâni după Revoluţie. Mi-am dat seama că voiau să mă manipuleze, să-mi folosească imaginea. Având presiunea partidelor istorice care apăruseră, opinia publică anticomunistă, putea zice: „Uite, domnule, avem un lider care n-a fost comunist, e curat". Şi în spate să fie ei. Şi la un moment dat mă dădeau la o parte. Pentru că propunerea venise în Biroul Executiv al CFSN, format din 11 oameni. Din cei 11, numai eu nu fusesem membru de partid.
Dacă acceptaţi, aţi fi fost candidatul FSN la alegerile din mai '90?
Nu ştiu, nu-mi dau seama cum era planul lor. Ei erau înspăimântaţi de mişcarea anticomunistă din ce în ce mai consistentă.
Poate şi de aici au apărut tot felul de variante, că aţi făcut parte din plan, că aţi fost cu ei.
Oi fi făcut! Au încercat - păi, nu v-am spus că au încercat să mă folosească? Au vrut, a fost parte din plan, dar chestia asta nu le-a reuşit.
S-a vehiculat inclusiv varianta că n-aţi ajuns întâmplător la Televiziune, că aţi mers acolo cu un scop.
Nu mai credeţi prostiile astea! Sunt intoxicări făcute de cei care vor să denigreze şi bucăţica asta spontană, cât a fost ea. Ce scop? Dacă aveam un scop, îl puneam pe tavă. Explicaţi-mi mie, din toate apariţiile mele, ce scop am avut? Ce scop, cine să mă trimită? N-am avut niciun scop, am ieşit pe stradă şi apoi mi-am dat seama de porcăria care a fost, că mi-au trebuit trei săptămâni ca să o înţeleg, şi am plecat, la revedere.
Militarii trăgeau în militari
Pe 22 decembrie, seara, aţi fost şi în Piaţa Palatului, unde se trăgea.
Da, a venit cineva la Televiziune urlând că arde Biblioteca Universitară. Am ţipat dacă are cineva o maşină şi m-am dus repede în Piaţa Palatului, unde Comitetul Central era înconjurat de TAB-uri, vreo 12-14, care trăgeau cu trasoare în Muzeul de Artă. Iar biblioteca arsese deja. Am văzut cum trasoarele alea care loveau muzeul ciupeau puţin din ziduri, dar nu produceau efect, decât alea care intrau pe geam produceau incendii înăuntru. Acolo era Muzeul de Artă, colecţia naţională, valoare inestimabilă.
Sunt acele imagini în care încercaţi să dirijaţi militarii de la microfon.
Da, am ţâşnit pe balcon, am spus cine sunt şi am urlat să nu se mai tragă. Minute în şir am urlat şi nu s-a mai tras, am putut să-i opresc. Cineva îmi spusese că au plecat nişte echipe să prindă teroriştii care ar fi fost acolo. De acolo nu s-a tras niciun glonţ, ba din contră, se vedeau nişte oameni cu steaguri care erau pe acoperiş, sunt şi imagini. De ce mai trăgeau cei de la Armată nu înţeleg, dar trăgeau. Şmecheria a fost să se tragă, ca să se întreţină panica.
Se şi aude pe înregistrări când spuneţi „De ce trageţi, militari?"
Am spus, încercam să-i opresc. Şi în suita asta de speculare intră şi varianta Corneliu Vadim Tudor, care spune că eu am ordonat foc. Şi unii au zis „dom'le, ăsta spunea să nu tragă". Şi Corneliu Vadim Tudor a spus că ăsta era un consemn cu teroriştii, când spuneam eu să nu tragă, atunci trăgeau (râde).
Ce vedeaţi din balcon?
Nişte oameni pe acoperiş care fluturau tricolorul. Am şi spus, să nu tragă, pentru că arde Muzeul de Artă.
Militarii de jos trăgeau în cei care urcaseră pe Bibliotecă?
Da, asta a fost şmecheria. Cineva le-a ordonat să tragă fără rost. Dar momentul în care Nicolae Ceauşescu a fost capturat, trebuia anunţat peste tot. Nu s-a anunţat, s-a stat vreo două-trei zile cu batista pe ţambal, timp în care au murit foarte mulţi oameni.
"Iliescu nu ieşise în stradă, Brucan nu ieşise în stradă. Ei au venit la de-a gata, cum se spune. Eu m-am opus vehement transformării Frontului în partid, alături de alţii, şi am susţinut sus şi tare că această mişcare spontană nu poate fi transformată în partid politic. ''
Se încarcă comentariile...
