Ion Antonescu şi Regele Mihai

Survenită în cel mai greu moment din istoria României, urcarea pe tron a regelui Mihai I trebuia să îi asigure generalului Ion Antonescu „liniştea”necesară conducerii ţării cu o „mână forte“. Relaţiile dintre Regele Mihai şi Ion Antonescu îşi au rădăcina în îndepărtarea Regelui Carol al II-de pe tronul României de către general.

În urma pierderilor teritoriale din vara anului 1940, a protestelor de stradă tot mai frecvente şi violente ale legionarilor, Ion Antonescu este numit în ziua de 5 septembrie în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, învestit cu „depline puteri". În noaptea următoare, Ion Antonescu îi solicită Regelui Carol să abdice în favoarea fiului său Mihai.

Vezi şi:

Cum poate fi amendat comportamentul politic al lui Traian Băsescu? Spune şi tu!

Prerogative simbolice

La 6 septembrie, noul rege al României, Mihai I depune jurământul, iar primul decret semnat de acesta a fost cel privind învestirea generalului Antonescu cu depline puteri pentru conducerea statului român. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 7 septembrie 1940,  Ion Antonescu declara: „Palatul nu se amestecă în nicio problemă a statului şi acel ministru sau funcţionar al statului ce va fi prins de mine (că întreţine legături cu regele) va fi destituit imediat şi sancţionat".  „Regele Mihai I a rămas cu prerogative simbolice. El trebuia să confere ordine şi decoraţii soldaţilor să contrasemneze unele legi şi cam atât", a declarat istoricul Adrian Cioroianu.

Vedeţi şi: Cum a ajuns Europa de Est sub talpa lui Stalin

Chiar Regele Mihai avea să declare că Ion Antonescu „luase în mâinile lui treburile ţării, iar eu devenisem un figurant". (...)„Nu mă duceam în Bucureşti decât din raţiuni oficiale, atunci când mă convoca Antonescu. «Convoca», acesta este cuvântul". Conducătorul statului îi trimitea pentru semnat unele decrete regale, între care cel din 14 septembrie 1940, când România a fost proclamată Stat Naţional-Legionar. Regele a ţinut să întărească semnătura sa printr-o telegramă adresată lui Antonescu. Peste câteva luni, după înfrângerea rebeliunii legionare din ianuarie 1941, regele a semnat decretul prin care se anula decretul din 14 septembrie 1940.

„Relaţiile dintre Regele Mihai şi Ion Antonescu au fost reci şi au rămas reci. Ion Antonescu era mulţumit că Regele Mihai nu se amesteca în conducerea statului, iar ca recompensă, regele era invitat uneori pe front în vizitele de serviciu", afirmă istoricul Alex Mihai Stoenescu.

23 august, ruperea alianţei cu Hitler

Prăbuşirea Frontului de Est şi intrarea Armatei Roşii pe teritoriul României l-au determinat pe Regele Mihai I să întreprindă actul de la 23 de august 1944.

Iată ce povesteşte Regele Mihai despre ziua de 23 august: „Când m-am trezit în acea dimineaţă de 23 august am fost convins că nu voi apuca ziua următoare. Dar eram hotărât să scot România din alianţa ei cu Hitler. Armata lui Stalin era în apropierea României, frontul se rupsese, iar populaţia era sătulă de război. I-am chemat pe mareşal şi pe ministrul de Externe Mihai Antonescu la Palat. Când au ajuns, le-am expus viziunea mea asupra situaţiei: România ar trebui să solicite un armistiţiu din partea URSS, a Marii Britanii şi a Statelor Unite. Antonescu a răspuns: „Mai întâi trebuie să mă consult cu Hitler".

Şi atunci i-am spus: „Asta e, nu‑i nimic de făcut". (...)Hitler m-a detestat mereu, în general a detestat ideea monarhiei, pentru că monarhul este simbolul legitimităţii şi continuităţii puterii. Îndepărtarea lui Ion Antonescu din fruntea statului român trebuia să consemne revenirea la un regim democratic, dar acest lucru nu avea să se mai întâmple.

„Regele Mihai a dat la 31 august 1944 un decret prin care a reintrodus în vigoare Constituţia din 1923. Numai că el n-a avut nicio valoare juridică. De ce? Pentru că statul român a anunţat la 23 august capitularea necondiţionată a României. Iar din septembrie 1944, prin armistiţiul de la Moscova, statul român a fost considerat stat învins, iar autoritatea supremă de conducere în România a revenit Comisiei aliate de control (sovietic). Din acest moment, România era condusă de Comisia aliată de control, şi nu de Constituţie. Regele Mihai avea «mâinile» legate şi de Antonescu, şi de comunişti", susţine Alex Mihai
Stoenescu.

"Regele Mihai avea «mâinile» legate şi de Antonescu, şi de comunişti."
Alex Mihai Stoenescu
istoric

Abdicarea Regelui

Regina Elena şi Regele Mihai I   Foto: Bar

Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru mulţi contemporani ai epocii. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est. În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill", care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos".

„Monarhia, o piedică"

Ceea ce a urmat se cunoaşte! După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ ... monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (...) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (...) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras". La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg.

Abdicarea mit şi realitate

Există însă relatări contrare asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time" scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală.

Varianta ruşilor

Lucrurile devin mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da.

Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.

Adrian Cioroianu: Declaraţiile lui Traian Băsescu despre Regele Mihai, un fals istoric

Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României, caracterizează afirmaţiile lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai, drept un fals istoric. Cioroianu sesizează două mari aspecte. „Sunt două interpretări referitoare la cele spuse de Traian Băsescu miercuri seara. Una, din punct de vedere istoric putem spune că este o interpretare falsă care nu are niciun fel de acoperire istorică. Dar este şi bizară pentru cine cunoaşte istoria. A doua, este interpretarea din punct de vedere civic. Îngrijorător este că preşedintele de azi dovedeşte atâta lipsă de eleganţă faţă de un predecesor de-al său, Regele Mihai. Traian Băsescu ar trebui să aibă o anumită urbanitate când se referă la predecesorii săi. Este exemplul americanilor, care oricât de adversarii sunt nu au astfel de declaraţii unul la adresa celuilalt. Mai mult Băsescu nu are niciun fel de relaţie, nici cu regele şi nici cu ceilalţi doi preşedinţi în viaţă, care l-au precedat”.

La rândul său, istoricul Vlad Nistor exclude ipoteza potrivit căreia Regele Mihai ar putea fi învinuit de „trădare” aşa cum spune Traian Băsescu. „În ziua de 29 decembrie 1947, regele a fost direct şantajat de Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej. Au fost luaţi în discuţie, se pare, cei peste 1.000 de studenţi arestaţi în urmă cu doi ani în timpul unor demonstraţii. Regelui i s-ar fi amintit în acel moment că dacă nu abdică acelor oameni nu le va fi bine. Având aceste elemente nu putem spune  că Regele a slujit intereselor sovietice, dar nici nu este vorba de vreo trădare”