Ion Vinea

Poet, traducător, ziarist, Ion Eugen Iovanaki (numele real al lui Vinea) s-a născut în 1895 la Giurgiu. Prietenia, încă din anii liceului, cu Tristan Tzara şi Marcel Iancu îl situează în

Poet, traducător, ziarist, Ion Eugen Iovanaki (numele real al lui Vinea) s-a născut în 1895 la Giurgiu. Prietenia, încă din anii liceului, cu Tristan Tzara şi Marcel Iancu îl situează în mişcarea de avangardă, chiar dacă propria poezie nu a îmbrăţişat cu adevărat vocabularul avangardist.

A fost un poet modern, poezia sa de început intrând în sfera simbolismului. În cartea “Între Capşa şi Corso”, Vlaicu Bîrna îl descrie ca pe un “bărbat frumos” care putea fi “întâlnit mai des la teatru şi la concerte decât la cafenea”.

Poezia lui, de mare sensibilitate erotică, n-a fost preţuită la adevărata valoare nici în timpul vieţii, nici după aceea. Era, de altfel, destul de neatent cu munca sa de poet, publica în diferite reviste culturale, singurul volum, “Ora fântânilor”, i-a apărut cu puţin înaintea morţii.

Pasiunea gazetărească s-a ivit, ca la cei mai mulţi tineri din generaţia lui, încă din timpul liceului, când scoate, împreună cu Tzara şi Marcel Iancu, revista "Simbol”, cu o linie estetică potrivnică semănătorismului. Între 1922 şi 1933, conduce revista “Contimporanul” devenită un bastion al scriitorilor avangardişti.

Vor publica aici Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion Barbu. Vor trimite texte Paul Eluard, Robert Musil, Kassak Lajos, Philippe Souppault… Şi tot aici apărea, în 1924, celebrul “Manifest activist către tinerime”, ce începea cu celebra formulă “Jos arta că s-a prostituat!”

Creaţia lui Ion Vinea a fost plasată multă vreme de critică în eşalonul secund al poeziei româneşti. Dreptate i-au făcut de-a lungul vremii puţini critici, printre care Şerban Cioculescu sau Laurenţiu Ulici. Sub titlul “Moartea de cristal”, împătimitul de avangardă Nicolae Ţone a republicat “Ora fântânilor”.

O ediţie frumoasă, cu ilustraţii semnate de doi artişti, prieteni ai poetului, Marcel Iancu şi Magdalena Rădulescu. Chipul poetului, portretizat de aceasta din urmă, apare pe copertă, îndreptăţind afirmaţia lui Vlaicu Bîrna şi justificând, cu intensitatea privirii, titlul cărţii.