Ioana Şucu la prima provocare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătoarea licitaţiei pentru organizarea botezului este Ioana Şucu (20 de ani) fiica cea mare a Cameliei Şucu, patroana Class. Ioana are entuziasmul propriu tinereţii şi oricărui

Câştigătoarea licitaţiei pentru organizarea botezului este Ioana Şucu (20 de ani) fiica cea mare a Cameliei Şucu, patroana Class. Ioana are entuziasmul propriu tinereţii şi oricărui început: "Am pornit la drum în această afacere deoarece este ceea ce mă pasionează, eu fiind o persoană care nu poate trăi fără activitate continuă. Sunt un spirit liber, nu pot sta închisă într-un birou o zi întreagă, printre acte, fără să creez ceva. Dacă noaptea îmi vine o idee, mă trezesc şi o pun pe hârtie imediat, ca să nu o uit. Îmi place frumosul, stilul clasic, dar aparte şi îmi doresc să învăţ în fiecare zi câte ceva. În acest sens, am format o echipă, "Bouquet Events" care să mă înţeleagă şi care să nu mă întrebe în fiecare moment ce are de făcut. Oamenii mei, pregătiţi în străinătate, au iniţiative, pe care le sprijin în totalitate. Împreună, dorim să reuşim să împărtăşim cu posibilii noştri clienţi toate cunoştinţele noastre… Pe soţii Columbeanu îi cunoşteam de mult şi pot să spun că una dintre ambiţiile mele de reuşită în acest an a fost de a încerca să câştig licitaţia pentru organizarea botezului fiicei lor. Şansa a venit în momentul în care am organizat împreună cu sora mea, Cristina, strângerea de fonduri pentru UNICEF. Dânşii au văzut ceea ce am pregătit atunci şi mi-au oferit şansa de a intra în competiţie cu alte firme. Îmi cunoşteam competitorii şi ştiam că va fi greu, deoarece niciodată nu trebuie să subestimezi concurenţa. Am făcut prezentarea cu ideile mele coroborate cu cele ale colegilor mei, iar la final am fost mulţumită că totul a ieşit cum am sperat noi toţi. De ce a ales familia Columbeanu să pornească la drum cu mine? Vreau să cred că le-a plăcut echipa mea, dar şi prezentarea, deoarece am pus mult suflet şi asta s-a văzut. Nu susţin că le ştiu pe toate, deoarece nu am cum la vârsta mea să fiu la fel de informată ca o persoană la 30 de ani. Atât cât trăim, învăţăm. Suntem într-o alertă continuă pentru a pregăti cât se poate de bine acest eveniment, deoarece aşteptările sunt foarte mari şi eu, ca manager al firmei, îmi doresc să mă ridic undeva peste aşteptări. Prima impresie a fost deja creată odată cu trimiterea invitaţiilor. Ceea ce se va întâmpla pe 26 mai, la Isvorani, va fi cu totul special. Decorul este ceva nou şi unic în România: copacii plini de lumânări şi petale de trandafiri, tematica roz-alb, showul de lumini, un foc de artificii în premieră în ţara noastră. Este o mare şansă pentru mine, deoarece la vârsta mea doresc să pun capul pe pernă şi să ştiu că azi am mai făcut ceva de care pot fi mândră".

De ce a ales familia Columbeanu să pornească la drum cu mine? Vreau să cred că le-a plăcut echipa mea, dar şi prezentarea, deoarece am pus mult suflet şi asta s-a văzut.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite