Ioan Vida, reclamat la Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodor Mărieş îl acuză pe preşedintele Curţii Constituţionale de uzurpare de calităţi oficiale şi cere anularea deciziilor Curţii luate după data de 8 iunie Decizia Curţii

Teodor Mărieş îl acuză pe preşedintele Curţii Constituţionale de uzurpare de calităţi oficiale şi cere anularea deciziilor Curţii luate după data de 8 iunie

Decizia Curţii Constituţionale prin care se interzice procurorilor militari să mai cerceteze civili a fost catalogată de preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, ca fiind "imorală şi de-a dreptul catastrofală". Mai mult, Mărieş a acuzat că doi din cei şapte judecători ai Curţii - Nicolae Cochinescu şi Petre Ninosu - sunt direct împlicaţi în dosarul mineriadei din iunie 1990.

Teodor Mărieş a depus ieri plângere la Parchetul General împotriva preşedintelui Curţii Constituţionale, judecătorul Ioan Vida. Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie şi-a motivat plângerea prin faptul că Vida se face vinovat de uzurpare de calităţi oficiale, în condiţiile în care mandatul său de preşedinte al CC ar fi expirat pe data de 8 iunie. Curtea susţine însă că mandatul lui Vida încetează luna viitoare. Mărieş solicită astfel anularea tuturor deciziilor luate de Curte după această dată. El a mai declarat că o soluţie pentru ca dosarele de interes naţional aflate pe rolul Parchetelor Militare să rămână acolo până la finalizarea lor ar fi promovarea unei ordonanţe de urgenţă care să reconfirme legea prin care se permitea ca procurorii militari să soluţioneze dosare în care sunt cercetaţi şi civili alături de militari. O a doua soluţie lansată de Mărieş ar fi ca procurorii anchetatori din dosarele Mineriadei şi Revoluţiei să treacă în rezervă şi să se mute la secţiile civile cu tot cu dosare. Întrebată dacă procurorii care au lucrat până acum la dosarele mixte - în care sunt cercetaţi şi civili şi militari -, Laura Kovesi, procurorul general al României, a declarat că această decizie aparţine exclusiv magistraţilor. "Dosarele Mineriadei şi Revoluţiei constituie o prioritate a Parchetului General. Aştept să văd motivarea Curţii Constituţionale şi publicarea acesteia în <> ", a declarat, ieri, la CSM, Laura Kovesi. Procurorul general a mai spus că dosarele vor fi preluate de o echipă de procurori care se va ocupa în exclusivitate de ele.

Nu s-a respectat egalitatea în faţa legii

Legea 356/2006 privind modificarea Codului de Procedură Penală prevede că "dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile". Numai că aceeaşi lege statuează că dosarele aflate în curs de urmărire penală la Parchetele militare, la data intrării în vigoare a actului normativ, date în competenţa Parchetelor civile, vor continua să fie urmărite de Parchetele militare. Or, tocmai aici Curtea Constituţională a constatat că aceste prevederi vin în contradicţie cu legea fundamentată a ţării - Constituţia, care prevede că "toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi discriminări". De asemenea, Constituţia arată că toţi cetăţenii beneficiază de drepturile consacrate prin legea fundamentală. De altfel, România a pierdut un proces la CEDO tocmai pentru faptul că procurorii militari nu sunt independenţi şi imparţiali atât timp cât sunt supuşi disciplinei militare.

Crimele împotriva umanităţii nu se prescriu

Conform specialiştilor în Drept, nu se poate pune problema ajungerii la prescripţia răspunderii penale a tuturor faptelor din dosarele Revoluţiei şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990. În aceste dosare, învinuirile aduse se referă şi la crime împotriva păcii şi umanităţii. Conform articolului 121 din Codul Penal, prescripţia nu înlătură răspunderea penală pentru astfel de fapte. În dosarul mineriadei din iunie 1990, şi fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanităţii. Specialiştii mai susţin că, în toate dosarele care vor fi declinate de la Parchetele militare la cele civile, urmărirea penală va fi refăcută, având în vedere că este destul de dificil ca un anchetator să-şi asume în totalitate actele făcute de alt magistrat. Dosarele trimise în judecată de procurorii militari, dar în care au fost cercetaţi şi civili, se vor întoarce cel mai probabil pentru refacere la Parchetele civile.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite