Ioan Talpeş îi trimite pe procurorii din Rompetrol la SIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Uniunii Populare Social-Creştine (UPSC), Ioan Talpeş (foto), fost director SIE şi fost consilier prezidenţial, a fost audiat ieri la Parchetul General, timp de patru ore, în

Preşedintele Uniunii Populare Social-Creştine (UPSC), Ioan Talpeş (foto), fost director SIE şi fost consilier prezidenţial, a fost audiat ieri la Parchetul General, timp de patru ore, în legătură cu memorandumul întocmit în 2004 privind creanţa Libia preluată de compania Rompetrol.

Talpeş a venit la întâlnirea cu procurorii însoţit de Paul Sârbu, fostul său adjunct din cadrul Departamentului de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Este pentru prima dată când anchetatorii îi audiază pe cei doi, deşi cercetările în dosarul Rompetrol au început de la un memoriu depus de aceştia, în 2004, la PNA.

Talpeş a declarat că le-a dat procurorilor date suplimentare cu privire la redactarea acelui memorandum, pentru care a folosit informaţii şi documente de la funcţionari ai statului care activau în guvern, Ministerul Finanţelor Publice şi alte instituţii, dar şi de la angajaţi ai companiei Rompetrol. El a negat că ar fi utilizat în acel memorandum informaţii şi documente de la serviciile de informaţii şi a explicat că, în acest moment, la SIE s-ar afla unul sau mai multe dosare referitoare la compania Rompetrol.

"Eu îmi imaginez că dosarul de la SIE poate fi cerut direct de procurori. Probabil că e necesară şi o decizie a CSAT de declasificare, dar dacă procurorii le vor ţine secrete, nu va fi nevoie de astfel de decizie. Din câte îmi amintesc eu, aceste documente arătau foarte clar ai cui erau banii, creanţele statului român în Libia", a mai precizat Talpeş.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite