E imposibil ca Ioan Paul al II-lea sa fie inlocuit cu o personalitate la fel de charismatica
0Conclavul menit sa aleaga papii a suferit schimbari majore de structura pe parcursul secolului al XX-lea. In 1903, Conclavul care l-a ales pe Giuseppe Sarto, cunoscut ca Pius al X-lea, era format din
Conclavul menit sa aleaga papii a suferit schimbari majore de structura pe parcursul secolului al XX-lea. In 1903, Conclavul care l-a ales pe Giuseppe Sarto, cunoscut ca Pius al X-lea, era format din 62 de membri, dintre care 38 italieni, 23 europeni si numai unul provenea din afara continentului. La alegerea lui Angelo Roncali, Papa Ioan al XXIII-lea, in 1958, Conclavul numara deja doar 17 italieni, 15 europeni si 19 cardinali de pe alte continente, fapt ce dovedea dorinta Vaticanului de a-si deschide structurile de putere catre ierarhiile catolice, ignorate pana atunci. Conclavul care urmeaza sa-l aleaga pe succesorul lui Ioan Paul al II-lea este compus din 117 electori, iar structura sa, desi dezechilibrata in favoarea europenilor, confirma vocatia universala a bisericii romano-catolice. 14 cardinali provin din America de Nord, 21 din America Latina, 11 din Africa, 11 din Asia, 2 din Oceania, iar 58 din Europa. Distributia posibila a voturilor conform tendintelor doctrinare este oarecum echilibrata, observandu-se o preponderenta minima a wojtylianistilor. Acestia sunt cardinalii care doresc mentinerea spiritului pontificatului lui Ioan Paul al II-lea. Printre ei se numara si doi din papabilii favoriti, Joseph Ratzinger, Prefectul Congregatiei pentru Doctrina Credintei (fostul Sfant Oficiu) si Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop de Milano, in fapt cardinalul favorit al reformistilor moderati. Printre cei mai bine plasati se afla si patriarhul Venetiei, Angelo Scola, unul dintre partizanii ardenti ai reformarii identitatii catolice. Arhiepiscopul de Bombei, Ivan Dias, cunoscut prin rigurozitatea doctrinara si stilul de viata ascetic, si Claudio Hummes, arhiepiscop de Sao Paolo, in trecut apropiat de curentul sindicalist sud-american, sunt alti doi candidati ai conservatorilor. Fie ca se va opta pentru "varianta italiana", pentru cea conservatoare sau pentru deschiderea bisericii catre "continentul sperantei", America Latina, vaticanistii sunt unanimi in opinia ca este aproape imposibil ca Ioan Paul al II-lea sa fie inlocuit de o personalitate la fel de carismatica. In mod normal, revolutiile sunt urmate de perioade conservatoare, in care experientele acumulate sunt doar in parte valorificate, iar altele sunt cel putin ocultate sau, si mai grav, repudiate.