Ioan Nicolae vrea 9,5 milioane de dolari pentru actiunile detinute la SNTR
0El va negocia cu Tabacco 2003, consortiul caruia statul roman i-a vandut 56,4 la suta din SNTR la un pret de sase ori mai mic decat cel solicitat de Nicolae
Ioan Nicolae vrea sa-si vanda toate actiunile detinute de el si firmele la care este actionar (Interagro, Astra si Asirom) la Societatea Nationala Tutunul Romanesc (SNTR) la pretul de circa 9,5 milioane dolari, reprezentand valoarea investitiei pe care el sustine ca nu si-a recuperat-o de la SNTR, plus o dobanda de 7-8 la suta, informeaza Mediafax. Pretul solicitat de Nicolae pentru cota de 43,6 la suta din capitalul SNTR este de sase ori mai mare decat cel obtinut de statul roman, 1,6 milioane dolari din vanzarea a 56,4 la suta din actiuni. Declaratia lui Nicolae survine la doar cateva zile dupa ce Autoritatea pentru Privatizare a anuntat vanzarea pachetului de 56,4 la suta din SNTR catre consortiul Tabacco 2003/UE, format din companiile CTS SRL din Italia si Galaxy Energy International Ltd din Insulele Virgine, membra a grupului Galaxy Energy, implicat in afaceri cu petrol si gaze. Practic, autoritatile romane au vandut SNTR printr-o tranzactie cu o valoare totala de 12 milioane de euro, dar din care doar 1,6 milioane euro reprezinta pretul efectiv al actiunilor, restul fiind promisiuni de investitii ale Tabacoo 2003 si datorii preluate de acesta. Istoria scandaloasa a privatizarii SNTR arata ca, din toata "afacerea", singurul perdant este statul roman. Un calcul simplu dezvaluie ca, in cele din urma, am dat nu am luat, privatizarea SNTR costand bugetul de stat zeci de milioane de dolari. La inceputul anului 2000, Autoritatea pentru Privatizare a vandut SNTR firmei Interagro (apartinand lui Nicolae) la pretul de 40 de milioane de dolari, din care a fost platit un avans de 10 milioane dolari. Ulterior, datoriile SNTR la bugetul de stat s-au umflat an de an, ajungand la circa 122 milioane dolari (peste 3.000 de miliarde de lei, cu penalitati cu tot), in ciuda esalonarilor si reesalonarilor acordate de Ministerul Finantelor firmei lui Nicolae. Dupa stingerea litigiului iscat odata cu anularea licitatiei (in urma contestatiei facute de celalalt competitor - Leaf Tabacco Michailides), SNTR s-a reintors in proprietatea statului, care s-a vazut nevoit sa returneze Interagro o parte din avansul platit initial de aceasta (in suma de 10 milioane de dolari). Apoi, in contul sumei ramase, Interagro a primit in schimb o cota din actiunile societatii Tutunul Romanesc, cota pe care incearca astazi sa o vanda noilor actionari majoritari ai societatii. "Am fost contactat de casa de avocatura INCE Co, reprezentanta consortiului Tabacco 2003/UE pentru a merge la Londra in perioada 1-10 februarie, pentru negocieri. Daca mi se ofera suma pe care o cer voi vinde toate actiunile detinute de mine si firmele mele", declara ieri Nicolae. Intrebarea este de ce ar plati Tabacco 2003 de sase ori mai mult pentru un pachet mai mic decat cel cumparat de la statul roman?