Ioan Negrusa, seful IPJ Harghita - pensionat la cerere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi expira ultimatumul pe care premierul Nastase l-a dat sefilor inspectoratelor de politie ale judetelor in care s-au comis agresiuni asupra jurnalistilor. Daca vinovatii nu sunt prinsi pana la

Azi expira ultimatumul pe care premierul Nastase l-a dat sefilor inspectoratelor de politie ale judetelor in care s-au comis agresiuni asupra jurnalistilor. Daca vinovatii nu sunt prinsi pana la sfarsitul saptamanii, sefii de politie respectivi vor fi destituiti, a promis, sambata, primul-ministru. Intre cei vizati se numara si Ioan Negrusa, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Harghita, din pricina neidentificarii autorilor celor trei agresiuni comise in septembrie si decembrie 2003 si in ianuarie 2004, impotriva aceluiasi jurnalist din Miercurea-Ciuc - Szondy Zoltan, de la cotidianul Hargita Nepe. Insa cu concursul sefilor sai din Capitala, Negrusa s-a fofilat, reusind sa scape de rusinea destituirii pentru incompetenta, prin... pensionare. Ce-i drept, anul acesta, dl. Negrusa implineste 57 de ani, iar pensionarea cadrelor de politie, cu gradul de la chestor in sus, se poate face incepand cu varsta de 56 de ani. Anuntul privind trecerea in rezerva a chestorului Negrusa a fost facut ieri, la Miercurea-Ciuc, in prezenta inspectorului general al Politiei Romane, chestor principal Dumitru Sorescu. Acesta a scaldat-o in declaratii, afirmand ba ca nu se poate face vreo legatura intre trecerea in rezerva a sefului IPJ Harghita si agresiunile, ramase nesanctionate, asupra lui Szondy, ba ca pensionarea lui Negrusa survine in contextul masurilor promise de primul-ministru. Mai mult, Sorescu a promis ca, daca pana la sfarsitul lunii, nu vor fi prinsi autorii atacurilor impotriva gazetarului pomenit si ai jafului armat de acum doua saptamani, petrecut tot in resedinta judetului, vor demisiona sau vor fi destituiti si alti capi ai politiei locale. Negrusa a incercat sa-si scuze ineficienta, punand totul pe seama faptului ca "mijloacele de care dispune IPJ Harghita nu sunt performante". El a adaugat: "M-am straduit cu buna credinta sa-mi fac datoria si o sa-mi aduc aminte cu placere de perioada grea pe care am avut-o aici". Seful interimar - pe o perioada de 30 de zile - al IPJ Harghita este fostul prim-adjunct al lui Negrusa, comisarul-sef Traian Chindea. Pentru titularizarea pe postul detinut acum de Chindea se va organiza un concurs. Poate ca tema concursului va fi "Cum prindem agresorii jurnalistilor?"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite